Local

Traficul de la Aeroportul Iași este în creștere! Peste 200.000 de persoane au tranzitat aerogara în primele luni ale anului 2022

Publicat: 20 apr. 2022
mai multe avioane parcate
Activitatea de la Aeroportul din Iași a crescut substantial în anul 2022

Odată cu eliminarea restricțiilor pandemice și cu închiderea spațiului aerian al Republicii Moldova, traficul de la Aeroportul Iași a crescut cu aproape 400%. De asemenea, cele 5 companii aeriene care operează la acest aeroport au introdus în program mai multe zboruri noi.

De la începutul anului 2022, traficul de la Aeroportul Iași a crescut cu aproape 400% față de aceeași perioadă a anului trecut. Conducerea aeroportului consideră că această creștere s-a întâmplat din pricina închiderii spațiului aerian al Republicii Moldova, ieșirii din perioada pandemică și a zborurilor noi aduse de cele 5 companii aeriene, partenere cu Aeroportul Iași.

graphic cu toate aeroporturile din Romania
Aeroportul Iași este pe locul 3 în țară după cele din Cluj și București

Traficul de la Aeroportul Iași din primul trimestru al anului 2022 depășește cu peste 400% anul 2021

mai multe avioane parcate, noaptea
Din vara anului 2022 vor fi incluse în programul de zboruri mai multe destinații de vacanță

Tranzitul aeroportului din primele trei luni ale anului 2022 este cu 376% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Numărul de decolări și aterizări de pe aerogara din Iași a crescut de asemenea cu 172% față de anul 2021.

„Ne bucură foarte mult evoluția mobilității pe Aeroportul Iași, după o perioadă complicată care s-a resimțit la nivelul tuturor aeroporturilor. Creşterea traficului aerian de pasageri, odată cu relaxarea restricțiilor de călătorie, se explică și prin revenirea treptată, începând din martie, a rutelor suspendate la începutul anului. Totodată, acest avans se datorează repoziționării mai multor rute de pe aeroportul din Chișinău (Varșovia, Basel, Berlin, Praga, Hamburg, Verona, Memmingen), după închiderea spațiului aerian al Republicii Moldova, peste 19 mii de persoane alegând aceste destinații. Sunt zboruri foarte importante pe care dorim să le permanentizăm, întrucât există cerere mare. Evident, fluxul suplimentar de călători din această perioadă ne-a ajutat să recuperăm ce s-a pierdut în prima parte a anului, când traficul aerian e, de regulă, mai scăzut”, a declarat Romeo Vatră, director general provizoriu al Aeroportului Iași.

grafic cu aeroporturile din Romania
În rapoartele de pe luna mai, Aeroportul Iași își menține poziția de pe locul 3

Luna martie a anului 2022 continuă tendința de creștere

aeroportul din iasi
La Aeroportul Iași au fost redirecționate unele din cursele ce survolau Republica Moldova

Sfârșitul lunii martie 2022 a demonstrat că tendința de creștere a traficului de la Aeroportul Iași continuă, iar viitorul pare să fie de asemenea în această tendință, deoarece se introduc mai multe destinații de vacanță în această vară.

„Din martie însă, traficul aerian, a devenit mult mai intens, zilnic operându-se câte 30-40 de zboruri, la intervale foarte scurte, situație care se menține și astăzi. Comparativ cu numărul de pasageri din primul trimestru al anului trecut, cifrele actuale sunt foarte optimiste, iar dacă luăm în calcul și noile destinații anunțate din această vară, estimăm peste un milion de pasageri până la finele anului, mult mai devreme decât arătau prognozele noastre inițiale și datele Eurocontrol”, completează Romeo Vatră.

Printre destinațiile care vor fi incluse în programul de zboruri se află de la Blue Air, Mykonos, Zakynthos, Heraklion (zboruri sezoniere / 2 frecvențe săptămânale), începând cu iunie 2022. De la Hisky, Hurghada, Sharm-el-Sheikh (zboruri charter)Antalya (zboruri charter) – din iunie 2022 , iar de la Air Bucharest: Hurghada (zboruri charter) Corendon: Antalya (zboruri charter) – din mai 2022. Traficul de la Aeroportul Iași va rămâne în creștere, iar conducerea instituției face eforturi pentru a menține acest fenomen.




Comentarii
  • DA cei ce muncesc sunt aceeasi cu bani de RAHAT ,iar putorile sunt tot ele cu teschereau plina.Dute pe la financiar si intreaba ceva de fluturasul de salar sa vezi cum esti tratat ca un gunoi .Dl director fa un curs de BUN SIMT PT UNELE ANGAJATE au nevoie , ele cred ca daca sunt acolo au si ceva in cap ….SIGUR NU UNELE NU STIU CUM LE CHEAMA au doar tupeu si nesimtire. Le stiti si dv. si le tineti in brate. ,,NOI CE BUNCIM CU SALARII DE MIZERIE VA URAM ,,PASTE FERICIT SI POATE PRIMTI SI CEVA BUN SIMT UNELE ,,…………NOI AM MUNCIT PT BANI AIA DE ASTA NE DOARE CAND NU NE IESE UN LEU ,DAR VOI NU STITI VALOAREA LUI DE ASTA NESIMTIREA E MARE . FACETI FLUTURASUL CLAR NU NE MAI FURATI.

  • Directorul e mai tot timpul ocupat,…orin prin parcare sa dirijeze autobuzele si taximetristii ori pe la televiziuni,prin terminale pentru a se baga in seama degeaba,mai putin cu munca de birou.jos vatra.

Adauga un comentariu