Stai, domn Marcel, că-i cioată. El, foc după foc

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cum se face, cum nu se face, Arăgăzel Pompa, derutatul României, o comite cam la fiecare partidă de vânătoare. La una dintre ele, Arăgăzel i-a spăriet pe paznici și pe gonaci cu o fază de tot râsul:

Mergând pe poteci, prin stufăriș și iarbă rară,
Hop, în fața lui Marcel,
O mare căprioară!
Își ia pușca de pe umăr,
Pune cătarea la ochi,
Și apasă brusc și tare,
Pe trăgaci,
Poc-Poc!
Căprioara nu cade,
Iar Marcel perseverent,
Trage încă două focuri,
Dar acum, mai calm, mai lent.
Căprioara tot nu pică,
Iar în capul lui Marcel,
Doar un gând era de fel:
„Mai trag încă două focuri,
Și o fac direct mezel”.
Mai încarc-o dată pușca,
Și o pune iar la ochi,
Paznicul și cu gonacii,
Șocați, se țineau de floci:
„Nea Marcele, nu mai trage niciun foc!
Aia nu e căprioară, nu vezi?
Ce, ești dobitoc?”
Nervos din cale-afară,
Marcel mai trage o dată,
Se apropie vioi, iar cu vocea tremurată,
Spune că a tras, ca prostul, cartușele într-o cioată…