Sute de mii de pensionari din toată țara nu au mai primit banii pe cardurile sociale de alimente în 2025. O modificare a Guvernului Bolojan a lăsat fără ajutoarele financiare mai multe categorii vulnerabile, inclusiv din Iași
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că, până la 30 septembrie 2025, vor primi prima tranșă, în valoare de 125 de lei, toți beneficiarii programului „Sprijin pentru România”, însă realitatea este diferită. Nu toți cei înscriși în program au obținut această sumă, oricum infimă pentru nevoile persoanelor din grupurile vulnerabile care beneficiază de aceste ajutoare financiare. Asta pentru că au fost excluse de la plata acestor sume mai multe categorii de persoane vulnerabile care, în anii precedenți, primeau sprijinul financiar. Reporterii BZI au aflat, după ce tot mai multe persoane au reclamat faptul că nu au primit banii, faptul că doar pensionarii care au peste 65 de ani beneficiază de acest ajutor de 125 de lei, o dată la 6 luni. Modificarea a fost făcută de Guvernul Bolojan în anul 2025, însă nu i-a anunțat nimeni pe cei care așteptau banii de faptul că, anul acesta, nu îi mai primesc. Astfel, au rămas fără banii primiți în anul precedent urmașii veteranilor de război, persoanele pensionate anticipat sau cele din familii cu venituri reduse.
„Mama nu a mai primit banii, pentru că nu are 65 de ani, așa cum e condiția anul acesta. Ea e urmașa unui veteran de război. Anul acesta s-a făcut această schimbare. Fac niște promisiuni, dar apoi își bat joc de noi”, susține o ieșeancă nemulțumită.
Sute de mii de pensionari din toată țara nu au mai primit banii pe cardurile sociale de alimente
O altă beneficiară, care, în anul precedent, primea ajutorul în valoare de 250 de lei o dată la două luni, spune că anul acesta s-a redus drastic sprijinul și nici nu l-a mai primit.
„Tatăl meu a fost veteran de război! Datorită lui beneficiam de tichetele pentru alimente, cele de 250 de lei la 2 luni. După modificări, mă aşteptam să le primesc şi pe cele de 125 de lei la 6 luni. Au primit surorile mele, iar eu nu. După mai multe discuţii pe la instituţii, am aflat că eu nu le mai primesc pentru că nu am 65 de ani şi nu sunt ieşită la pensie. Deci mi-au eliminat acest beneficiu infim. O altă problemă este cu pensia de urmaş de veteran de război. Iniţial era 450 de lei, acum primesc 400 doar. Parcă CASS de 10% se implementa doar la pensiile de peste 3.000 de lei, se pare că e la toată lumea. Ruşine să le fie”, a declarat P.B.
Țeapa cu cardurile sociale a fost prezentată de reporterii BZI imediat după ce beneficiarii din Iași au reclamat problemele apărute la programul „Sprijin pentru România”. Potrivit MIPE, beneficiază de acest sprijin pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, care au venituri de maximum 2.210 lei. De asemenea, legea spune că banii vor fi virați pe cardurile de alimente persoanelor care sunt în evidența Casei de Pensii Iași, precum și copiii, și adulții cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei. Familiile și persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune (313 lei/lună/membru de familie, respectiv 456 de lei pentru persoanele singure, cu vârsta de cel puțin 65 de ani).
În județul Iași sunt 120.000 de beneficiari; în acest an numărul fiind redus aproape la jumătate
Finanţarea din programul „Sprijin pentru România” provine din bugetul de stat şi fonduri europene nerambursabile, prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială. Persoanele care au întâmpinat probleme cu aceste carduri pot să verifice la Poștă sau să sune la numărul 031.9268. De asemenea, persoanele introduse anul acesta în program primesc carduri noi, care pot fi utilizate timp de 18 luni. Cardul permite plăți contactless încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS, către magazinele partenere sau locațiile unde pot să consume o masă caldă. Nu se pot retrage banii de pe card, nu pot fi achiziționate produse precum țigări sau băuturi alcoolice și cardul nu poate fi înstrăinat, respectiv folosit de o altă persoană. Numerele de telefon oficiale ale companiilor care au emis aceste carduri sunt următoarele: Edenred – 021 301 33 03; Sodexo – 021 204 46 64; UP România – 0374 66 22 73. Sute de mii de pensionari din toată țara nu au mai primit banii pe cardurile sociale de alimente în 2025, după o modificare a Guvernului Bolojan.
Chiar aveti tupeu, sclavilor !
Daca va da voua de doi lei covrigi ca sa-i votati ca de fiecare data pe zahar si ulei, de unde sa-i mai trimita Poponarului Pedofil Drogat Zelenski bani pentru droguri, si Nazistului Antisemit Ucigash de copii semiti in Gaza, Satanyahu, pentru minitie ca sa aiba cu ce continua Genocidul ?
Rabdati si votati !
,,Pe fauna cuvântătoare apasă greu osândă grea, prostia e molipsitoare, pe când înţelepciunea ba.”
,,Caligula imperator si-a facut calul senator.
PNLeraii si PSDraii mai sinistri au facut din BOI ministri.’’
,,Din Craiova pan’ la Iasi se resimte lipsa sarii, fiindca tot mai multi OCNASI au ajuns in fruntea tarii.’’
tu esti sigur ce ai scris? unde sunt datele concrete despre ceea ce ai scris? te cam joci cu chibriturile
Care rușine? A dispărut de mult pata roșie de pe Floarea-rușinii.
Iar ei, bieții pensionari cu pensii mici, se bucurau să voteze pe aceeași că le mai dădeau niște firimituri printre degete.
În nici un caz nu vor vota pe susținătorii LGBTQ.