Un avion civil a aterizat forţat, sâmbătă, pe aeroportul din Tuzla, cei doi membri ai echipajului fiind transportaţi la spital, ambii având traumatism lombar. Potrivit reprezentanţilor SAJ Constanţa, la aeroportul civil de la Tuzla, a avut loc o aterizare forţată a unui avion civil.
Două persoane au fost rănite, fiind vorba despre membrii echipajului. Ei sunt conştienţi, stabili hemodinamic si respirator, ambii cu traumatism lombar, necomplicat neurologic. Nu au existat şi alte persoane implicate în incident. Cei doi sunt transportaţi la UPU Constanţa, notează news.ro.
Acolo au intervenit două echipaje, un echipaj de prim ajutor SMURD B şi un echipaj cu asistent SAJ B2.
”În această după-amiază, am fost solicitaţi prin apel unic de urgenţă la numărul 112 să intervenim la aerodromul din Tuzla, acolo unde o aeronavă uşoară a aterizat forţat cu şapte persoane la bord: un pilot şi şase paraşutişti”, a transmis ISU Constanţa.
”Este vorba despre două victime care prezentau traumatisme lombare, în vârstă de 53 de ani, respectiv 42 de ani. De asemenea, pompierii au asigurat măsurile specifice”, a precizat ISU.
Elicopterul SMURD a intervenit la un accident cumplit în Giurgiu
Într-o altă ordine de idei, precizăm faptul că doi bărbați au murit, iar alte două persoane au fost rănite, sâmbătă după-amiază, într-un accident produs pe un drum județean din Giurgiu.
Potrivit ISU Giurgiu, accidentul în care au fost implicate două mașini a avut loc pe DJ 507, între localitațile Giurgiu și Oinacu, notează Mediafax.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, patru ambulanțe SMURD și SAJ. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Șoferul și pasagerul unuia dintre autoturisme au fost găsiți încarcerați, în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor depuse, aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare.
Șoferul celui de-al doilea autoturism, în vârstă de 40 de ani, a fost preluat de o ambulanță SAJ, iar pasagera, în vârstă de 47 de ani, de elicopterul SMURD. Ambele persoane erau conștiente și cooperante, fiind transportate la spital.
Poliția face cercetări în acest caz.