Prima pagină » Economic Local » Termen prelungit pentru primăriile care vor să ia banii pentru panouri fotovoltaice
Termen prelungit pentru primăriile care vor să ia banii pentru panouri fotovoltaice

Termen prelungit pentru primăriile care vor să ia banii pentru panouri fotovoltaice

16 dec. 2019, 04:00,
Raluca Costin în Economic Local

O nouă șansă pentru edilii care vor să mai primească banii necesari pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit termenul de depunere a dosarelor de finanțare până la data de 31 ianuarie 2020. Primarii pot cere pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua electrică câte 25.000 de lei pentru a cumpăra și instala sisteme fotovoltaice. De obținerea acestor bani trebuie să se ocupe primăriile, prin cereri de finanțare depuse la AFM. Până în prezent nu au fost depuse cereri din Iași. Finanțarea nerambursabilă este de 100 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile. Suma alocată pentru program este de 230 de milioane de euro și ar putea fi finanțate 9.000 de cereri. Scopul programului este de creștere a eficienței energetice, îmbunătățire a calității aerului și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 noiembrie 2026
07 noiembrie 2026