Prima pagină » Actualitate » Suspendarea lui Nicușor Dan, scenariul vehiculat după moțiune. Care este, de fapt, miza
Suspendarea lui Nicușor Dan, scenariul vehiculat după moțiune. Care este, de fapt, miza

Suspendarea lui Nicușor Dan, scenariul vehiculat după moțiune. Care este, de fapt, miza

02 mai 2026, 10:40, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

După ce PSD, AUR și alți parlamentari au anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură „anti-Bolojan”, diverse voci din spațiul public au anunțat iminența unei „alianțe PSD-AUR” și chiar demersuri ce vor fi făcute de cei menționați pentru a-l demite pe Nicușor Dan. Despre acest scenariu, Ziare.com a discutat cu sociologul Bogdan Ficeac și cu consultantul politic Radu Enache.

Potrivit celor doi analiști, șansele ca împotriva actualului președinte să fie inițiat un referendum pentru demitere sunt aproape de zero.

Sociologul Bogdan Ficeac, despre mesajele alarmiste privind posibila demitere a lui Nicușor Dan de AUR și PSD: „Un fel de manipulare pentru a face presiuni asupra sa, pentru a-l susține cât mai puternic pe Ilie Bolojan”
Bogdan Ficeac susține că scenariile privind demiterea lui Nicușor Dan poartă semnătura fanilor și partenerilor lui Ilie Bolojan și au drept scop determinarea președintelui de a ieși din pielea rolului de „mediator” al coaliției, „rece” în relația cu actualul oficial de la Palatul Victoria.

„Din moment ce pe scena politică nu există o confruntare între idei, programe, soluții, dar există o frenezie în crearea de scenarii. Aceste scenarii au o explicație: vin din partea celor care îl susțin pe Bolojan, care vor ca el să beneficieze de susținerea manifestă a președintelui Nicușor Dan”, a declarat Ficeac.

Din perspectiva sociologului, încă nu există motive clare care să fundamenteze organizarea unui referendum pentru suspendare.

„Președintele a spus de câteva ori foarte clar că el este un mediator, așa cum spune în Constituție. El poate fi suspendat în eventualitatea în care va încălca într-un mod grav Constituția, ceea ce în prezent nu se întâmplă.

Nu văd ce act de trădare națională sau de nerespectare gravă a Constituției ar putea face Nicușor Dan, astfel încât să se treacă la procedurile de suspendare. În concluzie, e un fel de manipulare pentru a face presiuni asupra sa, pentru a-l susține cât mai puternic pe Ilie Bolojan”, a transmis Ficeac.

Sociologul Bogdan Ficeac, ferm convins: „Și în cazul suspendării președintelui, oricum cred că s-ar găsi ‘soluții’ la CCR”
Chiar dacă s-ar pune în mișcare procedura de suspendare, iar electoratul va vota pentru demiterea lui Nicușor Dan, istoria a arătat că există „soluții” împotriva celor nemulțumiți, prin intermediul CCR.

„Și în cazul suspendării președintelui, oricum cred că s-ar găsi ‘soluții’. Am văzut rezultatul de la referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu. Au ieșit 8 milioane de oameni la vot, 7 milioane l-au trimis acasă, iar Băsescu a avut un singur om la CCR, pe Zegrean, care a dat o erată noaptea și a anulat referendumul. Deci și lucrurile acestea sunt ‘rezolvabile’”, a explicat Ficeac.

Totodată, sociologul consideră că Nicușor Dan este un fals mediator.

„Fac o observație: rolul de mediator, pe care și-l asumă domnia sa, e cel puțin ciudat, câtă vreme este un mediator între partidele care au format și poate vor forma guvernarea, în timp ce referitor la opoziție continuă această etichetare, de ‘partid extremist’, deși AUR este un partid care a participat la alegeri, care a fost votat de cetățeni în mod constituțional și reprezintă o forță în Parlamentul României, fără să existe acțiuni extremiste. Nu știu la ce se referă acest extremism pe care îl menționează unii.

De asemenea, toată această campanie de denigrare a AUR nu face decât să-i crească exponențial aderenții. A ajuns în sondajele de opinie la 38-40%, ceea ce înseamnă că mulți cetățeni interpretează această campanie de demonizare drept o frică a unora față de o formațiune politică ce ar putea să vină la putere și să schimbe din temelii politica României, să facă reforme, să dea clasa politică incapabilă să aducă România la un minim echilibru ș.a.m.d. Cred că o mediere între toate forțele politice, democratice, care au participat la alegeri, e mult mai utilă pentru viața publică, socială în din România, decât continuarea unor politici de separare a apelor sau de continuare a injectării urii”, a mai punctat Ficeac.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Scandal la Mall Moldova! Conducerea Mall-ului a sechestrat ilegal bunurile Cazinoului „The Jack”, în urma interzicerii „păcănelelor“
Măsura promovată de primarul Mihai Chirica privind interzicerea aparatelor slot machine deja creează probleme în municipiul Iași. Angajații de la The Jack locația Mall Moldova nu reușesc să scoată „păcănelele” din sala de jocuri, din cauza administrației Mall Moldova care sechestrează bunurile ilegal. Mall Moldova sechestrează bunuri ilegal la The Jack în urma interzicerii „păcănelelor” […]
Comentarii
  • JOS CU PONEIUL GENERAL AL CAPITALEI!! sĂ VINĂ UN OM SĂNĂTOS LA CAP, NU UN TREMURICI VÂNDUT STRĂINILOR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 mai 2026
02 mai 2026