Prima pagină » Local » Toate mijloacele de transport în comun din Iași vor avea sisteme anti-coliziune inteligente. Contractul valorează peste 5 milioane de lei – FOTO

Toate mijloacele de transport în comun din Iași vor avea sisteme anti-coliziune inteligente. Contractul valorează peste 5 milioane de lei – FOTO

19 sept. 2023, 02:00, 3 ,
Alexandra MAISNER în Local

Toate mijloacele de transport în comun din Iași vor avea sisteme anti-coliziune inteligente. Primarul Mihai Chirica a semnat recent contractul

Finanțarea este asigurată în cadrul unui contract cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C10 – Fondul Local. Prin aceeași sursă de finanțare, dar prin intermediul a patru contracte prin PNRR, Primăria Municipiului Iași va achiziționa sisteme anti-coliziune și pentru 150 de tramvaie. Licitația organizată în acest scop are o prevedere bugetară de 18.460.125 de lei, fără TVA, iar până la termenul-limită, săptămâna trecută, a atras o singură ofertă, depusă de concernul german Bosch.

Toate mijloacele de transport din Iași vor avea sisteme anti-coliziune inteligente

Suma totală obținută prin PNRR pentru dotarea cu sisteme anti-coliziune digitalizate a 140 de autobuze și 150 de tramvaie este de 28.118.462,40 lei, cu TVA (5,69 milioane de euro). Scopul sistemului anti-coliziune pentru autobuze și tramvaie este de a avertiza conducătorii înaintea producerii unor coliziuni în trafic, reușind să reducă semnificativ rata accidentelor.

În mijloacele de transport vor fi instalate elemente de detecţie externe (camere video sau alt tip de echipament inteligent), controlate de „Inteligenţa Artificială”, care vor scana, în timp real, participanţii la trafic (alte autovehicule, motociclişti, biciclişti și pietoni). Astfel, sistemul va elimina o problemă în exploatarea mijloacelor de transport public, în sensul că va fi posibilă evitarea accidentării pietonilor și bicicliștilor care ajung în zona unghiurilor moarte. În cazul detectării unui pericol iminent de coliziune, sistemul emite alerte vizuale și sonore pentru a ajuta conducătorii autobuzelor și tramvaielor să evite accidentul.

„Această investiție vine în completarea programului de modernizare a transportului public ieșean, pe care l-am susținut, în cea mai mare parte, cu fonduri europene. Tot prin intermediul PNRR vom achiziționa 18 tramvaie cu lungimea de 22 de metri, 25 de autobuze electrice de 10 metri, iar prin Programul Operațional Regional (POR) avem 32 de tramvaie PESA și Bozankaya, 20 de autobuze electrice Solaris de 12 metri și 24 de autobuze BMC de 10 metri. Astfel, grație fondurilor europene, prin POR și PNRR, municipiul Iași va beneficia de 119 mijloace de transport electrice (50 de tramvaie și 69 de autobuze), în valoare totală de aproximativ 744 de milioane de lei, respectiv circa 150 de milioane de euro!

Este cel mai mare program de investiții din istoria transportului public ieșean, unul dintre cele mai consistente din țară și avem ambiția ca transportul public din municipiul Iași să fie nu doar verde, modern și inteligent, ci și cel mai performant din România”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Primăria Iași dorește digitalizarea transportului public

Principalul obiectiv propus de municipalitatea ieşeană prin adoptarea tehnologiilor moderne este asigurarea digitalizării pentru îmbunătățirea semnificativă a calităţii serviciilor de transport public şi, totodată, a reducerii emisiilor de carbon din transport, a poluării fonice şi a consumului de energie, determinând creșterea activității transportului public şi având ca rezultat final îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi creşterea bunăstării locuitorilor.

„Prin modernizarea mijloacelor de transport devine posibilă creşterea eficienţei transportului public de călători, ceea ce facilitează transferul sustenabil al unei cote din deplasările cu autoturismul privat către transportul public, creându-se, astfel, condiţiile de reducere a emisiilor echivalent CO2 din transport. În consecinţă, prin implementarea proiectului şi adoptarea tehnologiilor bazate pe exploatare digitalizată, se asigură continuitatea demersurilor de îmbunătățire a serviciului de transport public, prin creșterea siguranței călătorilor, având ca rezultat îmbunătăţirea calităţii serviciului şi, implicit, creşterea mobilităţii urbane.

Prin intermediul proiectului de creştere a siguranţei în exploatarea mijloacelor de transport public se atinge viziunea şi obiectivele de dezvoltare pentru perioada 2015-2030 din cadrul SIDU, respectiv Iaşi – Metropolă Europeană inteligentă, cu o economie competitivă la nivel naţional şi o identitate marcantă, clădită pe tradiţia istorică, culturală şi universitară, animată de o comunitate dinamică, creativă şi cu o dezvoltare echilibrată, susţinută de servicii publice performante”, sunt informațiile ce au fost publicate în cadrul procedurii de licitație.

Mijloacele de transport în comun din Iași vor avea sisteme anti-coliziune inteligente. Primarul Mihai Chirica a semnat recent contractul de furnizare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 august 2026
01 august 2026