Prima pagină » Actualitate » Un cuplu de ucraineni și-a jurat iubire la o biserică din Botoșani: „Suntem recunoscători poporului român”
Un cuplu de ucraineni și-a jurat iubire la o biserică din Botoșani: „Suntem recunoscători poporului român”

Un cuplu de ucraineni și-a jurat iubire la o biserică din Botoșani: „Suntem recunoscători poporului român”

29 mart. 2022, 22:14,
în Actualitate

Un cuplu de ucraineni și-a unit destinele, la mare distanță de casă, într-o biserică din județul Botoșani. Tinerii au fost impresionați de ospitalitatea românilor, care i-au primit cu brațele deschise.

„Noi trebuia să ne căsătorim pe 9 martie, dar din cauza acestor tensiuni, a trebuit să fugim din Ucraina. Noi suntem recunoscători poporului român, pentru că atunci când am trecut graniţa de la Siret, noi am văzut cu ochii noştri, cum locuitorii României îi ajutau pe refugiaţi”, au spus cei doi tineri proaspăt căsătoriți.

Localnicii le-au fost alături în cea mai frumoasă zi din viaţa lor şi i-au ajutat să îşi organizeze nunta mult visată.

Numărul refugiaţilor ucraineni care intră în ţară prin judeţul Botoşani este în scădere.

„Angajații Ministerului Afacerilor Interne, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști, lucrători vamali, medici veterinari, reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sunt la datorie 24/7 și lucrează în sistem integrat alături de autoritățile locale, societatea civilă și mediul privat din județul Botoșani pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care sosesc din zona de conflict și au nevoie de ajutor.

Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă”, se arată într-un comunicat de presă transmis pe 28 martie.

La Botoșani există un centru dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina

Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu.

La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează 24/7. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații.

Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani precum: unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare sau în taberele pentru refugiați.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cum verifici online pensia și vechimea în muncă în 2026. Pașii necesari pentru a afla când te poți pensiona
Românii pot verifica mult mai simplu în 2026 stagiul de cotizare, vechimea în muncă și eligibilitatea pentru pensionare direct online, fără drumuri la ghișee și fără solicitări repetate de documente de la angajatori. Platforma digitală a Casei Naționale de Pensii Publice permite acces rapid la informațiile despre contribuțiile sociale și perioadele lucrate, într-un context în […]
Cum verifici online pensia și vechimea în muncă în 2026. Pașii necesari pentru a afla când te poți pensiona

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 mai 2026
20 mai 2026