Un bărbat din Iași a crezut că a dat lovitura când a găsit un card bancar pe stradă și a început să cumpere cu el
Ionuț M., în vârstă de 35 de ani, a găsit, la sfârșitul săptămânii trecute, un card bancar pe stradă și s-a gândit să își încerce norocul cu el la un magazin. Văzând că poate cumpăra tot ce își dorește, timp de câteva zile, acesta a cumpărat mai multe produse.
Bărbatul din Iași a folosit de mai multe ori cardul
Ionuț M. a crezut că a descoperit o mină de aur, iar timp de câteva zile, împreună cu prietenul său, Ioan G. (36 de ani), a cumpărat mai multe produse de la magazinul Profi, de la complexul Super Copou. Ionuț a cumpărat în special băuturi alcoolice, pe care le consuma chiar lângă magazin. Când băutura se termina, intra din nou și cumpăra mai multă. Cei doi au fost depistați de un echipaj de la Poliția Locală în timp ce consumau alcool pe stradă și au fost luați la întrebări.
„Eram în patrulă în zona Copou când, deodată, am observat două persoane care consumă alcool în fața magazinului Profi. Ne-am apropiat de ei ca să îi atenționăm și să îi sancționăm dacă era cazul. Le-am adus la cunoștință că au încălcat legea, ei au recunoscut și nu aveau nimic de comentat. Totuși, simțeam că este ceva ciudat, așa că i-am întrebat de unde fac rost de bani pentru a își cumpăra băuturi alcoolice. Unul dintre ei mi-a spus că a strâns el și mai primește de la oameni. În momentul respectiv, agentul de pază a venit și ne-a spus că bărbatul respectiv a cumpărat băutură cu un card bancar care nu îi aparține”, a declarat Florin Munteanu, polițist local din Iași.
Greșeala lui Ionuț M. a fost faptul că a folosit de mai multe ori cardul în același loc, mai ales că acesta era pe numele unei fete, I.O. Bărbatul a avut și mai mult ghinion, deoarece una din casierițele de la magazin era colega de cameră de la cămin a proprietarei cardului.
„Casierița de la magazin a observat faptul că bărbatul respectiv a venit de mai multe ori în ultimele zile și a cumpărat alcool cu un card bancar. Cardul respectiv avea un nume de femeie pe el, iar casierița a observat că numele este același ca al colegei sale de cameră de la cămin. Astfel, a anunțat paznicul și i-au reținut cardul”, a mai precizat polițistul local.
S-a ales cu dosar penal
Timp de 3 zile, Ionuț M. a avut acces la bani și s-a folosit de ei după bunul plac. Acesta s-a ales acum cu un dosar penal și riscă chiar să facă închisoare pentru ce a făcut.
„În cele din urmă, am reușit să luăm legătura cu proprietara cardului bancar, care a confirmat faptul că i-a dispărut, dar nu a observat că îi lipsesc bani din cont. Individul respectiv a spus că l-a găsit pe jos și invoca tot felul de scuze – că are probleme în familie, nu are bani și are nevoie de ajutor. Având în vedere situația, cei doi au fost transportați la Secția 2 Poliție; ulterior, fiind întocmite actele procedurale, în vederea continuării cercetărilor”, a încheiat Florin Munteanu.
Bărbatul din Iași a trăit un vis timp de câteva zile, însă acum a rămas fără cardul bancar și chiar riscă închisoarea.
Ori e vrăjeală ori fata care a pierdut cardul e proastă. În secunda 2 blochezi cardul. Iar casiera anunta sefa de mag pt al legitima pe bărbat,chema și poliția . Dar așă…vina este și a ei că a permis ca altcineva să folosească un card care nu-i aparținea.
Aia care a pierdut cardul e proastă de bubuie, cum să nu blochezi cardul după ce l-ai pierdut? Cum să stai așa și să nu îți verifici contul timp de trei zile?
Au greșit și boschetarii ăia, clar că trebuia să predea cardul la poliție după ce l-au găsit,dar și fătuca e retardată rău.
Ce rău sunt oamenii, ce se așteptau să facă niște boschetari alcoolici care găsesc bani sau carduri, să-și cumpere bilete la muzeu și cărți de la Cărturești? La urma urmei n-au dat în cap nimănui și n-au furat iar fata dacă știa că și-a pierdut cardul trebuia să-l blocheze.
Am si eu un card revolut gasit acu ceva timp. Nu stiu daca e functional. Daca e blocat sau nu, daca are bani sau nu. Dar ma gandeam sa cumpar produse alimentare minore, o paine, un lapte, etc. Oare ma depisteaza careva ?
Care este ”modul incredibil în care au fost prinși de polițiști” domnilor ziariști? Nu mai stați la crâșmă cu polițiștii locali când vă dau subiecte pentru articole, că scrieți filme SF.
„Casierița de la magazin a observat faptul că bărbatul respectiv a venit de mai multe ori în ultimele zile și a cumpărat alcool cu un card bancar. Cardul respectiv avea un nume de femeie pe el, iar casierița a observat că numele este același ca al colegei sale de cameră de la cămin. Astfel, a anunțat paznicul și i-au reținut cardul”, a mai precizat polițistul local.
Adică, să ne înțelegem asupra unui fapt: caserițele au în fișa postului să se uite la detaliile de pe carduri, să vadă nume și prenume….sunt un fel de detectivi deghizați?
cand atingi cardul de POS sa achiti cele cumparate cum vanzatoarea a vazut numele de pe card cand mana clientului e pe card. ori boul nu stia sa foloseasca POS si a dat cardul caseritei sa-l atinga ea de POS si atunci a vazut femeia ca e nume de sex feminin ori pagubitul si-a dat seama ca a pierdut cardul si l-a blocat dand telefon la banca.