Prima pagină » Titlurile zilei » Un bărbat analfabet, cu handicap, a fost transformat, peste noapte, în patron și lăsat cu datorii de peste 235.000 de lei! Romică Gaman: „Cel care m-a păcălit a dispărut. Am poprire pe pensia de 1.200 de lei”

Un bărbat analfabet, cu handicap, a fost transformat, peste noapte, în patron și lăsat cu datorii de peste 235.000 de lei! Romică Gaman: „Cel care m-a păcălit a dispărut. Am poprire pe pensia de 1.200 de lei”

13 mart. 2026, 02:00, 14 ,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

Aceasta este rețeta folosită de evazioniștii care vor să fraudeze statul. Un bărbat cu handicap, crescut la casa de copii, care nu știe nici să scrie și nici să citească, a ajuns peste noapte patron de firmă, fără voia lui. Romică Gaman este purtat prin sălile de judecată, încă din anul 2017, din cauză că societatea are datorii de peste 235.000 de lei, iar statul vrea să-și recupereze paguba. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, doarme pe unde apucă și nu mai știe ce să facă pentru a scăpa din capcana care, după spusele lui, a fost pusă la cale de Ionuț Mihail Țircavu.

Aceasta este rețeta evazioniștilor care vor să fraudeze statul! Un bărbat cu handicap s-a trezit peste noapte patron

Metoda este una folosită de evazioniștii care vor să fraudeze statul. Manevra este una simplă: afaceristul abordează un om al străzii – de cele mai multe ori, care nu știe nici să scrie și nici să citească –, care să nu aibă familie, și îl transformă peste noapte în patron de firmă. Acesta este și cazul lui Romică Gaman, un bărbat de 51 de ani care, în anul 2013, a ajuns patronul firmei Ressonance Invest SRL, iar din 2017 este chemat în sălile de judecată pentru că societatea are datorii de peste 235.000 de lei, bani pe care statul vrea să îi recupereze.

„Nu mai știu ce să fac și unde să mă duc, m-am săturat. În anul 2013, Ionuț Mihail Țircavu m-a văzut la un bâlci. Atunci a vorbit cu mine și m-a chemat, că avea un magazin prin Alexandru cel Bun, să fac curat acolo. A doua zi m-am dus, am făcut curat, dar nu mi-a dat bani, nu mi-a dat nimic, și mi-a spus: «Hai cu mine, urcă în mașină». Am mers cu el, cu mașina. Mai era cu un bărbat. A început să îmi fie frică, nu știam ce se întâmplă. Am ajuns undeva, față în față cu Registrul Comerțului (că eu după aia am aflat ce era, de fapt, acolo), a vorbit acolo cu niște oameni, au făcut niște acte, după aceea a mers cu mine la Registrul Comerțului. Mie îmi era frică, nu știam ce se întâmplă. Am intrat acolo și mi-a arătat niște hârtii să le semnez”, a declarat Romică Gaman, bărbatul care s-a trezit patron peste noapte.

Romică Gaman nu știe să scrie și nici să citească, iar acesta habar nu avea ce a semnat

Bărbatul susține că, în momentul în care a ajuns la Registrul Comerțului cu Ionuț Mihail Țircavu, fiindu-i frică să nu i se întâmple ceva, a semnat fără să pună întrebări.

„Mi-era frică atunci. M-a luat așa repede, că nu mă mai gândeam la nimic. Mi-a dat niște hârtii Ionuț Țircavu și eu le-am semnat. Eu nu știu să scriu și să citesc, mai recunosc așa câteva cifre și litere, dar atât. Dar eu nu am știut că am semnat că iau eu firma. După aceea, prin 2017, m-am trezit că eu trebuie să plătesc la stat. M-au chemat în judecată, că firma a intrat în faliment și eu trebuie să plătesc, că apar că e firma mea și trebuie să dau două miliarde și ceva de lei vechi (235.000 de lei). Daʼ eu de unde să dau banii ăștia, că eu am o pensie de 1.200 de lei, din care mi-au pus poprire și îmi reține, în fiecare lună, peste 600 de lei și mai iau 700 de lei pensie de handicap. Daʼ nu e firma mea, eu nu am firmă. Eu nu vreau așa ceva, nu știu ce să mai fac. El era patronul, nu eu. Pe mine m-a pus să semnez ca să scape el și acum nu mai știu ce să fac”, a mai povestit Romică Gaman.

Totodată, acesta a mai precizat și faptul că, după ce a semnat actele pentru a prelua firma Ressonance Invest SRL de la Ionuț Mihail Țircavu, imediat ce a ieșit din clădire, bărbatul a urcat în mașină, iar de atunci nu l-a mai văzut.

