Timpul petrecut alături de copiii noștri: investiția nevăzută, care modelează adultul de mâine

În multe familii, programul parintilor este extrem de încărcat. Acestia aleargă între muncă, responsabilități, trafic, sarcini domestice, și, printre toate aceste activități, încearcă să petreacă timp alături de copiii lor. Dar, coversațiile sunt scurte, atenția este fragmentată, iar timpul petrecut împreună, devine tot mai scurt.

Ne spunem adesea că vom recupera în weekend, în vacanțe, “când se mai liniștesc lucrurile”. Dar copilăria nu așteaptă. Ea se desfășoară zi de zi, iar prezența părintelui în viața copilului său, în acești ani, este determinantă în formarea viitorului adult, în felul în care acesta va iubi, va relaționa, va face față stresului, etc.

Tot mai multe studii arată că, timpul petrecut de parinti alaturi de copiii lor, este un element esential  al dezvoltării emoționale, cognitive și sociale, ale acestora . Într-o lume, în care tehnologia și ritmul alert ne distrage adesea atenția, copiii au nevoie de prezența calmă, caldă și autentică a părinților .

Tot mai multe cercetări arată că, timpul petrecut de copil alaturi de parinti, este un factor esențial în dezvoltarea sănătății mintale, emoționale și sociale, a viitorului adult.

Copiii au devenit dependenți de ecrane, dar tot mai deconectați de părinți. În România, statisticile sunt îngrijorătoare.

Un raport al UNICEF (2023) arată că aproximativ 22.000 de copii și adolescenți din România,  au un diagnostic de tulburare mintală, iar numărul celor cu tulburari mintale nediagnosticate, este mult mai mare.

În același timp, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) semnalează că peste 22% dintre copiii români, petrec mai mult de cinci ore pe zi, în fața ecranelor. Institutul Național de Statistică (INS) a raportat că micuții de 8–9 ani petrec, în medie, aproape trei ore zilnic, în fața televizorului și a altor dispozitive video.

În tot acest timp, copiii au nevoie de conectare cu părinții, de atenție, de validare emoțională și de modele sănătoase de relaționare.

Ce spune știința despre timpul petrecut de copil cu părinții săi?

Cercetările din psihologie și neuroștiințe confirmă același lucru: copiii, care petrec timp semnificativ cu părinții lor, au șanse mai mari, să devină adulți stabili emoțional și echilibrați.

Un studiu amplu, publicat în 2023 în”Journal of Family Psychology”, arată că timpul petrecut de copii cu parintii lor în interacțiuni zilnice, fie joacă, discuții sau activități simple, îmbunătățește starea emoțională a copiilor și reduce riscul apariției simptomelor anxioase și depresive.

În 2024, un alt studiu publicat în ”Journal of Social and Personal Relationships” a demonstrat că adulții, care au avut o relație caldă și stabilă cu părinții în copilărie, prezintă la maturitate un nivel mai ridicat de satisfacție în viață, relații mai echilibrate și o sănătate mintală mai bună.

La nivel socio-economic, Universitatea Harvard subliniază că experiențele timpurii din familie influențează dezvoltarea atenției, a capacității de autoreglare emoțională și a capacității de a lua decizii, toate acestea având efect direct, asupra rezultatelor școlare și profesionale ale viitorului adult.

Ce se întâmplă în creierul copilului, atunci când petrece timp cu părintele?

Neuroștiința confirmă că interacțiunile autentice și consistente cu parinții, stimulează dezvoltarea neurologică a copilului.

Activitatea ariilor cerebrale asociate atașamentului creste, atunci când copilul este privit, ascultat și validat. In același timp, cortizolul (hormonul stresului) scade în prezența unui părinte calm și disponibil. Conexiunile sinaptice responsabile de gestionarea emoțiilor și de autoreglare emoțională se formează mai repede, în medii familiale calde, predictibile.

