Prima pagină » Eveniment-Social » Teatrul Național din Iași sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu „D-ale carnavalului” de Caragiale

Teatrul Național din Iași sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu „D-ale carnavalului” de Caragiale

08 ian. 2026, 12:33,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași organizează un eveniment special pentru public: spectacolul „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale, în regia lui Claudiu Goga. Montarea aduce în prim-plan patrimoniul cultural românesc și marchează apropiata aniversare a celor 174 de ani de la nașterea marelui dramaturg.

Caragiale, adus în prim-plan printr-o montare emblematică la Teatrul Național Iași

Spectacolul „D-ale carnavalului”, programat pe 15 ianuarie 2026, la Sala Mare a Teatrului Național Iași de la ora 19:00, este parte a misiunii instituției de a promova dramaturgia românească, atât clasică, cât și contemporană.

„Alegerea acestui titlu din repertoriu nu este întâmplătoare, întrucât tot în această lună, pe 30 ianuarie, se împlinesc 174 de ani de la nașterea marelui dramaturg. Astfel, Naționalul ieșean își propune să omagieze una dintre cele mai importante personalități ale literaturii române și să aducă în fața spectatorilor săi o operă emblematică, a cărei actualitate și forță satirică rămân viabile până în zilele noastre”, a transmis Oana Daian, PR Teatrul Național Iași.

Premiera montării a avut loc pe 8 februarie anul trecut, iar distribuția reunește actori și colaboratori ai Teatrului Național ieșean: Cosmin Maxim, Călin Chirilă, Ticu Pușcașu, Horia Veriveș, Ionuț Cornilă, Dumitru Năstrușnicu, Andreea Boboc, Petronela Grigorescu, Ioana Aciobăniței, Robert Agape, Alexandra Azoiței, Luca Gumeni, Raoul Bogdan Ungurianu și Aurelian Iordache. Decorul este semnat de Ștefan Caragiu, costumele de Luiza Enescu, iar video designul de Andrei Cozlac.

Regizorul Claudiu Goga subliniază relevanța socială și satirică a lui Caragiale.

„A avut inspirația și curajul de a aduce pe scenă lumea mahalalei (D’ale Carnavalului, O noapte furtunoasă, Conul Leonida față cu reacțiunea) sau lumea politică provincială (O scrisoare pierdută) și a făcut-o genial concentrându-se pe construcția unor situații comice și a unor personaje satirice care au surprins o parte consistentă a psihologiei poporului român. A făcut-o însă după canonul scrierii dramatice de la sfârșitul secolului XIX, adică folosind un limbaj blând, un limbaj «așa cum se cuvenea» să se audă pe scena teatrului acelor vremuri. Și poate din cauza acestui limbaj pare că a scris cu un fel de duioșie și tandrețe despre contemporanii săi. Spun asta pentru că dacă citești articolele de presă sau scrisorile sale, e evident că părerea lui despre concetățenii lui era mult mai dură decât reiese din scrierea dramatică. Dacă ar fi scris astăzi, eu cred – e o speculație, evident – că ar fi folosit un limbaj mult mai dur, vulgar poate, mai apropiat de cel al lui David Mamet de exemplu”, a transmis regizorul Claudiu Goga.

Despre tema spectacolului, regizorul precizează: „La Caragiale, catastrofa, drama, tragedia nu au nimic măreț. Cea mai mare catastrofă apare din întâmplare, banal, meschin, dintr-o greșeală naivă sau dintr-o prostie duioasă. Asta este și una dintre temele principale ale spectacolului meu cu D’ale Carnavalului.”

„D-ale carnavalului” are o istorie îndelungată la Teatrul Național din Iași, fiind montată anterior în 1976, de Anca Ovanez Doroșenco, și 21 de ani mai târziu, de Sorana Coroamă-Stanca. Această nouă producție reînvie, astfel, una dintre operele esențiale ale dramaturgiei românești, aducând publicului contemporan un spectacol viu, actual și cu un mesaj satiric puternic, fidel spiritului lui Caragiale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 februarie 2026
28 februarie 2026