„Eu, după ce am semnat acolo, sus, la Registrul Comerțului, actele, după aceea, am coborât cu el, cu Ionuț Mihail Țircavu, afară și a coborât scările, s-a urcat în mașină și a plecat. De atunci, din 2013, nu l-am mai găsit nicăieri. A dispărut, cică ar fi plecat în altă țară”, a mai povestit bărbatul.

Romică Gaman a mai povestit și faptul că a declarat inclusiv în instanță că a fost păcălit și că, de fapt, el nu are nicio legătură cu firma Ressonance Invest SRL.

„Eu am declarație și la dosarul din instanță cu tot ce s-a întâmplat, că eu nu am știut ce semnez. Și judecătorul a înțeles și mi-a spus că nimeni nu reușește să ia legătura cu Ionuț Mihail Țircavu. E plecat din țară, că l-au chemat și pe el în instanță, de foarte multe ori. Judecătorii au înțeles problema și ei vor să mă ajute. Ei au înțeles că eu am fost păcălit și că nu aveam eu cum să am firmă. Am termen iar în mai 2026. Eu am fost de fiecare dată când m-au chemat, la fiecare termen. Am stat acolo, în bancă. Nu mai știu ce să fac, eu nu am de unde să plătesc. Eu, acum, stau la o casă, la cineva. Eu am fost crescut la casa de copii. Mai lucrez cu ziua. Eu nu am ce să mănânc, de abia trăiesc de pe o zi pe alta”, a mai povestit bărbatul țepuit, Romică Gaman.

Precizăm că reporterii BZI nu au putut lua legătura cu Ionuț Mihail Țircavu. Acesta este de negăsit.

Firma Ressonance Invest SRL a fost înființată de Ionuț Mihail Țircavu în anul 2004

Societatea Ressonance Invest SRL a fost înființată în anul 2004, iar potrivit datelor publice, Romică Gaman a fost numit administrator în anul 2013, an în care Țircavu a ieșit din firmă. Iar pe data de 10.04.2017, societatea a fost radiată. Aceasta avea ca obiect de activitate „Comerț cu ridicata nespecializat”. Ultimele date financiare figurează din anul 2011, când firma încă era administrată în acte de Ionuț Mihail Țircavu. Atunci a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 453.450 de lei, un profit net de 44.588 de lei și datorii în valoare de 257.962 de lei. Atunci, în societate, figura un singur angajat.

Astfel, aceasta este rețeta evazioniștilor. Romică Gaman, un bărbat cu handicap, a ajuns peste noapte patron de firmă, iar din 2017 este chemat prin instanțe pentru a dovedi că datoriile de peste 235.000 de lei nu îi aparțin lui.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Comentarii
  • Nu doar a semnat, a dat si date din buletin, altfel la banca nu primea infractorul de drept banii. In plus, de cautat persoana de la banca care a gestionat alocarea imprumutului…si cum a urmarit baca imprumutul acordat in 2013 daca abia in 2017 a „observat” ca nimeni nu onoreaza ratele lunare?

    • Sunt datorii, nu credit.

    • icsulescu igreculescu

      citeste atent…sunt datorii facute si preluate de Gaman…este f clar o infractiune facuta de fostul administrator, ramane ca un avocat bun sa dovedeasca si sa-l scape pe Gaman, chiar daca teoretic nu are nicio sansa.

  • Și voi la ce ați mai scris dacă nu-l ajutați pe amărâtul de care pomeniți.

  • Un șmecheraș! Știa ce semnează! Foarte sigur a primit si bani, pe care i-a dat pe droguri si băutură!

  • Sunt curios pentru ce boli primește pensiile??? A știut foarte bine ceea ce face, numai că nu s-a așteptat ca instituțiile statului român să-și facă treaba pină la capăt. O jigodie care umblă la sentiment!!

  • NU ȘTIE SĂ SCRIE DAR A SEMNAT! ARTICOL DE KAKAO…

  • Problema e la lege, mergi la registru cu o AGA si gata ai vandut firma. Inainte mai depuneai dovada platii, dar acum nimic, doua acte si gata, firma e vanduta la oamenii strazii. Ar trebui sa caute un avocat sa-i faca plangere penala pentru inselaciune cu consecinte grave acelui Tircavu.

  • Si eu care credeam ca-i Nicusor….

  • Ai firma 🤣

  • Atenție:dacă societatea a fost radiată în 2017 de ce mai este chemat acest individ la instanța? Ce să demonstreze că a fost făcut patron fără să știe despre ce a preluat de la adevăratul patron și evazionist? Dosarul este fără obiect atat timp cât firma a fost radiată cf.legii 31/1990 de către ANAF.

  • Asta-i mai prost ca Popa de la Dasko. Hacuit ca pe porci si fara 5 ron despagubiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 martie 2026
14 martie 2026