Prima pagină » Eveniment-Social » Tabăra Muncel este singurul loc unde mai pot merge elevii pe timpul vacanței de vară: „Celelalte nu mai funcționează, sunt în stare de degradare”

Tabăra Muncel este singurul loc unde mai pot merge elevii pe timpul vacanței de vară: „Celelalte nu mai funcționează, sunt în stare de degradare”

29 iul. 2025, 02:00, 4 ,
Iulia MARIA în Eveniment-Social

În județul Iași, taberele școlare de altădată au devenit amintire. Dacă în urmă cu 20 de ani existau mai multe opțiuni accesibile pentru copii, astăzi, doar una singură mai funcționează: tabăra Muncel, din comuna Mogoșești-Siret.

Cu 120 de locuri pe serie și un grad de ocupare de 100% în această vară, Muncel a devenit nu doar singura alternativă de stat, ci și un centru activ de educație nonformală, concursuri și recreere.

Muncel, singura tabără școlară funcțională din județul Iași

Potrivit directorului Direcției Județene pentru Sport și Tineret Iași (DJTS), Dan Stătescu, tabăra Muncel este complet ocupată pe durata verii, găzduind o varietate de activități interactive, artistice, culturale sau sportive, sub îndrumarea cadrelor didactice. Despre condițiile de cazare, Dan Stătescu a menționat că, într-o camera, pot sta maximum patru tineri, iar ca și facilități, aceștia beneficiază de un cablu TV și internet.

Până acum, aici s-au desfășurat două concursuri naționale importante: concursul Național de Reviste Școlare și concursul Național de Proiecte de Mediu, ambele organizate de Ministerul Educației, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași.

„Tabăra Muncel este, din păcate, singura tabără de stat care mai funcționează în județul Iași. Celelalte care, altădată, erau pline de copii, nu mai sunt active de aproape 20 de ani. Vorbim despre clădiri aflate în conservare, retrocedate sau într-o stare avansată de degradare, imposibil de folosit fără investiții majore. În schimb, Muncel are un grad de ocupare de 100% în această vară, iar copiii beneficiază de un program variat, cu activități interactive, artistice, culturale și sportive”, a declarat Dan Stătescu, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Iași.

În perioada următoare, urmează Tabăra Națională de Formare a Animatorilor pentru Copii și Tineri cu Dizabilități, organizată de AGLT (Asociația Grupurilor Locale de Tineret) și DJST (Direcția Județeană pentru Sport și Tineret) Iași. De asemenea, sunt în desfășurare serii de odihnă și ateliere de street dance, în colaborare cu Quasar Dance, iar recent s-a încheiat o tabără educațională pentru elevii de la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, care au lucrat intensiv la română și matematică.

În perioada 15-20 iulie 2025, tabăra Muncel a fost gazda celei de-a XXV-a ediții a Concursului Național „Proiecte de mediu”, un eveniment cu tradiție în educația ecologică din România. Organizată de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, tabăra a reunit elevi și profesori din peste 20 de județe, într-un cadru natural de poveste.

Concursul a adus în prim-plan proiecte creative și aplicabile, de la campanii de conștientizare și aplicații digitale, până la propuneri de politici verzi și instalații artistice cu tematică ecologică. Juriul a apreciat ideile inovatoare și implicarea tinerilor, care au demonstrat că educația pentru mediu poate fi transformată în acțiune concretă.

Pe lângă activitățile competiționale, participanții s-au bucurat de ateliere de creație, competiții sportive, flashmoburi tematice și serate recreative. Concursul „ECO-talente în mijlocul naturii” le-a oferit copiilor ocazia să-și exprime pasiunile artistice, iar momentele de socializare au legat prietenii între tineri din întreaga țară.

Pentru profesori, tabăra a inclus și un atelier de formare, „Educația pentru mediu: de la observare la explorare”, axat pe metode moderne de predare, precum gamificarea și învățarea experiențială.

Celelalte tabere din județ, în conservare, retrocedate sau abandonate

Restul taberelor de stat din județul Iași – Strunga, Pârcovaci, Bucium, Valea Seacă, Ciric și Muncel II – nu mai sunt funcționale de aproape două decenii. Unele se află în conservare, altele au fost retrocedate sau sunt în mijlocul unor blocaje administrative între instituțiile care dețin terenul și cele care dețin clădirile.

Tabăra Ciric se află de ani de zile în conservare, în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, deși Primăria Municipiului Iași și-a exprimat dorința de a o prelua. Bucium a fost retrocedată unui proprietar privat, în timp ce Valea Seacă a fost concesionată de către Consiliul Local. Strunga și Muncel II se află în grija DJST Iași, însă lipsa fondurilor și blocajele juridice nu permit reabilitarea lor, iar La Pârcovaci, terenul este al comunei Deleni, iar clădirile aparțin ISJ Iași, dar și aici, reactivarea este incertă.

Deși peisajul taberelor școlare ieșene pare sumbru, activitatea de la Muncel demonstrează că, atunci când există implicare și cooperare între instituții, se pot crea condiții excelente pentru copii și tineri. Rămâne de văzut dacă autoritățile vor reuși să reanimeze și alte foste tabere, sau dacă generațiile viitoare se vor putea bucura doar de inițiative private sau de o singură oază de normalitate în inima județului.

Tabăra Muncel rămâne dovada vie că, deși aproape uitate, taberele școlare din Iași încă pot renaște atunci când există voință, pasiune și sprijin real pentru educație.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Presupun ca sunt directori si pentru taberele alea in paragina..

  • dam bani pt Ucraina, pt arme, pt politicieni, pt oricine, numai pt copii nu.

  • Frumoasa tabara, cu amintiri placute!

  • E singurul loc ramas accsesibil pentru copiii cu parinti nevoiasi. Dar ce-i pasa guvernului? Ce-i pasa lui Bolojan de familiile nevoiase? Daca ar putea, le-ar lua si ce le-a mai ramas, le-ar lua si tabara asta. Pentru economii!
    O sa ziceti ca trebuie terminata risipa. De acord. Dar risipa este la mamele cu copii mici, sau la contractele lor cu dedicatie?
    Dar daca vorbim de risipa, ar trebui sa vorbim si de eficienta. Care este gradul de absorbtie al fondurilor europene in exercitiul 2021-2027? 9,41%! Da, 9,41%. Am primit 2,9 mld euro in 4 ani, in timp ce numai anul acesta dam la UE 3,6 mld euro! In ultimii 4 ani am dat cu 11 mld euro mai mult decat am primit! Dam la UE mai mult decat primim! Asta nu este risipa? Este. Sa nu puna Bolojan placa cu PSD, ca nu tine. La fonduri europene au fost sau liberali, sau useristi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 decembrie 2025
20 decembrie 2025