Joi, 16 iulie 2026, Ion Radu, un fost consilier local din Răducăneni, a fost ridicat de mascați și dus la audieri. Bărbatul este suspectat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Rămâne de văzut dacă procurorul de caz va propune măsura preventivă a arestului preventiv sau o altă măsură mai puțin aspră.
„La data de 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în județul Iași, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni.
Activitățile au fost desfășurate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a declarat Alina Mocanu, purtător de cuvânt IPJ Iași.
Si-a inselat electoratul care l-a votat. De asta nu raspune penal?
Cumatrașu Marcel Lupu nu?
Radu de când sa născut sa ocupat de inselaciuni…de prostit bătrâni de case si terenuri…fiind vecin cu poliția si prieten cu Lipovanu…a fost de neatins….dar tia venit rândul Radule…. Pa i ce faci ? Nu erai tu care chemai presa ?
Aoleeu , ți-a venit și ție rândul cumetre ! Să fie oare înșelăciunea cu acel chinez care a băgat bani și nu a putut ține afacerea deschisă ?
Nu iarta cheliosu de Balint nmic
Radu Ion e cel mai mare excroc din comuna Raducaneni ! E printre cei mai avuți cu spații comerciale și terenuri cu toate cu nu a muncit niciodată! Numai din înșelăciune a trăit toată viața fiind sprijinit de poliția și procuratura din zona! Fiul său pe nume Radu Ciprian are zeci de dosare dar îl scapă tati mereu ! Să verifice ANAF de unde are avere de peste 2 mil de euro prin terenuri și spații comerciale
Aviz celor care aleg să scrie mereu la această redacție în numele altor persoane:aveți grijă, pentru că într-o zi va veni și rândul vostru să răspundeți pentru propriile fapte.
Nu este corect să vă ocupați de viețile altora și să creați situații folosindu-vă de numele altor oameni. Timpul le așază pe toate, iar adevărul iese mereu la iveală.
Să nu vă bucurați prea devreme de necazurile altora,cine râde la urmă, râde mai bine.
Iar dacă ați ajuns să pomeniți și conducerea secției, poate ar fi bine să vă gândiți că și astfel de lucruri pot avea consecințe. Mai mult respect și mai puțină preocupare pentru viața altora ar fi de folos tuturor.
hai nu zau, radule😂
Loverboy de Raducaneni! A excrocat o femeie de peste 100000€ să își facă rai”la Bohotin! El este excroc de meserie toată averea o are doar din excrocherii… mai sunt victime femei, le vânează pe Facebook unde pozează în mare melancolic și iubitor de natură … omul e bolnav mintal cine a intrat în afaceri cu el a rămas pe drumuri și fara bani…. Are și femei la produs în Anglia alături de fiul lui…. E protejat de poliția din Raducaneni
Radu dispune de cei mai buni avocați, asa ca stați la rând ca nu aveți cum sa va apropiați de domnul Radu.Si unele autorități din Iași il iubesc, e membru de partid…. Stați unde va e locul…la coadă.
Radu ciprian e în război cu taică su , are 100 de dosare și nu pățește nimic ca are avocat securist pușcăriaș din Iași , recrutat din facultate (2011) de U.M. 02630 nume de cod Trică -în 2020 era deja locotenent colonel deși abia se eliberase (a executat mai puțin de jumătate de pedeapsă, ilegal) . Mare lucru dacă nu tot el e în spate să-l vadă la pușcărie să pună mâna pe avere . Pentru mai multe detalii căutați știrile cu avocați din 2017 – 2019