Un adolescent de la Colegiul Național din Iași a început să ceară bani de la puștani, ca fiind taxă de protecție, pentru că se considera a fi cel mai șmecher dintre ei. Dar un alt elev nu s-a lăsat intimidat de frica pe care i-a creat-o. Acesta a ajuns în fața anchetatorilor
Ion Petru M. este un adolescent în vârstă de 14 ani, elev la Colegiul Național din Iași, care s-a considerat a fi „cel mai șmecher dintre toți” și a început să ceară taxe de protecție cunoscuților. Anul trecut, după festivitatea de început de an școlar s-a dus în locul în care știa că mai ies cei de vârsta lui și după ce a aflat că victima sa are bani asupra ei a început să o amenințe cu bătaia, dacă nu-i dă. Nu a dat curs solicitărilor și l-a evitat, însă Ion Petru i-a smuls din mână 50 de lei. Din fericire, tânărul nu s-a lăsat intimidat, deși i-a creat o stare puternică de frică, și a sunat la poliție.
Un adolescent de la Colegiul Național din Iași a început să ceară bani de la puștani
Pe fir au intrat polițiștii, care au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar Ion Petru a ajuns în atenția anchetatorilor.
„În data de 05.09.2022, în jurul orei 12:00, după încheierea festivității organizate cu ocazia deschiderii noului an școlar, persoana vătămată era înscrisă în clasa a IX-a. Aceasta s-a deplasat cu trotineta personală în parcul din spatele blocului Y5, situat pe B-dul Independenței nr. 30, loc în care s-a întâlnit cu mai mulți prieteni, printre care și martorii. La un moment dat, în zona băncii pe care se afla persoana vătămată a venit inculpatul, în vâstă de 14 ani, acesta din urmă abordându-l și întrebându-l pe minorul dacă are bani asupra sa. Persoana vătămată i-a confirmat că are bani, dar nu i-a specificat o sumă exactă, context în care, în prezența martorilor, inculpatul i-a cerut, «pe un ton răstit», persoanei vătămate o așa-zisă taxă de protecție. Considerând cele zise de inculpatul drept o glumă, persoana vătămată și-a continuat discuția cu prietenii săi, inițial neacordând prea mare importanță solicitărilor acestuia.
În continuare, observând că persoana vătămată nu se conformează cerințelor, inculpatul a început să îl amenințe cu bătaia, dar și că îi va lua toți banii pe care îi are asupra sa, inclusiv trotineta, intimidând, astfel, persoana vătămată și creându-i acesteia o puternică stare de temere. Fiindu-i frică de inculpatul și necunoscându-i cu adevărat intențiile, persoana vătămată a încercat să îl evite pe acesta prin aceea că s-a concentrat asupra discuției pe care o avea cu martorul, sens în care inculpatul l-a tras de rucsac pentru a-l face atent, dezechilibrând-o, astfel, pe persoana vătămată.
În circumstanțele date, considerându-se a fi în siguranță în preajma martorului, persoana vătămată s-a apropiat de acesta cu intenția de a-i oferi drept cadou o sumă de bani cu ocazia zilei de naștere, sens în care și-a scos portofelul din buzunarul pantalonilor, luând, totodată, din interior o bancnotă de 50 (cincizeci) de lei. Imediat după ce persoana vătămată a scos banii din portofel, inculpatul s-a apropiat și mai mult de aceasta şi, profitând de neatenția persoanei vătămate, a smuls din mâinile acesteia bancnota de 50 (cincizeci) de lei pe care persoana vătămată dorea să i-o dea martorului, ulterior îndreptându-se într-o direcție necunoscută.
Fiind speriat de cele întâmplate, minorul a sesizat, prin apel 112, organele de poliție, relatând polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului-Biroului de Investigații Criminale cele întâmplate şi precizând, totodată, faptul că cel care i-a cerut taxă de protecție l-a amenințat cu bătaia și ulterior i-a smuls banii din mână este elev în clasa a-VIII-a”, au zis oamenii legii.
Inculpatul a fost evaluat psihic
Inculpatul a fost audiat atât în calitate de suspect, cât și de inculpat, în prezența tatălui său, și a recunoscut vina sa. Oamenii legii au propus efectuarea unei expertize medico-legale, însă în acel moment a avut discernământ față de fapta pe care a comis-o.
„Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 22.09.2022, întocmit de Institutul de Medicină Legală, inculpatul prezintă diagnotiscul «Tulburare de comportament. Dezvoltare dizarmonică de tip instabil emoțional».
La data comiterii faptei, minorul a avut capacitate psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptei pentru care este cercetat și față de care discernământul a fost păstrat. Fiind audiat în calitate de suspect şi inculpat, în prezența reprezentantului legal, tatăl său, inculpatul minor, în vârstă de 14 ani și 5 luni la data faptei, s-a prevalat de dreptul de a nu da declarații.
În faţa instanţei de judecată, inculpatul şi-a reconsiderat poziţia procesuală, recunoscând în totalitate comiterea faptei, în modalitatea mai sus expusă, ce a fost stabilită de către instanţa de judecată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale”, au adăugat anchetatorii în legătură cu minorul care a început să ceară bani de la puștani, drept taxă de protecție.
Elev la Liceul Național?! Hm… Din păcate e plin orașul de astfel de gunoaie! Sincer, să facă așa un astfel de gunoi cu fiul meu, având în vedere legile favorabile infractorilor și celeritatea actelor de justiție, îi dau eu taxă de protecție de nu mai merge pe picioarele lui în viața lui!
Și ,,învață” în continuare la Național?
@Pai…bineinteles , crezi ca s a facut ceva de conducerea scolii in privinta asta?!!! Ma indoiesc, oricum cazuri in National cu elevi ai caror parinti sponsorizeaza conducere au mai fost si se pare ca inca sunt, dar niciodata nu am auzit sa se ia vreo masura , au fost cateva cazuri in care au reactionat parintii celorlalti elevi si la presiunea lor ,minunata conducere a solicitat parintilor respectivilor sa ii transfere , in rest cum e porcul in porumb asa si conducerea….
un viitor politician
Viitor politician.