Titlurile zilei

Un ieșean care a muncit în străinătate și-a cumpărat cu o sumă uriașă vechimea în muncă. Sute de persoane au plătit pentru a fi sigure că o să iasă liniștite la pensie

Publicat: 10 dec. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un ieșean care a muncit în străinătate și-a cumpărat cu o sumă uriașă vechimea în muncă. Sute de persoane au plătit pentru a fi sigure că o să iasă liniștite la pensie
Numărul persoanelor din Iași care au cumpărat vechime în muncă a crescut în ultimul an. Potrivit Mariei Andronache, directorul Casei Județene de Pensii, instituția a încheiat 440 de contracte, în ultimii 2 ani

Unul dintre ieșenii care și-a cumpărat 6 ani de vechime în muncă a plătit 41.400 de lei. Casa Județeană de Pensii a încheiat 440 de contracte pentru cumpărarea vechimii, iar 11 dintre acestea sunt pentru perioada maximă de 6 ani. Mulți dintre solicitanții din Iași au muncit la negru, în străinătate, iar acum au împlinit vârsta de pensionare și vor să cumpere vechimea în muncă

Un ieșean care a muncit în străinătate și-a cumpărat cu 41.000 de lei 6 ani de vechime în muncă, pentru contribuțiile aferente unui venit brut de 2.300 de lei, adică salariul minim pe economie. În ultimii 2 ani au plătit pentru a putea ieși la pensie un număr de 440 de persoane. Cei mai mulți ieșeni care și-au cumpărat vechimea în muncă au muncit la negru în străinătate și acum, când au împlinit vârsta de pensionare, vor să primească o pensie decentă.

„Vechimea cumpărată se folosește doar la pensia limită de vârstă. Se pot cumpăra maximum 6 ani, mai mulți față de legislația anterioară, care permitea cumpărarea doar din ultimii 5 ani calendaristici. OUG 163/2020 pentru cumpărare vechime modificată prin Legea168/2021 este aplicabilă până la 31 august 2023. Până acum avem încheiate 440 de contracte, din care 11 sunt pentru perioada maximă, de 6 ani”, susține Maria Andronache, directorul Casei Județene de Pensii Iași.

Dacă ieșenii au lucrat, de exemplu, doar 9 ani cu forme legale de muncă și vor să își asigure stagiul minim de cotizare, de 15 ani, atunci pot să plătească contribuțiile la pensie pentru plafonul maxim stabilit de autorități, adică 6 ani.

Casa de Pensii Iași nu a impus un plafon în privința sumei plătite pentru obținerea pensiei

Astfel, chiar dacă cei mai mulți cumpără vechime în muncă pentru salariul minim pe economie, aceștia pot să plătească mai mulți bani, care îi ajută să obțină o pensie mai mare.

„Acum, suma de plată lunară este de 575 de lei (25 la sută din salariul minim pe economie), respectiv 2.300 de lei x 25 la sută. Din ianuarie 2022, suma va fi mai mare pentru că va crește salariul minim. Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială. Până acum, 94 de persoane s-au pensionat la limita de vârstă în baza asigurării contribuției prin Legea 163/2020, respectiv 168/2021, adică și-au cumpărat vechimea în muncă”, mai spune Maria Andronache, directorul Casei Județene de Pensii Iași.

Pensionarii din județ au încasat în perioada august-octombrie 2021 pensii în valoare de 790 de milioane de lei.

Numărul persoanelor din Iași care au cumpărat vechime în muncă a crescut în ultimul an

Aproape în fiecare zi ieșenii au întrebat la Casa Județeană de Pensii despre cum trebuie să procedeze să cumpere retroactiv vechime în muncă. Cei care vor să mai cumpere mai au timp până la sfârșitul verii din anul 2023. Potrivit legislației, cei interesați pot plăti contribuții la pensie pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 6 ani. Sumele se pot plăti și în rate, dar, potrivit specialiștilor, a crescut numărul persoanelor care plătesc suma integrală.

Pentru a cumpăra vechime în muncă, ieșenii trebuie să depună o cerere la Casa Județeană de Pensii Iași, alături de o copie după cartea de identitate și o declarație pe propria răspundere. Solicitanții trebuie să menționeze în declarație că nu au mai încasat pensie sau ajutor de șomaj, în perioada pentru care vor să cumpere vechime. Cea mai mare indemnizație de șomaj acordată unui ieșean, în anul 2021, este în valoare de 3.179 de lei.

Adauga un comentariu