Marți, 3 martie 2026, începând cu ora 11.00, publicul va avea ocazia să admire „Tronul ultimilor domni ai Moldovei”, una dintre cele mai valoroase piese aflate în patrimoniul Muzeul de Istorie a Moldovei din Iași. Evenimentul marchează expunerea acestui simbol istoric, care a fost martor la momente esențiale din istoria Moldovei și a României moderne.
Istoria tronului
Tronul a fost realizat la începutul secolului al XIX-lea, cel mai probabil pentru Palatul domnesc construit între 1802 și 1806 de către domnitorul Alexandru Moruzi. Obiectul reflectă influențele europene asupra mobilierului și documentează trecerea de la tradițiile orientale către modernizarea și europenizarea societății românești, începută în perioada fanariotă (1711–1821).
Pe spătarul tronului se află stema Moldovei, cu capul de bour, simbol folosit timp de secole, iar analiza acesteia a confirmat că tronul îi aparținea lui Alexandru Moruzi. Ironia istoriei face însă ca domnitorul să nu-l fi folosit niciodată: cu doar câteva zile înainte de inaugurarea Palatului, în august 1806, Moruzi a fost trimis la Constantinopol din cauza unui război ruso-turc.
Tronul a fost folosit ulterior de domnii care i-au urmat, atât fanarioți, cât și domni pământeni. Printre aceștia s-au numărat Grigore al V-lea Alexandru Ghica și ultimul domn, Alexandru Ioan Cuza, ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 în Palatul Ocârmuirii. Tronul a fost martor la momentele cheie ale Unirii Principatelor, fiind folosit inclusiv la ceremonia de deschidere a Adunării Obștești în 1860.
În 1880, un incendiu devastator a distrus Palatul Ocârmuirii, iar tronul a fost salvat printr-un gest simbolic: aruncat pe geam. Ulterior, a fost păstrat la Primăria Iași, apoi a intrat în colecțiile mai multor muzee ieșene, ajungând în 1974 în patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei.
Tronul, simbol al istoriei Moldovei
Astăzi, tronul nu mai este doar un obiect de mobilier, ci un simbol al puterii și al istoriei Moldovei, purtând amprenta unor evenimente esențiale care au definit formarea României moderne.
„Acest tron nu este doar un obiect, ci un martor al unor momente cruciale din istoria Moldovei și a României moderne”, a transmis Andrei Apreotesei, managerul Palatul Culturii din Iași.
Vizitatorii sunt invitați să descopere frumusețea și valoarea istorică a tronului marți, de la ora 11.00, la Muzeul de Istorie a Moldovei, într-o prezentare ce aduce aproape poveștile domnitorilor Moldovei și contextul european al epocii.