Tudor Chirilă l-a criticat dur pe Nicușor Dan după ce președintele i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Cotroceni pe durata mandatului.
Artistul și activistul Tudor Chirilă a lansat un atac verbal la adresa președintelui României, Nicușor Dan, după ce acesta a anunțat că jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai putea participa la conferințele de presă organizate la Palatul Cotroceni în actualul mandat. Reacția a venit miercuri, 11 noiembrie, la o zi după incidentul care a provocat numeroase reacții în spațiul public.
Tudor Chirilă îl atacă dur pe Nicușor Dan după interzicerea lui Ovidiu Vanghele la Cotroceni
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Tudor Chirilă a criticat decizia șefului statului, pe care o consideră un derapaj de la obligațiile funcției prezidențiale și de la principiile libertății presei. Artistul i-a reproșat lui Nicușor Dan că a folosit prerogativele instituției pentru a sancționa un jurnalist care îl criticase anterior în spațiul public.
„Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Aseară am văzut un intelectual, olimpic, care se folosește de prerogative instituționale ca să se răfuiască cu un jurnalist ofensator. Să se încordeze din poziția de șef al sistemului și să-i pună capac pe gură”, a scris Tudor Chirilă.
Artistul a continuat criticile, susținând că reacția președintelui depășește limitele unei dispute personale și ridică probleme privind relația dintre instituția prezidențială și reprezentanții presei.
„Ieri ați încălcat legea, morala și o linie roșie. Și tot ieri ați devenit exact cum vă place să spuneți: irelevant”, i-a transmis acesta lui Nicușor Dan.
Tudor Chirilă a făcut referire și la activitatea jurnalistică a lui Ovidiu Vanghele, apreciind că întrebările acestuia despre numirile din sistemul judiciar au contribuit la tensiunile dintre jurnalist și președinte. În opinia artistului, faptul că Vanghele nu are o comunitate foarte mare de urmăritori pe rețelele sociale nu ar trebui să influențeze modul în care este tratat de instituția prezidențială.
„Dar e mic și lucrează singur. Și vă pune mereu în dificultate cu întrebările despre numirile alde Chiriac”, a afirmat Chirilă.
Mesajul său se încheie cu o critică la adresa perspectivelor politice ale actualului președinte și cu o întrebare ironică, prin care face trimitere la mineriadele din anii 1990.
„Sper din tot sufletul” ca Nicușor Dan să nu obțină un al doilea mandat, a transmis artistul, înainte de a adăuga în post-scriptum: „Pe mineri când îi chemați?”.
Ce s-a întâmplat la conferința de presă de la Palatul Cotroceni
Incidentul care a provocat reacția lui Tudor Chirilă s-a produs marți seară, 10 noiembrie, la finalul unei conferințe de presă susținute de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni. Întâlnirea cu jurnaliștii a durat peste două ore și jumătate, iar schimbul de replici cu Ovidiu Vanghele a avut loc în momentul ultimei întrebări.
Jurnalistul de la Centrul de Investigații Media l-a întrebat pe președinte despre activitatea procurorului general Cristina Chiriac și despre un vot exprimat de aceasta în Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Mai exact, Ovidiu Vanghele a vrut să afle cum explică șeful statului faptul că procurorul general, numit în funcție de Nicușor Dan, ar fi votat împotriva sesizării Inspecției Judiciare pentru verificarea unei presupuse ingerințe în activitatea judiciară.
Întrebarea jurnalistului a fost:
„acum o lună, o lună și jumătate în secțiea de procurori a CSM din care face parte, împotriva propunerii ca această secție să sesizeze Inspecția Judiciară, care inspecție să cerceteze o ingerință comisă chiar de dânsa. Este acest lucru parte din reformarea justiției pe care o propuneați cetățenilor români acum un an și jumătate?”
Nicușor Dan nu a oferit un răspuns pe fondul acestei întrebări. În schimb, i-a comunicat jurnalistului că nu va mai avea acces la conferințele de presă de la Cotroceni pe durata actualului mandat, invocând injuriile pe care acesta i le-ar fi adresat anterior.
Președintele a formulat anunțul astfel:
„În primul rând, îmi cer scuze pentru că v-am făcut să așteptați atât de mult”.
Ulterior, a continuat:
„În al doilea rând, față de injuriile pe care mi le-ați adus, am dispus ca dumneavoastră să nu mai veniți la conferințe de presă la Palatul Cotroceni în acest mandat. Colegii mei miloși au sărit peste ordinul meu, peste dispoziția mea, v-o comunic eu, dar dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări”.
