Cetățenii care locuiesc în centrul municipiului Iași se confruntă cu o situație complicată din cauza persoanelor fără adăpost
Ieșenii care locuiesc în blocurile din zona Gării sunt disperați din cauza persoanelor care cerșesc pe străzile din apropiere. Aceștia își găsesc adăpost la intrarea în blocuri, iar oamenilor le este frică să mai iasă din casă. În ultima vreme, un val de astfel de indivizi a venit spre Iași, iar cetățenii nu știu ce să mai facă.
Situație complicată în centrul Iașului
Locatarii din zonă duc o luptă continuă cu oamenii străzii. Unii au încercat chiar să blocheze intrarea în bloc cu garduri din metal, ca să nu mai poată intra acești indivizi.
„Efectiv, este groaznic ce se întâmplă. Dimineața, seara, dai de indivizii aceștia. Nu mai scăpăm de ei. Ne-am săturat, iar autoritățile nu fac nimic. Copilul meu nici nu poate ieși din casă singur, că mi-e frică că va păți ceva. Efectiv, se adăpostesc în ușă, nici nu poți ieși din cauza lor. Mai ales că acum vine frigul, vor fi și mai mulți”, povestește Mariana, o femeie care locuiește în zonă.
Aceștia provoacă de multe ori scandaluri, consumă alcool sau lasă mizerie pe unde apucă.
„Se adună în fața blocurilor, beau, fumează, lasă mizerie. Țipă noaptea, târziu. E haos aici. Erau și înainte probleme, dar în ultimii ani au apărut tot mai multe astfel de persoane. Trebuie să existe o soluție și pentru noi”, a precizat Silviu A., un localnic.
Cu aceeași problemă se confruntă și angajații de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iași, care, zilnic, au de a face cu oamenii străzii.
„Nu am avut incidente cu ei. Într-adevăr, în perioada aceasta sunt foarte multe persoane care tranzitează zona. Noi am anunțat poliția și restul instituțiilor abilitate. Au promis că vor trimite patrule. Mai mult nu putem face. Unii se adăpostesc aici, le este mai ușor, însă nu au fost agresivi”, a precizat Raluca Năstasă, director executiv AJPIS Iași.
Polițiștii pot aplica doar amenzi
Polițiștii locali sunt chemați, zilnic, în zonă pentru a interveni la diferite probleme, însă legea nu le permite să ia acțiune. Aceștia pot aplica doar amenzi, în cazul în care a fost încălcată vreo lege, însă indivizii respectivi rămân tot pe străzi.
„Din păcate, legea ne permite să aplicăm doar amenzi, însă dacă nu încalcă anumite reguli, atunci nu putem face nimic. Ei au dreptul să stea în spațiul public ca orice om. Desigur că sesizări sunt zilnic și intervenim de fiecare dată, dar, la câteva minute, acești oameni revin la fața locului”, a declarat Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași.
Majoritatea acestor persoane sunt din alte județe, în special din județul Neamț.
„În zona respectivă sunt 15 persoane din județul Neamț, o familie care vine constant în Iași și își fac veacul pe străzi. Mai nou, au apărut și din Dâmbovița, Botoșani, Suceava, Vaslui, Bacău. Sunt multe persoane. Noi intervenim de fiecare dată, îi cunoaștem. Știm zonele unde stau, dar aplicăm amenzi când se impune acest lucru. În rest, doar purtăm discuții, încercăm să îi facem să înțeleagă și să părăsească zona”, a spus Emilian Pilat, polițist local din Iași.
Ce se întâmplă în centrul municipiului Iași este o situație alarmantă, iar autoritățile ar trebui să găsească o soluție pentru a curăța zona.
Bastinasii din zona garii spun ca locuiesc in centru. In mod ciudat, si preturile la imobiliare spun acelasi lucru.
Oamenii să își facă singuri dreptate, poliția locală în frunte cu doamna roșcată tunsă scurt cu brățări și inele pe mâna , isterică și obraznică, impertinentă și plină de replici , eu sunt legea, este într-o veșnică agitație în fața spitalului Spiridon, unde terorizează la modul real mașinile aparținătorilor care aduc sau iau pacienții din spital!
E brandul poliției locale!
Sper ca Bolojan să meargă până la capăt, desființarea trântorilor!
