Prima pagină » Local » Un bărbat cu dublă cetățenie a fost prins fără permis la volan, la ieșirea din țară. Acum este cercetat penal
Un bărbat cu dublă cetățenie a fost prins fără permis la volan, la ieșirea din țară. Acum este cercetat penal

Un bărbat cu dublă cetățenie a fost prins fără permis la volan, la ieșirea din țară. Acum este cercetat penal

07 iul. 2025, 11:27,
Redacția BZI în Local

Un bărbat cu cetățenie română și moldovenească a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Albița conducând un autoturism fără a deține permis de conducere. Polițiștii de frontieră au constatat că permisul internațional prezentat era lipsit de valabilitate legală, iar pe numele său au fost demarate cercetări pentru conducere fără drept.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept.

În data de 06 iulie a.c., în jurul orei 08.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani, la volanul unui autoturism.

La controlul de frontieră, tânărul a prezentat, alături de documentul de identitate, un permis de conducere internațional. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu a obținut niciodată dreptul de a conduce vehicule.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis purtător de cuvânt al ITPF Iaşi, comisar-şef de politie Denis Lazăr.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 august 2026
01 august 2026