UE schimbă regulile pe piața imobiliară! Uniunea Europeană analizează un pachet legislativ de schimbări care ar putea transforma modul în care este reglementată piața locuințelor și închirierea locuințelor pe termen scurt. Iată ce devine obligatoriu pentru cei care își dau locuințele în chirie pentru turiști!
UE schimbă regulile pe piața imobiliară!
Consiliul Consultativ pentru Locuințe din UE atrage atenția că închirierile turistice pe termen scurt au înregistrat o creștere accelerată, ceea ce ar reduce disponibilitatea locuințelor în orașele mari. În paralel, chiriile cresc constant, fapt care îngreunează și mai mult accesul la o locuință pentru cetățenii europeni. UE dorește introducerea unor reguli stricte la nivelul tuturor statelor membre privind platformele de închirieri turistice, precizează evz.ro. Specialiștii solicită introducerea unor reguli stricte la nivelul tuturor statelor membre privind platformele de închirieri turistice, iar reglementarea și colectarea datelor să fie obligatorie în toate statele membre. Cei care obțin venituri din chirii pentru turiști vor fi verificați strict.
Noul proiect legislativ propune și crearea unui fond european dedicat susținerii persoanelor fără adăpost. Pe lângă limitarea închirierilor turistice, reprezentanții Comisiei Europene cer modificarea regulilor privind ajutoarele de stat, astfel încât țările membre să poată investi mai mult în locuințe sociale. Printre recomandări se află și modelul de „închiriere la cost”, prin care chiria acoperă doar cheltuielile reale, descurajând speculația imobiliară, mai notează evz.ro.
Apar cartierele private pentru închiriere
Dezvoltatorii încep să își reinventeze afacerile în acord cu noile mișcări din domeniul imobiliar, dar mai ales ținând cont de criza financiară din țară. Deși România se numără printre țările din Europa cu cei mai mulți proprietari de locuințe, tendințele încep să se schimbe, pe modelul altor state, și cetățenii aleg varianta să stea cu chirie. Dezvoltările imobiliare construite special pentru închiriere câștigă teren în marile orașe. Costul ridicat al imobilelor și dificultățile de acces la credite îi determină pe tot mai mulți români, în special pe tineri, să ia în calcul varianta închirierii. Din acest motiv, dezvoltările imobiliare construite special pentru închiriere au din ce în ce mai mult succes în marile orașe din țară.
„Modelul build-to-rent– dezvoltări imobiliare construite special pentru închiriere – începe timid și în România, în special în București, Cluj și Timișoara. Este încă un segment mic, dar cu potențial mare, mai ales pentru fonduri de investiții sau dezvoltatori care gândesc pe termen lung. Chiriașii preferă confortul, siguranța și flexibilitatea închirierii în locul achiziției grăbite”, a declarat Bogdan Severin, sales manager Imopedia.ro, pentru evz.ro.
Dezvoltatorii imobiliari și-au reconfigurat afacerile și construiesc cartiere private pentru închiriere în marile orașe din țară. Totodată, noi reguli privind locuințele vin la inițiativa UE. Locuințele care nu sunt izolate termic și eficiente energetic nu vor putea fi vândute sau închiriate, ceea ce ar putea bloca milioane de case și apartamente în România. Certificatul energetic va fi obligatoriu pentru locuințele noi și vechi și încadrează clădirile de la clasa A la G, unde A reprezintă eficiența maximă. Evaluarea locuinței vizează calitatea izolației, amplasarea și orientarea clădirii, materialele de construcție, etanșeitatea ferestrelor și ușilor, starea acoperișului, climatul interior, tipul sistemului de încălzire și producere a apei calde, prezența surselor regenerabile, caracteristicile instalațiilor și geometria clădirii, precizează capital.ro. Ordinul venit de la Uniunea Europeană are obiective clare pentru câțiva ani: 2030 – clasa energetică minimă E, 2033 – clasa energetică minimă D, 2050 – clădiri cu emisii nete zero. Important de precizat este faptul că locuințele de clasă F sau G vor trebui retrase de pe piață până în 2030, iar casele de clasă E vor fi vizate din 2033. Noua regulă îi afectează pe mulți proprietari din România.
UE anunță că se vor schimba regulile în toate țările membre și în privința locuințelor date în chirie pentru turiști, dar și a locuințelor sociale.