Prima pagină » Actualitate » Tragedie aviatică la Gura Portiței, la scurt timp după decolare. Pilotul și pasagerul nu au avut nicio sansă de supraviețuire

Tragedie aviatică la Gura Portiței, la scurt timp după decolare. Pilotul și pasagerul nu au avut nicio sansă de supraviețuire

21 iul. 2025, 10:50,
Redacția BZI în Actualitate

O nouă tragedie aviatică a avut loc duminică seara, în zona Gura Portiței, la scurt timp după decolare, soldată cu două victime. Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru pilot și pasager. De menționat că pasagerul fusese implicat cu câteva ore înainte într-un alt incident, la aterizarea cu un aparat pe care-l pilotase.

Din ce în ce mai multe accidente aviatice au loc în ultimul timp în România, iar numărul de vieți pierdute este în creștere. Weekendul care tocmai s-a încheiat și-a luat din nou tributul de vieți, trei persoane pierzându-și viața, potrivit Wowbiz.

Tragedie aviatică la Gura Portiței, la scurt timp după decolare

Un teribil accident aviatic a avut loc duminică seară, la limita județelor Tulcea și Constanța. Din nefericire, un pilot în vârstă de 52 de ani și pasagerul său, de 54 de ani, și-au pierdut viețile. Avionul în care se aflau s-a prăbușit la scurt timp după decolare. Cu doar câteva ore înainte de tragedie, pasagerul fusese implicat într-un alt accident aviatic.

La scurt timp după ora 19, un apel la 112 anunța că un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în zona Gura Portiței, din Rezervația Biosferei Deltei Dunării. Echipajele medicale au sosit la fața locului, însă nu au mai putut face nimic pentru pilotul Cristi Ivanov și pasagerul său, Mihail Pojoga.

„A fost trimis și un elicopter SMURD din Constanța. A ajuns în scurt timp la locul accidentului, însă, din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru cele două persoane aflate în avion”, a precizat sergentul Daniel Năstase, ISU Tulcea.

Pasagerul, implicat în alt incident aviatic cu câteva ore înainte

Pilotul, un bărbat de 52 de ani din Tulcea, era asociat într-o firmă care asamblează avioane ultraușoare, din piese exportate de o companie italiană. Aceasta aeronavă venise pentru a-l prelua pe Mihail.

Cu doar câteva ore înainte, acesta și fiul său de 18 ani fuseseră implicați într-un alt accident aviatic. Bărbatul pilotase un avion de mici dimensiuni care s-a răsturnat la aterizare, pe un dig din localitatea Periteasca. Dacă atunci a reușit să scape cu viață, a doua oară nu a mai avut la fel de mult noroc. El și pilotul au murit.

„Colegul meu s-a dus să ajute pe cineva care a avut un incident dimineața, au decolat de acolo să plece spre aerodrom, să-l ia pe cel care nu mai avea avion, evident, să-l ducă la aerodrom și nu știu ce s-a întâmplat mai departe”, a spus un pilot.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a preluat cercetările pentru a face lumină în acest caz.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile analizează invocarea Articolului 4 al Alianței. O dronă rusească prăbușită la Galați a provocat primele reacții oficiale ale NATO după ce un bloc de locuințe din România a fost […]
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 mai 2026
30 mai 2026