După o bătaie care a avut loc în judeţul Iaşi, un individ a fost nevoit să dea explicaţii în instanță. În luna august, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi l-au trimis în judecată pe Ionel Pavel Donici, cel care a vrut să facă moarte de om, sub acuzaţia de tentativă de omor, individul fiind arestat preventiv
Ieşeanul a încercat să facă moarte de om în urma unui conflict spontan, iar acum a contestat decizia magistraților, cerând înlocuirea măsurii. Anchetatorii precizau că Ionel Pavel Donici a intrat în vizorul lor în urmă cu câteva luni. Asta, în urma unui incident destul de grav. Se pare că, după un conflict verbal cu un cunoscut, Ionel Pavel Donici nu a stat foarte mult pe gânduri şi a început să-şi lovească foarte puternic „rivalul”, în zona capului. În câteva minute, conflictul a luat sfârşit.
Ieșean acuzat de procurori că a vrut să facă moarte de om, dorește să scape de închisoare
Ionel Pavel Donici, trimis în judecată sub acuzaţia de tentativă de omor, vrea să scape de gratii.
Recent, bărbatul care a vrut să-și facă singur dreptate a contestat decizia magistraților în ceea ce privește arestul preventiv.
Totul a început când autorităţile ieşene au fost alertate cu privire la producerea incidentului destul de grav, prin intermediul unui apel telefonic la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112. La scurt timp, la faţa locului au ajuns echipaje medicale şi de poliţie. Victima a beneficiat de primul ajutor din partea unui echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi. Mai apoi a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi. Acolo, medicii au intervenit de urgenţă.
De altfel, doctorii au constatat că viaţa bărbatului agresat a fost pusă în pericol de leziunile suferite. Din păcate, în ultimii ani, în judeţul Iaşi au fost semnalate tot mai mult astfel de cazuri. Aşadar, sute de ieşeni au fost cercetaţi, reţinuţi, arestaţi preventiv, trimişi în judecată sau condamnaţi pentru comiterea unor infracţiuni cu violenţă. În ediţiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.
Săltat de oamenii legii
Ulterior, agenţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au demarat cercetările şi au ajuns la Ionel Pavel Donici. Acesta a fost săltat şi dus la audieri. Mai apoi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a individului, sub acuzaţia de tentativă de omor. Acum, după o bătaie în toată regula, care a avut loc în judeţul Iaşi, Ionel Pavel Donici va fi nevoit să dea explicaţii în instanţă.
Magistraţii ieşeni vor asculta ce au de spus toate părţile implicate pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Un alt ieșean a ajuns în fața magistraților după ce a fost acuzat de tentativă de omor asupra unui membru de familie. Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași l-au trimis ieri în judecată pe Florin Lăcătușu, după ce ar fi încercat să-și ucidă propriul frate.