O fată de 17 ani a murit în noaptea de duminică spre luni, 10 noiembrie, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, la doar șapte ore și jumătate după ce a fost adusă la unitatea medicală în stare gravă. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Iulia Bagiu, adolescenta a ajuns la Urgențe în jurul orei 19:30, complet obnubilată, cu convulsii și bradicardie severă.
„Fata a făcut primul stop cardio-respirator la mai puțin de o oră de la internare, la ora 20:20. S-a mobilizat o echipă multidisciplinară, inclusiv specialiști de la Institutul de Boli Cardiovasculare și Cardiologia Pediatrică, însă toate manevrele de resuscitare au eșuat. Decesul a fost declarat la ora 02:55, în dimineața zilei de 10 noiembrie”, a declarat dr. Iulia Bagiu.
Conform informațiilor preliminare, familia fetei a relatat că aceasta ar fi ingerat fructe roșii provenind de la o plantă ornamentală, însă autoritățile nu au stabilit încă ce plantă a fost implicată. Autopsia urmează să ofere răspunsuri concrete privind cauza exactă a decesului.
O adolescentă eminentă își pierde viața după ce a ingerat fructe necunoscute
Polițiștii timișoreni au precizat că mama adolescentei a confirmat ingestia unui „ceva”, însă nu se cunosc detalii precise despre substanța ingerată. În plus, anchetatorii au menționat că tânăra ar fi suferit de depresie încă din perioada pandemiei, astfel că nu este exclusă ipoteza unei tentative de suicid.
Victima era elevă în clasa a XII-a la Liceul de Informatică din Timișoara. Trupul neînsuflețit al fetei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la tragedie.
Incidentul survine într-o perioadă tensionată la nivelul unităților de învățământ din oraș. Luni, părinți de elevi de la Liceul „Grigore Moisil” au semnalat că mai mulți copii s-ar fi simțit rău din cauza unui miros înțepător în școală. La fața locului au intervenit pompierii și un echipaj CBRN, care au efectuat măsurători pentru a verifica eventualele substanțe chimice periculoase. Rezultatele au arătat că nu există pericol, iar școala nu a fost evacuată.