UE vrea să elimine plata pentru donarea de sânge. Consiliul European a propus noi legi care ar trebui să îmbunătățească siguranța și calitatea sângelui, țesuturilor și celulelor utilizate în asistența medicală și să faciliteze circulația transfrontalieră a acestor substanțe în Uniunea Europeană. Conform noului regulament, donatorii de sânge ar trebui să facă asta voluntar, nu să fie remunerați. Iată care este motivul pentru care se dorește eliminarea plății pentru donatori.
UE vrea să elimine plata pentru donarea de sânge
Comisia Europeană susține că donările de SoHO (substanțe de origine umană) ar trebui să fie voluntare și neremunerate ca o chestiune de principiu, iar donatorilor nu trebuie să li se ofere stimulente financiare pentru a dona.
Regulamentul prevede și un sistem de alerte rapide pentru a face față reacțiilor grave care pot prezenta un risc pentru primitori sau donatori. Statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a asigura aprovizionarea suficientă cu SoHO critice în țările lor, inclusiv prin elaborarea de planuri naționale de urgență, care să cuprindă măsuri pentru a răspunde deficitelor critice. Regulamentul urmează să fie semnat de Consiliu și de Parlamentul European. Regulamentul va intra în vigoare după publicarea în Jurnalul Oficial al UE. Duipă ce va fi adoptată, legea va fi valabilă și pentru români.
Noi reguli europene pentru donatori
Consiliul European a proprus recent un nou regulament privind substanțele de origine umană (SoHO) pentru a asigura o mai bună protecție a donatorilor și primitorilor. Regulamentul acoperă o gamă largă de activități, de la înregistrarea și testarea donatorilor, colectare și prelucrare până la utilizarea la om și monitorizarea rezultatelor clinice ale substanțelor de origine umană. Pe lângă siguranță, regulamentul urmărește o mai mare armonizare și facilitarea schimburilor transfrontaliere și a accesului la SoHO.
UE vrea să impună ca statele membre să desemneze o autoritate națională responsabilă pentru SoHO și alte autorități competente care să autorizeze preparatele SoHO și să asigure supravegherea independentă și transparentă a activităților legate de SoHO. De asemenea, se dorește crearea unei noi platforme informatice comune, platforma SoHO a UE, pentru înregistrarea și schimbul de informații cu privire la activități conexe.
Rămâne de văzut când va intra în vigoare noua lege europeană și de când nu vor mai fi remunerați cei care donează sânge. O altă schimbare în sistemul medical a fost anunțată de curând pentru toți românii. Este vorba de cardul european de sănătate. Românii asigurați la sistemul public de sănătate au posibilitatea să solicite online cardul european de sănătate, documentul în baza căruia pot primi asistență medicală gratuită în statele UE. Cererea de eliberare a cardului european de sănătate poate fi depusă direct de pe telefon sau din fața calculatorului.
Cardul european de sănătate este valabil în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Cardul european de sănătate recunoaște posesorului calitatea de asigurat în toată Uniunea Europeană. Prestațiile medicale care sunt acoperite și gratuite cu acest card includ tratamentele pentru bolilie cronice sau existente, precum și în legătură cu sarcina și nașterea. Cardul european de sănătate poate fi obținut gratuit și este valabil timp de doi ani.
90% din cei care doneaza, o fac si pentru remuneratie.
Totuși, o donație….