Local

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Iacob Czihac” din Iași, spital suport COVID-19

Publicat: 14 aug. 2020
Spitalul Clinic Militar de Urgență „Iacob Czihac” din Iași, spital suport COVID-19
Spitalul Clinic Militar de Urgență „Iacob Czihac” din Iași

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Iacob Czihac” din Iași a fost numit spital suport pentru COVID-19. Unitatea medicală devine al patrulea spital suport din municipiul Iași.

„În contextul creșterii importante a numărului de pacienți depistați pozitiv COVID-19 din județul Iași, prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1343 din 28.07.2020, Ordin pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistență medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-coV-2 în faza I și în faza a II-a și a Listei cu spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-coV-2, publicat în Monitorul Oficial nr. 673 din 29.07.2020, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Iacob Czihac” din Iași a fost desemnat spital suport COVID-19.”, se arată în comunicat.

Spitalul Clinic Militar de Urgență a devenit spital suport Covid-19

În urma deciziei ca Spitalul Clinic Militar de Urgență „Iacob Czihac” din Iași să devină spital suport pentru pacienții infectați cu noul coroanvirus a fost pus la dispoziție un pavilion cu 16 de paturi pentru tratarea cazurilor ușoare și medii de COVID-19. În acest moment toate cele 16 paturi sunt ocupate.

„De asemenea, au fost dispuse măsuri pentru reconfigurarea circuitelor funcționale, căilor de acces în incinta spitalului, dezinfecția suplimentară potrivit protocoalelor impuse de noua situație, astfel încât spitalul să asigure continuitatea acordării asistenței medicale în condiții de siguranță atât pentru personalul spitalului, cât și pentru pacienții militari și civili. Spitalul Clinic Militar de Urgență „Iacob Czihac” din Iași este funcțional și tratează și celelalte patologii, dar la o capacitate mai redusă.”, potrivit reprezentanților unității spitalicești.

Activitatea medicală se desfășoară în condiții optime de siguranță pentru tot personalul medical și pacienții care se adresează Spitalului Clinic Militar de Urgență „Iacob Czihac” din Iași.

Al patrulea spital suport COVID-19 la Iași din cauza numărului crescut de cazuri

Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi a devenit spital suport pentru pactientii de COVID-19. În urma creşterii alarmante a cazurilor de persoane depistate cu coronavirus şi a umplerii celor două spitale COVID-19 din Iaşi, s-a decis ca Spitalul de Recuperare să fie declarat spital suport COVID.

Decizia de a numi un al patrulea spital suport COVID-19 a venit în urma creșterii numărului de pacienți cu COVID-19 la nivelul județului Iași. Prof. dr. Carmen Dorobăț spune că în unitățile medicale COVID-19 din Iași se lucrează la capacitate maximă. Managerii spitalelor suport COVID-19 din Iași simt o ușoară relaxare de astăzi.

„La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași mai avem 10 locuri libere din 210. Secția de Terapie Intensivă lucrează la capacitate maximă. La Spitalul de Recuperare mai sunt doar 4 locuri libere din 20. Simțim ca pe o mare ușurare faptul că la Spitalul Militar putem începe să trimitem primii pacienți cu coronavirus. La același spital există și 3 locuri libere pentru cazuri de Terapie Intensivă, pentru situațiile grave. În acest moment se lucrează cu medici specialiști de infecțioase proveniți din MApN, dar și din cadrul Ministerului Sănătații. Sperăm să ne descurcăm în această săptămână cu paturile de la Spitalul de Boli Infecțioase și cele din spitalele suport COVID-19”, spune prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi a devenit spital suport pentru pacienţii de COVI-19

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial şi va fi pusă în aplicare de joi, 30 iulie 2020. Unitatea medicală are 20 de paturi disponibile pentru pacienţii infectaţi cu COVID-19.

”În contextul creșterii numărului de pacienți pozitivi, fiind necesară suplimentarea numărului de locuri pentru aceștia, în urma demersurilor autorităților județene, Ministrul Sănătății a aprobat astăzi includerea pe lista spitalelor suport covid a Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” și a Spitalului Clinic de Recuperare Iași.” declara Marian Grigoras, prefectul judeţului Iaşi.

Totuşi, potrivit managerului unităţii medicale, activitatea spitalului nu va fi afectată. Păturile disponibile pentru pacienţii de COVID-19 sunt într-un alt corp de clădire, separat de spital

”În contextul creşterii persoanelor infectate cu COVID-19, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi a devenit spital de suport. Vreau să menţionez faptul că activitatea din secţiile unităţii medicale nu va fi afectată. Spitalul va avea 20 pături pentru bolnavii de COVID-19, paturi care sunt organizate într-un corp de clădire separat de spital.” a declarat Carmen Cumpăt, managerul unităţii medicale.





Adauga un comentariu