Prin această declarație, Nicușor Dan a confirmat că decizia fusese luată anterior, însă nu fusese pusă în aplicare de angajații Administrației Prezidențiale.
Mesajul integral transmis de Tudor Chirilă
În postarea sa de pe Facebook, Tudor Chirilă a dezvoltat criticile la adresa președintelui, abordând atât relația acestuia cu presa, cât și deciziile politice și numirile din sistemul judiciar.
Artistul a făcut referire la PSD, la cazul jurnalistei Emilia Șercan și la controversa privind procurorul general Cristina Chiriac. De asemenea, i-a cerut președintelui să își prezinte scuze pentru decizia privind jurnalistul Ovidiu Vanghele.
Redăm integral mesajul publicat de Tudor Chirilă:
„Domnule Nicușor Dan, am spus într-o postare mai veche că ați devenit primul pesedist al țării, lucru pe care l-ați reconfirmat în conferința penibilă de aseară, în care ați încercat să apărați un mandat eșuat care a încălcat toate promisiunile „României oneste” pe care ne-o vindeați în campanie.
Ați devenit apărătorul celui mai corupt partid din România, printr-o aritmetică politică selectivă și de o absurditate convenabilă și ați trecut în revistă o criză politică la care ați uitat să menționați că ați contribuit cu brio, alegând tăcerea când PSD sabota zilnic guvernul din care făcea parte.
Totuși, nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Aseară am văzut un intelectual, olimpic, care se folosește de prerogative instituționale ca să se răfuiască cu un jurnalist ofensator. Să se încordeze din poziția de șef al sistemului și să-i pună capac pe gură.
Un intelectual ar trebui să aibă puterea să se ridice deasupra oricăror injurii, pe care se presupune că o minte superioară le poate dilua în mixul de probleme și soluții care o frământă. Un președinte intelectual trebuie să o facă prin natura obligațiilor funcției.
V-ați sabotat o conferință de presă în care ați performat submediocru și care a culminat cu un atac fără precedent din partea unui președinte al României la adresa democrației și a dreptului la informare. Vă bănuiesc de prostie. Mai ales că respira prin toți porii ecranului bucuria că îi faceți felul jurnalistului obraznic.
Deci păpușile alea de la Antena 3, România TV și Realitatea, care de ani de zile îndobitocesc și dezbină un popor întreg, urmând fără să crâcnească agendele unor moguli, securiști și corupți, au voie să vă facă albie de porci, să vă atace mizerabil și sunt binevenite, iar un jurnalist care în trecut, culmea, v-a susținut, este interzis pe motiv de injurii în diverse faze a ceea ce el consideră, pe contul lui personal, degradarea dumneavoastră morală și instituțională.
Vă spun eu ceva. Dacă Vanghele avea două milioane de urmăritori pe Facebook, nu îndrăzneați așa ceva. Dar e mic și lucrează singur. Și vă pune mereu în dificultate cu întrebările despre numirile alde Chiriac.
Dar trebuia să ne așteptăm la acest derapaj de când ați asistat impasibil la linșajul pesedist împotriva jurnalistei Emilia Șercan, care expunea plagiatul lui Marinescu.
Ieri ați încălcat legea, morala și o linie roșie. Și tot ieri ați devenit exact cum vă place să spuneți: irelevant.
Iar datoria pe care o aveți acum este să vă cereți scuze pentru derapajul ăsta demn de Viktor Orbán și să răspundeți la întrebarea pe care v-a pus-o Ovidiu Vanghele „Cum vedeți faptul că ați numit un procuror general care votează împotriva propriei anchetări?”
Sper din tot sufletul să nu mai prindeți al doilea mandat. Sunteți o rușine pentru „România onestă”.
PS. Eu nu vă plătesc să dați afară jurnaliști de la Cotroceni pentru că vă insultă pe Facebook. Vă plătesc să răspundeți întrebărilor lor, pentru că acolo, în fața dumneavoastră, ei mă reprezintă și pe mine. Nu vă plătesc să vă apărați orgoliul, ci să reprezentați interesele cetățenilor.
PS2. Pe mineri când îi chemați?”
Până în prezent, Nicușor Dan și-a justificat decizia prin injuriile pe care jurnalistul i le-ar fi adresat în spațiul public. Tudor Chirilă consideră însă că funcția prezidențială presupune asumarea criticilor și răspunsuri la întrebările jurnaliștilor, indiferent de tensiunile personale dintre aceștia.