Înainte de a discuta despre presiunea de a publica, despre clasamente, taxe, reviste sau indicatori, merită explicat ce înseamnă publicarea unui articol științific. „A publica” poate părea simplu: scrii un text, îl trimiți unei reviste și, dacă este acceptat, apare online. În realitate, procesul este mai lung, mai tehnic și, în forma lui ideală, construit tocmai pentru a filtra erorile, exagerările și concluziile insuficient susținute.
Un articol științific poate avea mai multe forme. Cele mai cunoscute sunt articolele originale, în care autorii prezintă date noi obținute printr-un studiu propriu. Există apoi articolele de tip review, care sintetizează literatura existentă pe o anumită temă, fără a produce neapărat date noi. În medicină sunt frecvente și raportările de caz, utile atunci când descriu situații rare sau evoluții clinice neobișnuite. La acestea se adaugă meta-analizele, editorialele, scrisorile către editor, comunicările scurte sau articolele metodologice. Nu toate au aceeași greutate, același scop sau aceeași dificultate.
Drumul unui articol începe, înainte de scriere: cu o întrebare de cercetare clară, o metodologie adecvată, colectarea și analiza datelor, apoi interpretarea rezultatelor. Abia ulterior manuscrisul este redactat într-o formă standardizată: introducere, metode, rezultate, discuții și concluzii. Urmează alegerea revistei, un pas mai important decât pare. Autorii trebuie să țină cont de domeniul revistei, publicul țintă, vizibilitate, timp estimat până la publicare, tipul de peer review și, în multe cazuri, taxele de publicare. Aceste etape sunt descrise frecvent ca parte a parcursului standard al publicării științifice.
După trimiterea manuscrisului, revista face o primă evaluare editorială. Unele articole sunt respinse direct, fără a ajunge la etapa de review. Dacă trec de această etapă, ele ajung la peer review: evaluarea de către alți specialiști din domeniu. Cei care fac revizia pot recomanda acceptarea, revizii minore, revizii majore sau respingerea articolului. De cele mai multe ori, acceptarea directă este rară. Forma finală a unui articol este rezultatul uneia sau mai multor runde de comentarii, răspunsuri și modificări. În forma sa bună, peer review-ul nu este o pedeapsă, ci o etapă intelectuală. Uneori, articolul devine semnificativ mai bun după peer review. Alteori, însă, procesul poate fi lent, inegal sau arbitrar, dependent de disponibilitatea, competența și buna-credință a unor evaluatori anonimi. De aici începe zona gri: același mecanism care ar trebui să protejeze calitatea științei poate deveni, în practică, un proces imprevizibil, birocratic și uneori frustrant.
Tocmai pentru că publicarea științifică este esențială pentru progresul cunoașterii, felul în care ea este evaluată, grăbită, monetizată sau transformată în indicator administrativ merită discutat cu atenție. Problema nu este publicarea în sine, ci momentul în care publicarea încetează să mai fie un mijloc de comunicare a cunoașterii și devine o monedă de schimb într-un sistem al promovărilor, granturilor și clasamentelor.
Presiunea scientometrică nu a apărut pur și simplu. Ea este produsul unui sistem academic în care promovările, granturile, finanțările și chiar supraviețuirea profesională depind de ritmul/cantitatea de publicații. În multe domenii, mai ales pentru cercetătorii tineri și doctoranzi, numărul de articole a devenit esențial. Revistele considerate „consacrate”, cu procese editoriale mai lente, pot întârzia luni întregi între recenzii succesive, uneori peste durata unui proiect sau peste termenele administrative ale unei teze de doctorat (cunoaștem cazuri reale și ne confruntăm activ cu acestea). În acest context, tentația platformelor cu publicare rapidă nu mai ține doar de comoditate sau oportunism, ci și de presiunea birocratică a sistemului academic însuși.
