Începi să te gândești la un job încă din liceu, însă, rămâi pentru o vreme la stadiul de „aș vrea să fac asta”. La facultate te mobilizezi și pui cărămidă peste cărămidă pentru visul tău cu fiecare lucru nou pe care îl înveți. Îți formezi baza, numai că drumul către cariera mult dorită nu se termină aici. Ai de făcut multe altele pe lângă, unele mai importante, unele mai puțin importante, dar toate cu o contribuție în ceea ce vei deveni ulterior. Dacă te întrebi de ce nu sunt suficiente doar cunoștințele teoretice acumulate în școală, acest articol îți va oferi răspunsul. Practică, nu teorie, ar spune unii, deși, ele merg mână-n mână.
Iată ce te poate ajuta să-ți găsești mai ușor un job!
Socializarea
Suntem ființe sociale și avem nevoie unii de alții. Avem nevoie să aparținem unor grupuri, să cunoaștem oameni noi, avem nevoie să facem schimb de experiențe. Trebuie și putem să învățăm de la ceilalți orice, oricând. În lumea noastră, lucrurile pot părea altfel decât sunt, de fapt. Socializarea te poate ajuta să schimbi modul în care le percepi și să găsești continuu noi și noi căi de a le face, altfel. Faptul că înveți să comunici, să asculți activ, să te adaptezi unor situații noi, te pregătește pentru o viitoare carieră. Se spune și că în viața ta pot apărea unele persoane care au puterea să îi schimbe în totalitate cursul. Vor apărea, dacă înveți să te înconjori de ele.
Practica
Atunci când mergi la un interviu de angajare ești întrebat „ok, ce știi să faci?”. De noțiuni teoretice nu te va întreba nimeni, niciodată, deși ele sunt acolo și contează. Din acest motiv, este important să „lucrezi” cât mai mult, chiar înainte să-ți găsești un job oficial. Mergi la internshipuri, înscrie-te la cursuri practice, fă voluntariat sau proiecte independente. Orice te poate ajuta să pui în practică ceea ce înveți în școală este mai mult decât util și va fi văzut cu ochi buni de angajator. Arată că ești implicat și că îți dorești să fii acolo. În plus, astfel de activități extra îți permit să te ocupi și de cursuri, în caz că nu le-ai încheiat.
Tehnologia
Fii întotdeauna cu ochii în patru pe anunțuri. Angajatorii postează constant, așa că oricând poate fi șansa ta să găsești jobul potrivit. Din fericire, nu mai ești nevoit să cumperi teancuri de ziare în care să te pierzi căutând anunțurile de interes pentru tine. Este suficient să intri pe Jobby.ro și le găsești pe toate adunate într-un singur loc. Vei fi conectat doar cu cele mai relevante opțiuni, așa că nu vei pierde timp cu recomandări inutile. Timpul și resursele sunt importante. Nu mai amâna pe mâine, găsește-ți locul de muncă la care ai visat astăzi. Nu-l lăsa să-ți scape printre degete doar pentru că, poate, nu te simți pregătit. Lucrurile se învață, important este să vrei!
Oportunități există, uși sunt deschise mai mereu, dar trebuie cumva să ajungi la ele. Singure nu vor veni la tine, așa că lucrează, lucrează și lucrează! Cu tine și la ce știi să faci. Socializează, înconjoară-te de oameni noi, implică-te în cât mai multe activități și vei vedea că va veni și momentul tău. La ce visezi acum?
Sursa foto: unsplash.com