Pe scurt, timpul petrecut cu părintele, ajută efectiv creierul să se dezvolte într-o manieră optimă.

Rolul tatălui: o piesă esențială în puzzle-ul dezvoltării copilului

În România, încă predomină ideea că mama are cel mai important rol in dezvoltarea emoțională a copilului. Cercetările moderne infirmă însă, această perspectivă unilaterală.

Studiile realizate de American Psychological Association (APA) arată că implicarea tatălui reduce semnificativ riscul de tulburări anxioase și comportamentale, la copii. Copiii cu tați implicați prezintă:

• stimă de sine mai ridicată,
• mai puține probleme de comportament,
• capacitate crescută de a forma relații sănătoase în adolescență,
• rezultate academice mai bune.

Timpul petrecut cu tatăl – fie și în activități simple, precum joaca sau mersul împreună în parc – contribuie major la dezvoltarea emoțională a copilului.

Timp mult sau timp de calitate?

Mulți părinți se întreabă: “Dacă ajung acasă seara, mai contează câteva minute petrecute  cu copilul?” Răspunsul este: da, enorm. Nu numai cantitatea timpului contează, ci și calitatea acestuia.

Câteva minute, in care părintele este autentic prezent in relația cu copilul, pot avea efecte mai puternice decât ore petrecute în aceeași cameră, dar făcând activități separate.

Ce înseamnă ”timp de calitate”?

• Prezență completă: fără telefon, fără laptop, fără televizor.
• Ritualuri constante: poveste seara, mers împreună la școală, o activitate săptămânală fixă.
• Conversații despre emoții, nu doar despre teme și performanțe.

Conform datelor PISA 2022, elevii români petrec aproximativ 13 ore pe săptămână la teme – semn că presiunea educațională este mare, iar copilul are nevoie de de conectare emoțională, nu doar de stimulare cognitivă.

Cum influențează timpul petrecut cu părinții viitorul adult?

Copilul, care crește într-un mediu, în care părintele este prezent doar fizic, dar absent emoțional, poate deveni un adult performant, dar fragil emoțional: anxios, dependent de validare sau cu dificultăți de relaționare și adaptare. În schimb, copilul care a simțit atenție, acceptare și disponibilitate emoțională din partea părinților, devine un adult care:

• gestionează mai bine stresul,
• comunică eficient,
• stabilește limite sănătoase,
• caută sprijin, atunci când are nevoie,
• își construiește relații stabile, bazate pe încredere.

Ne îngrijorăm adesea de școală, meditații, cursuri suplimentare. Dar fundația emoțională a copilului, cea pe care se va construi viitorul adult, se formează în momentele simple: în bucătărie, la culcare, pe drum spre școală, în jocurile spontane, in timpul liber,etc.

Atașamentul: fundația invizibilă, care se formează în primii ani de viață

Unul dintre cele mai importante efecte ale timpului petrecut cu copiii noștri, este formarea atașamentului copilului– acea legătură profundă, stabilă și de încredere dintre copil și părinți. Atașamentul determină, în mod direct, pattern-urile emoționale, cognitive și comportamentale ale viitorilui adult.

Teoria atașamentului, fundamentată de psihologul britanic John Bowlby și extinsă ulterior prin cercetările lui Mary Ainsworth, arată că, primele relații ale copilului cu adulții din jur, modelează întreaga lui dezvoltare ulterioară. Modul în care părintele răspunde la nevoile copilului , fie ele fizice sau emoționale , determină formarea pattern-urilor de relaționare ale copilului, care se vor manifesta pe parcursul întregii vieți ale acestuia.

Atașamentul securizant: cel mai bun predictor al sănătății emoționale

Când părintele este prezent, cald, empatic și disponibil, copilul dezvoltă un atașament securizant. Acest tip de atașament este asociat cu:

• o mai bună autoreglare emoțională;
• capacitate crescută de a forma relații stabile și sănătoase;
• mai mare reziliență în fața stresului;
• stimă de sine solidă;
• performanțe academice și profesionale mai bune.