Dincolo de cifrele spectaculoase ale producției științifice, apare însă o întrebare incomodă: cât din această activitate se transformă în inovație reală, transfer tehnologic sau impact social concret? Numărul mare de articole nu garantează automat progresul științific relevant pentru societate. O cultură academică orientată excesiv spre indicatori cantitativi riscă să încurajeze fragmentarea rezultatelor, hiperproducția de manuscrise și optimizarea pentru metrici, în detrimentul cercetării. Marile edituri percep adesea taxe de publicare mari, iar accesul la unele jurnale foarte prestigioase funcționează prin mecanisme informale de vizibilitate academică, rețele profesionale și invitații. În acest peisaj, granița dintre „prestigiu” și „industrie” devine uneori mai puțin clară decât pare la prima vedere.
Tot mai multe inițiative internaționale încearcă să corecteze această dependență de metrici brute. Coalition for Advancing Research Assessment propune o evaluare mai nuanțată a cercetării, care să țină cont de conținutul și relevanța contribuțiilor, nu doar de numărul articolelor sau de scorurile scientometrice. În teorie, direcția este deja asumată de multe instituții și organisme de finanțare. În practică, însă, cultura academică rămâne încă puternic dependentă de cifre, clasamente și praguri administrative ușor de cuantificat.
La nivel global, publicarea științifică traversează o perioadă de expansiune fără precedent. Analize recente bazate pe baza de date Clarivate arată că numărul articolelor indexate în Web of Science a crescut de la aproximativ 1,7 milioane în 2015 la peste 2,5 milioane în 2024. Dacă sunt incluse toate tipurile de publicații științifice, totalul depășește 3 milioane de lucrări anual și din acest clasament nu excludem România, pentru că și la noi se publică foarte mult. Și dacă ar fi să discutăm despre bani, în ultimele două decenii, publicarea științifică open access a devenit nu doar un model academic alternativ, ci o industrie globală de miliarde de dolari. Estimările recente arată că piața open access a generat aproximativ 1,9 miliarde USD în 2023 și peste 2,1 miliarde USD în 2024, cu proiecții care depășesc 3 miliarde USD până în 2028. O parte importantă a acestor venituri provine din taxele de publicare plătite de autori (APC – article processing charges), iar principalele edituri prezente aici sunt MDPI, Frontiers și Wiley – aceasta din urmă consolidându-și poziția prin achiziția editurii Hindawi pentru aproape 300 milioane USD în 2021. Pare că mulți cercetători nu-și vor face un credit ipotecar pentru o casă, ci un credit de „nevoi academice”.
Poate cea mai dificilă concluzie este că sistemul actual produce simultan și excelență autentică, și comportamente oportuniste. Între „insulele de excelență” și „oceanul de mediocritate” există o zonă vastă de nuanțe, compromisuri și adaptări la reguli uneori contradictorii. Cercetătorii sunt încurajați să publice mult, rapid și vizibil, dar în același timp sunt criticați pentru exact aceste mecanisme de adaptare. În lipsa unei reforme coerente a evaluării academice, vina riscă să fie transferată exclusiv asupra indivizilor, ignorând presiunile structurale care au creat această cultură a hiperpublicării.
Prof. univ. dr. Adrian Covic, șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași și prorector pentru Cercetare Științifică, Dezvoltare și Inovare în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) Iași/ Asist. univ. dr. Anca-Elena Ștefan
Bibliografie
- https://www.editage.com/insights/stages-in-research-publishing
- https://www.springerhealthplus.com/images/how-to-publish-research.pdf
- Ghasemi A, Mirmiran P, Kashfi K, Bahadoran Z. Scientific Publishing in Biomedicine: A Brief History of Scientific Journals. Int J Endocrinol Metab. 2022 Dec 31;21(1):e131812. doi: 10.5812/ijem-131812. PMID: 36945344; PMCID: PMC10024814.
- https://www.coara.org/
- https://www.businesswire.com/news/home/20240930025150/en/Open-Access-Journal-Publishing-Market-Report-2024-2028-Featuring-Springer-Nature-Elsevier-MDPI-AG-John-Wiley-Sons-Frontiers-IEEE-Informa-and-SAGE-Publications–ResearchAndMarkets.com
- https://arxiv.org/abs/2407.16551
Auzi la el : ” to public”..
Covic educator.