Cancan ultimă oră

Trupul neînsuflețit al lui Ion Caramitru nu va mai fi depus în foaierul Teatrului Național din București. Iată care este motivul

Publicat: 06 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Trupul neînsuflețit al lui Ion Caramitru nu va mai fi depus în foaierul Teatrului Național din București. Iată care este motivul
Ion Caramitru

Trupul neînsuflețit al marelui actor Ion Caramitru nu va mai fi depus în foaierul Teatrului Național din București, motivul fiind dorința familiei pentru discreție. Astăzi, atât actori, prieteni, dar și oameni simpli au venit să își ia adio de la maestrul teatrului românesc. Accesul va fi permis și mâine, însă acesta nu va fi acolo.

Ion Caramitru a murit la 79 de ani, după o luptă grea dusă cu o bacterie necruțătoare. Organismul său slăbit a cedat infecției, iar acum se vorbește despre marele actor la timpul trecut, spre durerea familiei, prietenilor și colegilor de suflet. Trupul acestuia nu va mai fi depus în holul Teatrului Național din București, însă cei care doresc să își prezinte condoleanțele o pot face, consemându-și gândurile în Cartea special destinată.

Actori și prieteni au venit astăzi la Teatrul Național București pentru a-și lua „Adio” de la Ion Caramitru

Astăzi, printre primele persoane care au venit să își plângă fostul prieten și coleg a fost Mircea Diaconu, în vârstă de 71 de ani. Actorul și-a prezentat gândurle triste și a poposit pentru câteva clipe la altarul ridicat în memoria lui Ion Caramitru.

„O să mi-l amintesc pe Tino de aici încolo, pentru că, înainte, am avut o viață comună împreună. La finalul anilor 1970, am avut norocul uriaș să fac partea din marea trupă a lui Liviu Ciulei, de la vechiul Bulandra. Tino Caramitru era bijuteria coroanei. Am învățat împreună. A fost ca un vis să fiu coleg cu acești mari actori. Mai suntem puțini în viață de atunci”, a declarat Mircea Diaconu pentru Libertatea.ro.

Au urmat actorii Eugen Cristea și Cristina Deleanu, care s-au declarat profund îndurerați de pierderea suferită atât de ei, cât și de către lumea artistică din România. Cei doi l-au caracterizat pe Ion Caramitru ca fiind unul dintre marcatorii istoriei televiziunii și teatrului, ce și-a îndeplinit menirea de artist.

„Vestea asta a venit să pună capac. Ce să spun, am fost colegi, am fost parteneri, în producții care, îmi permit să spun, au marcat istoria televiziunii. A fost un intelectual cu o putere incredibilă de creație în multe domenii… A recitat, a regizat, a pus și opere în scenă, și-a îndeplinit menirea pentru teatru și pentru omenire”, au adăugat și cei doi actori, cu ochii în lacrimi.

Mesajele emoționante ale apropiaților în memoria lui Ion Caramitru

La Teatrul Național din București a ajuns și rapsodul Grigore Leșe. Acesta, și el îndurerat de pierdere, a rostit câteva vorbe triste, urmând să îi transmită cele mai bune gânduri lui Ion Caramitru pentru viața sa de dincolo.

„Moartea prietenilor înseamnă începutul morții tale! A fost un om extraordinar, un actor și un manager extraordinar. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească, a făcut multe pentru cultura românescă”, a spus și Grigore Leșe.

Un mesaj emoționant a postat pe rețelele de socializare și actorul Horațiu Mălăele, care i-a lăudat lui Ion Caramitru cariera de peste 60 de ani în lumea teatrului, dar a și scos la iveală un adevăr cred, pe care puțini îl recunosc în astfel de situații.

„Ion Caramitru a fost o lumină care a înnobilat cultura română şi viaţa cetăţii de-a lungul a şase decenii. Abia acum, când amintirea-i devine istorie, putem să-i vedem truda. Abia acum, când a plecat, putem să-i vedem suferinţa. Abia acum, când a plecat, vedem câtă nevoie aveam de el. Drum luminat, prieten drag! Ne-om mai vedea!”, a scris pe internet actorul Horațiu Mălăele.

Directorul artistic al Teatrului Național din București, Mircea Rusu, a declarat că înmormântarea va avea loc „joi sau vineri”, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor. De asemenea, acesta a mai adăugat că familia lu Ion Caramitru dorește discreție în aceste momente cumplite. Reprezentanții TNB au informat publicul că accesul va fi pemris în foaierul Sălii Mari a Teatrului, însă doar pentru a semna în Cartea de condoleanțe, trupul marelui actor nefiind depus acolo.

Adauga un comentariu