Trădare la nivel înalt în favoarea Germaniei

Germania datorează României mult mai mulți bani decât prețul uriaș al facilităților militare inutile în războiul modern, pe care Germania urmează să le livreze României, conform înțelegerii semnate și parafate de Ilie Bolojan fără acordul guvernului și al parlamentului. Cum se susține afirmația explozivă pe care a făcut-o mai sus?

Eminentul economist Radu Golban, cu doctorat în această materie obținut chiar în Germania, a făcut investigații și, în baza documentelor oficiale existente atât la Banca Națională a României, cât și la nivelul Ministerului de Finanțe din Germania, a constatat că, încă din perioada războiului, statul german ne datorează o sumă colosal de mare de bani. Și nu sub forma unor despăgubiri de război, care ar fi fost și ele cuvenite, pentru faptul că am fost forțați să cedăm Ardealul Ungariei și, prin pactul Ribbentrop–Molotov, întreaga Basarabie Uniunii Sovietice.

Datoria Germaniei față de România are la origine un așa-numit contract de clearing, pe care guvernul Antonescu l-a acceptat la presiunea lui Adolf Hitler. Conform acestui contract, România urma să livreze și a livrat Germaniei, pe întreaga perioadă a războiului, mari cantități de grâne și de petrol. La schimb, conform aceluiași contract de clearing, statul german era obligat să livreze României echipamente militare. Și ce a urmat?

România s-a achitat cu scrupulozitate de obligațiile pe care și le-a asumat, furnizând Germaniei grâu și petrol în cantitățile convenite. La rândul ei, Germania, care își asumase obligații corespunzătoare prin contractul de clearing, nu și-a îndeplinit angajamentele decât parțial. S-a ajuns astfel în situația în care, la sfârșitul războiului, în balanța comercială dintre cele două state, în baza contractului de clearing, se crease o diferență considerabilă, ceea ce, financiar vorbind, se traduce, calculând pe de o parte prețul produselor livrate și, pe de altă parte, prețul restanțelor Germaniei, într-o diferență considerabilă. De-a lungul timpului, raportând respectivele cifre la cursurile oficiale, adăugând și dobânzile necesare pentru întârziere, statul german a ajuns să datoreze statului român peste 30 de miliarde de euro.

Norica Nicolai, în calitate de europarlamentar, sesizată fiind asupra acestei situații, prin intermediul analizelor pe care atât eu, cât și doctor Radu Golban le-am prezentat opiniei publice, cât și prin intermediul unei cărți pe care acesta a publicat-o pe aceeași temă, fiind la curent cu demersurile noastre pe lângă Banca Națională și guvernele României, rămase fără vreun rezultat, a decis să inițieze, ceea ce s-a și întâmplat, o dezbatere pe această temă la nivelul Parlamentului European. Dezbaterea a avut loc în prezența unui număr apreciabil de europarlamentari, de jurnaliști din diverse state, de specialiști din domeniul economico-financiar, invitați în acest scop, și, fapt senzațional, și în prezența șefului serviciului secret german, prezent în mod discret ca simplu participant.

Presa din România și presa internațională s-au pronunțat asupra acestui eveniment, dar urmările au întârziat să apară. Statul german nu a luat nicio inițiativă, nu a făcut nici cel mai mic gest sau efort pentru a-și plăti datoria, fie și parțial. Reprezentanții Băncii Naționale a României au tăcut mâlc, știut fiind faptul că statutul de guvernator longeviv al lui Mugur Isărescu depinde, într-o bună măsură, și de bunăvoința Germaniei. Iar guvernele s-au manifestat ca întotdeauna, obedient.

Nu este o simplă paranteză precizarea că un alt stat față de care Germania era datoare, și nu comercial, și avea datorii de război, respectiv Grecia, a angajat, prin guvernul ei, o echipă de specialiști, inclusiv pe doctor Radu Golban, precum și o casă de avocați din Israel, care au făcut demersurile necesare pentru recuperarea datoriei, deplasându-se cu întreaga documentație la Ministerul Finanțelor de la Berlin. După o foarte scurtă negociere, statul german a acceptat să plătească Greciei o sumă consistentă, dar ceva mai mică decât datoria. Deci s-a putut. Deci se poate.

Datoria Germaniei față de România este imprescriptibilă. Și, mai devreme sau mai târziu, când vom avea un guvern responsabil și un guvernator al Băncii Naționale patriot, Germania va fi silită să plătească datoria sa. Dar până atunci, iată că tot noi suntem puși în situația de a plăti Germaniei o sumă colosală de 17 miliarde de euro pentru furnizarea de blindate și de alte feluri de armament care, după acest război modern din Europa dintre Federația Rusă și Ucraina, s-au dovedit a fi perimate. De unde, Dumnezeu, vom lua acești bani, în condițiile în care datoria României a crescut exponențial, cum ne informează parlamentarul Petrișor Peiu, la suma de 1.140 de miliarde de euro?