Coronavirus

Studiu: Copiii au un rol major în răspândirea noului coronavirus

Publicat: 20 aug. 2020
Studiu: Copiii au un rol major în răspândirea noului coronavirus
Studiu: Copiii au un rol major în răspândirea noului coronavirus

Studiu: Copiii au un rol major în răspândirea noului coronavirus. Conform unui studiu desfășurat în două spitale din statul american Massachusetts, copiii pot răspândi mai ușor virusul SARS-CoV-2. Așa cum s-a demonstrat, un copil asimptomatic poate avea o încărcătură virală cu SARS-CoV-2 mai mare decât un adult internat în stare gravă.

„M-au surprins încărcăturile virale ridicate pe care le-am observat la copiii de toate vârstele, mai ales în primele două zile de infecţie”, a declarat Lael Yonker, directoarea Spitalului General din Massachusetts (MGH) şi autoarea principală a studiului.

Studiu: Copiii au un rol major în răspândirea noului coronavirus

Autoarea studiului a observat că un adult internat în stare gravă are o încărcătură virală mai mică decât a unui copil, care nu prezintă simptome, deși este infectat.

Cercetătorii de la acest spital şi de la Spitalul General pentru Copii din Massachusetts nu s-au oprit aici și au examinat expresia receptorului viral şi răspunsul în anticorpi la copiii sănătoşi, la cei care au o infecţie acută cu SARS-CoV-2 şi la un număr mai redus de copii cu un sindrom inflamator multisistemic.

„În timpul acestei pandemii de COVID-19 am examinat în principal pacienţii cu simptome şi din acest motiv am ajuns la concluzia greşită că marea majoritate a celor infectaţi sunt adulţi”, semnalează Alessio Fasano, directorul Centrului de Cercetare pentru Imunologie şi Biologie Muconazală de la MGH, care atenţionează că cei mici „sunt o sursă posibilă de răspândire a virusului şi trebuie ţinut cont de acest lucru în etapele de redeschidere a şcolilor”.

Cu toate că cei mici nu au predispoziția de a suferi de forme grave ale coronavirusului și cei mai mulți sunt asimptomatici, ei pot răspândi virusul persoanelor care au de suferit mai mult, cum sunt bătrânii sau persoanele care prezintă alte afecțiuni.

Oamenii ar trebui să se preocupe mai mult de acest aspect și, odată cu începerea școlilor, să se acorde o atenție sporită normelor de igienă și a celor de distanțare socială.

Ce spune Monica Anisie despre începerea școlilor: „Mai puține ore!“

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că anul școlar va începe cu reducerea numărului de ore la clasă, cel puțin pentru clasa pregătitoare.

”A fost aprobată în ședința de Guvern o Ordonanță de Urgență prin care am prorogat aplicarea numărului de ore la clasă pentru toate clasele și vom începe acest an școlar cu clasa pregătitoare. Deci începând cu clasa pregătitoare vom reduce numărul de ore la clasă. Și vom prezenta noile planuri cadru pentru învățământul primar. În curând, specialiștii din cadrul Ministerului Educației vor prezenta aceste noi planuri cadru în dezbatere publică”, a declarat Monica Anisie.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a explicat că unele dintre măsuri au fost puse deja în practică în momentul în care elevii au revenit la cursurile de pregătire pentru examenele naționale sau atunci când s-au desfășurat examenele.

Purtarea măștilor va fi obligatorie pentru elevi și profesori în timpul orelor și în pauze, dacă se află în spații închise sau în spații deschise aglomerate. Măsura se aplică și în internatele instituțiilor de învățământ. În clase, între copii trebuie să fie păstrată o distanță de cel puțin un metru. În fiecare școală trebuie să existe produse de igienă și un spațiu în care să fie izolate eventualele cazuri suspecte de COVID-19. Ministerul Sănătății recomandă decalarea programului, astfel încât elevii să vină la școală, să iasă în pauze și să plece acasă în intervale orare diferite.

 





Adauga un comentariu