Subvenția pentru pârloagă va fi virată în conturile fermierilor din Iași începând de săptămâna viitoare. APIA a autorizat la plată cererile la plată pentru 150.000 de fermieri din toată țara, iar câteva mii sunt din Iași. Această subvenție a fost estimată la 50 de euro la hectar în anul 2025, apoi a scăzut la 20 de euro la hectar, iar, în prezent, valoarea acestei subvenții este de 32,93 euro la hectar. Un număr de peste 300 de fermieri din județul Iași ar trebui să primească subvențiile, chiar până la finalul acestei luni, iar plățile vor continua pentru restul beneficiarilor din județul Iași.
Fermierii din Iași primesc subvenția pentru pârloagă, de 32,93 euro la hectar
Fermierii din Iași primesc, începând de săptămâna viitoare, subvențiile acordate în ecoschema PD-28 – „Menținerea zonelor neproductive/elemente de peisaj”, denumită de agricultori „subvenția pentru pârloagă”. Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) a autorizat la plată cererile a 150.000 de fermieri, iar peste 3.000 sunt din Iași. De săptămâna viitoare vor primi banii peste 300 de fermieri din județul Iași. Această subvenție a fost estimată la 50 de euro la hectar în anul 2025, apoi a scăzut la 20 de euro la hectar, iar, în prezent, valoarea acestei subvenții este de 32,93 euro la hectar. Este una dintre subvențiile majorate în acest an.
„Este un ajutor binevenit, mai ales în această perioadă incertă. Sperăm că vom fi încurajați, în continuare, cu ajutoare financiare mai mari”, susține Iulian Filip, fermier din Iași.
Beneficiarii din Iași, agricultorii care exploatează terenurile agricole și crescătorii de animale, au primit subvenții de peste 41 de milioane de euro, iar plățile continuă până la finalul lunii iunie 2026. Banii se acordă pentru cererile depuse de agricultorii din Iași în anul 2025. În această perioadă, specialiștii din cadrul APIA derulează campania de informare a fermierilor care vor să depună cererile în campania de depunere a cererilor, care se va desfășura în perioada 16 martie – 5 iunie 2026.
Modificări la acordarea subvențiilor, în anul 2026, pentru micii fermieri
În acest an, apar modificări în ceea ce privește acordarea subvențiilor către fermierii din Iași. Sumele se vor acorda doar dacă sunt respectate mai multe condiții noi, iar controalele în fermele din Iași vor viza exploatații mari. Potrivit specialiștilor din domeniu, fermele mici de până la 10 hectare nu vor mai fi controlate în acest an. Este vorba de agricultorii care exploatează până la 10 hectare și beneficiază de plăți directe sau intervenții pentru dezvoltare rurală. Micii fermieri care au suprafețe sub 10 hectare fiecare sunt, în total, peste 11.000 de agricultori. Potrivit noului Ordin al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), de anul acesta, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va verifica datele de identitate ale solicitanților de subvenții la Poliție și Serviciul de Evidență a Populației. O obligativitate pentru fermierii din Iași, în 2026, este angajarea zilierilor. Cei care nu fac asta riscă excluderea de la plata subvențiilor. Începând cu anul 2025, fermierii din Iași sunt verificați de Inspectoratul Teritorial pentru Muncă (ITM) Iași. Cei care sunt prinși că încalcă legislația muncii riscă amenzi de 40.000 de lei pentru fiecare persoană în parte care muncește la negru, dar rămân și fără subvenții. În ultimii ani, a luat amploare fenomenul privind munca la negru. Subvenția pentru pârloagă va fi virată în conturile fermierilor din Iași începând de săptămâna viitoare.