Prima pagină » Razboi în Ucraina » Statele Unite suspendă pentru un an tarifele vamale pentru oțelul provenit din Ucraina
Statele Unite suspendă pentru un an tarifele vamale pentru oțelul provenit din Ucraina

Statele Unite suspendă pentru un an tarifele vamale pentru oțelul provenit din Ucraina

09 mai 2022, 20:16,
în Razboi în Ucraina

Statele Unite ale Americii au decis să suspende, pe perioadă de un an, tarifele pentru oțelul importat din Ucraina, pentru a susține exporturile din țara afectată de războiul declanșat de Rusia, pe 24 februarie.

Anunțul a fost făcut luni de către Departamentul Comerțului.

„Industria siderurgică ucraineană este deosebit de importantă pentru forța economică a țării, angajând unul din 13 ucraineni în locuri de muncă bine plătite”, a precizat departamentul într-un comunicat.

SUA va continua să susțină industria ucraineană

Departamentul Comerțului a anunțat că unele dintre cele mai mari comunități siderurgice din Ucraina au fost printre cele mai afectate de acțiunile militare ruse, iar uzina siderurgică de la Mariupol „a devenit un simbol al determinării Ucrainei de a rezista agresiunii Rusiei”.

Ministerul a subliniat că multe uzine siderurgice ucrainene „au continuat să își plătească, să își hrănească și chiar să își adăpostească angajații în timpul luptelor”.

În timp ce unele fabrici ucrainene și-au reluat producția, este esențial să se sprijine exporturile acestora pentru a menține una dintre cele mai importante industrii ucrainene, a declarat administrația Biden.

Forțele ruse continuă atacurile în Ucraina

Secretarul american al Comerțului, Gina Raimondo, a declarat că poporul ucrainean trebuie admirat pentru curajul și spiritul său.

După două luni și jumătate de război în Ucraina, forțele rusești au continuat luni o ofensivă puternică în estul și sudul țării.

În Mariupol, un port din sud-estul Ucrainei aflat aproape în întregime sub controlul Rusiei, militarii ucraineni încă rezistau în uriașa oțelărie Azovstal, refuzând să se predea.

Pușilin vrea să transforme Mariupol într-o stațiune

​Șeful autoproclamatei Republici Populare Donețk, Denis Pușilin, a declarat că intenționează să transforme Mariupol într-o stațiune, în timp ce orașul portuar este acum distrus de bombardamentele rusești și schimburile de focuri, relatează CNN.

„Rusia este aici pentru totdeauna, iar voi sunteți în sfârșit acasă. Acum acesta este teritoriul Republicii Populare Donețk pentru totdeauna. Nimeni nu ne-o va lua”, a spus Pușilin după ce a participat la evenimentele de marcare a Zilei Victoriei.

Rușii au defilat de „Ziua Victoriei” pe bulevardele unde nu demult aveau loc bombardamente și schimburi de focuri, însă numărul participanților a lăsat de dorit.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament
Partidul Național Liberal a decis să nu susțină Cabinetul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, într-o ședință a Biroului Politic Național desfășurată joi, 11 iunie. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate, iar parlamentarii liberali au primit mandat să nu participe la votul de învestitură al Executivului. Potrivit deciziei conducerii partidului, aleșii PNL vor fi prezenți […]
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 iunie 2026
12 iunie 2026