Tânărul îl ironizează pe dr. Valeriu Gheorghiță
„Pe lângă asigurările că din punct de vedere medical nu am de ce să-mi fac griji, am fost informat de domnul Gheorghiţă că îmi va fi eliberată o adeverinţă de vaccinare care va reflecta realitatea: un vaccin format dintr-un mariaj Pfizer+Moderna. Eu am fost cel care a întrebat despre un eventual test de anticorpi, pe care domnul Valeriu Gheorghiţă mi l-a recomandat să fie făcut peste 14 zile. Niciun număr de contact dacă apar probleme, niciun suport pentru efectuarea testului de anticorpi, nicio procedură în cazul în care se dovedeşte că nivelul de anticorpi este foarte scăzut”, mai scrie Alin-Alexandru Ionescu.
El precizează că în noaptea care a urmat rapelului au apărut reacţii adverse care nu au fost „ieşite din comun”, respectiv stări febrile, frisoane şi dureri musculare.
Tânărul scrie că sunt specialişti care i-au recomandat ca după efectuarea testelor de anticorpi, în cazul în care nivelul acestora este scăzut, să facă încă o inoculare cu serul de la Moderna.
„Deşi sfatul vine de la specialişti, în acest moment nu există nicio procedură pentru a face asta prin programul naţional de vaccinare”, menţionează el.
Alin Ionescu a fost vaccinat la rapel cu un alt vaccin
Ionescu le răspunde şi celor care l-au criticat că nu a dat el dovadă de vigilenţă pentru a preveni eroarea..
„Mai multe persoane m-au criticat pentru că nu am cerut clarificări în cabinet legat de vaccinul care îmi este administrat. Este adevărat că un pic de vigilenţă m-ar fi scutit de toate aceste neplăceri, însă greşeala nu este în niciun caz a mea. Este o situaţie de nerespectare a unor proceduri clare într-un act medical. Poate că aceste două vaccinuri nu interferează într-un mod negativ. Poate chiar îşi potenţează efecte. Nu despre asta e vorba! Ci despre actul în sine, despre faptul că o greşeală aparent banală poate avea urmări foarte grave. Tocmai din aceste motive am fost atât de vocal legat de ceea ce mi s-a întâmplat, am acceptat toate solicitările de interviuri şi am spus povestea cap-coadă exact aşa cum s-a întâmplat. Şi cu siguranţă oamenii din centrele de vaccinare vor fi mai atenţi!”, concluzionează el.
Alin Ionescu a fost vaccinat miercuri, în centrul de vaccinare numărul 5 de la Romexpo, el fiind al doilea pacient care a fost vaccinat la rapel cu Moderna, deşi primise prima doză de la Pfizer. Primul caz a apărut în 9 februarie, la un bărbat din judeţul Gorj.
Foto: Facebook.com (Alin-Alexandru Ionescu).