In alexandru minerva la semafor minune dupa 10 ani a aparut un politist local si dupa rita se adunase aceleasi femei ce cersesc de peste 10 cu alti copii mici in brate inchiriati din dalass ,cersetori boschetari pe la toate colturile asteptand ca politistul sa plece din dreptul semaforului sa isi ocupe iar locurile lor zilnic de cersit ..ce vina au copii aceia chinuiti zilnic sa stea in ploaie si frig ??
Aștia sunt mucușorii rezist ! și lor le plac bananele !
te pomenesti ca pana sa apara USR nu era vagabondeala maxima in zona Garii de Nord, hai sictir AUR-ist imputit tradator de neam si tara votand cu rusofilii Sosoaca, Simion, Georgescu, Gavrila
No fi cumva membri usr-piride acești boschetari–dacă îi caută poliția prin buzunare sigur le găsește tampoanele de vată și zunzuvelele folosite de cursere la marșurile aprobate de ciricul pentru a mărșălui pe străzile iașului cu poponețele vopsite marca soroși-piride-husr–
te pomenesti ca pana sa apara USR nu era vagabondeala maxima in zona Garii de Nord, hai sictir hAUR-ist imputit tradator de neam si tara votand cu rusofilii Sosoaca, Simion, Georgescu, Gavrila.
aveti boala pe USR ca va taie craca de sub picioare. numai puteti fura voi de la PSD PNL UDMR AUR SOS POT
Și tu ești autist precum liderul tău ?
Hai sictir! Este intolerabil să jignești sute de mii de copii și adulți cu tulburări de spectru autist din România. Familiile din România care au un copil cu nevoi speciale se zbat pentru o viață firească într-un stat care doar umilește.
Să vrei să fii președinte și să spui ”autist” ca pe o injurie este inacceptabil. Condamn cu fermitate acest mesaj lipsit de umanitate, nedemn nu doar pentru campania electorală, ci pentru orice om decent și cu înțelegere față de semenii săi.
Președintele României, oricare dintre noi doi va ajunge la Cotroceni, trebuie să fie președintele tuturor cetățenilor și să îi înțeleagă, accepte și ajute în aceeași măsură, indiferent de suferințele lor.
Nicusor Dan autist? are IQ-ul cat tot hAUR-ul la un loc, ba! nu merge in Europa ca Simion si ma denigreaza ca roman. vine un dobitoc ca Simion si sterge in cateva minute toata imaginea tarii la care au contribuit milioane de romani din 1990 pana azi. se duce si ma face de rahat la televiziunile din Franta si Italia. scroafa aia de scelerata care are 50 kg pe-o buca, la fel, ma denigreaza ca roman la Bruxelles.
Vai dar ce limbaj userist ai !, bagăți niște banane în kur rezistule și marș la muncă
hai sictir AUR-ist imputit tradator de neam si tara votand cu rusofilii Sosoaca, Simion, Georgescu, Gavrila
Și tu ești autist precum liderul tău ?
acelasi lucru putem spune si de zona Dacia in statia de autobuz,la pacanele,la crasme care vand la pahar,noi baruri care aduna numai ciudati,de nu mai putem trai de ei si trecem pe langa ei cu inima cat un purice…am sesizat si primaria dar…ca si cum nu au primit nimic…pacat,pacat de noi..
Bă, da voi care cereți ca poliția, poliția locală, jandarmeria să vină să vă ia cerșetorii, ce ați vrea voi să facă cu ei??? Deci vine polițistul, ia boschetarul, îl bagă în mașină și numai bine se molipsesc toți de TBC, păduchi, râie etc pentru că ăia nu sunt oameni, nu. Mare ți-e gradina Doamne. Ce nu au reușit politicienii de peste 30 de ani, aveți pretenții acum…. Asta ați votat, asta aveți indiferent că e USR, AUR, PSD, PNL etc…nimeni nu va face nimic atât timp cât suntem conduși de Bruxelles…
Și fraierii care le dau bani și alimente? Dacă nu ar avea din ce trăi nu ar stat în Iași. Dar primitivi dau că așa cică își spală păcatele. Voi vedeți doar efectul nu și cauză. Dar primării din localitățile de unde provin ce dac pentru includerea lor socială? Nimic. Vă spun eu: atunci când le sunt luați copii de autoritățile din Iași sună sa fie lăsați în pace. Dați un telefon la primarul din Girov și intrebati-l de hoarda de țigani și vedeți ce răspuns primiți.
Poliția Locală este condusă de niște foști milițieni comuniști care cumulează pensia cu salariul. Trebuie dați afară cât mai repede!