Copiii cu un atașament securizant se simt în siguranță să exploreze lumea, știind că se pot întoarce oricând la o bază stabilă: părintele lor.

Atașamentele nesigure- apar atunci când copilul crește cu îndoială, frică sau neîncredere

Atunci când părintele este indisponibil emoțional – chiar dacă fizic este prezent în casă – copilul poate dezvolta:

• atașament anxios, în care simte permanent frica de a nu fi abandonat;
• atașament evitant, în care învață să nu ceară ajutor și să nu își exprime vulnerabilitatea;
• atașament dezorganizat, cel mai problematic, asociat adesea cu insecuritate intensă și dificultăți de autoreglare emoțională.

Aceste modele se traduc, în viața adultă, prin neîncredere în ceilalți, suspiciozitate, frică de apropiere emoțională, anxietate în relații, instabilitate afectivă și o predispoziție mai mare spre depresie sau comportamente impulsive.

Timpul petrecut cu copilul – ingredientul principal în formarea atașamentului

Atașamentul se formează prin: răspunsuri prompte la plânsul copilului, contact vizual, voce blândă, joacă, discuții autentice și ascultare activă , disponibilitate emoțională permanentă a părinților, empatie, iubire manifestă, contact fizic (imbrățisări), încurajări permanente, absența criticii distructive, folosirea blăndeții în procesul de corectare a comportamentelor copilului, timp de calitate părinte-copil.

Atașamentul se clădește prin coerență și prezență.

Un aspect esențial, subliniat de cercetările modern, este faptul că atașamentul nu se formează doar în primul an de viață. Desigur, acea perioadă este crucială, dar calitatea relației părinte–copil poate fi modelată, îmbunătățită și consolidată până târziu în adolescență. Asta înseamnă că legătura emoțională parinte-copil, se poate reconstrui. Copilul nu are nevoie de părinți perfecți, ci de părinți predictibili, calzi și disponibili emoțional. Așa se formează atașamentul securizant – fundația emoțională, care va susține întreaga viață a viitorului adult.

Sugestii practice pentru părinți

Nu trăim într-o lume ideală, iar părinții se confruntă cu lipsa timpului. Totuși, există soluții:

1. Introduceți momente fara ecrane-momente în care telefoanele și televizoarele sunt oprite: la masă, în timpul jocului, înainte de culcare, etc.
2. Ritualuri de conectare- un joc scurt seara, o poveste înainte de somn, o plimbare de 10 minute, în care vă conectați cu copilul dumneavoastră prin intermediul dialogului.
3. Conversații despre emoții. Întrebări precum: “Ce te-a bucurat azi?”, “Ce te-a supărat?”, “Cu ce ai avea nevoie să te ajut?”, etc.
4. Implicarea copilului în viața reală- gătitul, cumpărăturile, casa: copilul nu are nevoie doar de activități “speciale”, ci de participare la viața de zi cu zi.
5. Apelați la sprijin specializat, atunci când simțiți că este necesar. Un psiholog poate ajuta familia să regăsească limbajul comun, să reconstruiască legăturile și să restabilească echilibrul.

Timpul este singura resursă, pe care nu o putem recupera. Copilăria este scurtă și irepetabilă. Momentele, în care suntem cu adevărat prezenți lângă copiii noștri, devin fundația pe care se ridică adultul de mâine: încrezător, sănătos emoțional, echilibrat și capabil să iubească.

Bibliografie

UNICEF (2023). State of the World’s Children – Mental Health Overview.

American Academy of Pediatrics (2021). Family Engagement and Child Development Studies.

Bowlby, J. (1988). A Secure Base: Parent-Child Attachment and Healthy Human Development.

Ainsworth, M. (1979). Patterns of Attachment in Infancy.

Journal of Child Psychology and Psychiatry (2022). Parental Emotional Availability and Cortisol Regulation in Children.

https://psihoterapieiasi.com/