Prima pagină » Actualitate » Un joc video stârnește îngrijorare. Simulează aproape perfect luptele din Ucraina
Un joc video stârnește îngrijorare. Simulează aproape perfect luptele din Ucraina

Un joc video stârnește îngrijorare. Simulează aproape perfect luptele din Ucraina

02 ian. 2023, 23:40,
în Actualitate

Soldaţi care dau lupte în oraşe incendiate, avioane de luptă doborâte de rachete, drone care pulverizează tancuri – imagini care par autentice, dar sunt extrase de fapt din jocuri video precum ”Arma 3” ce alimentează un val de dezinformare asupra războiului din Ucraina, scrie luni France Presse, informează Agerpres.

Clipuri video scoase din jocul Arma 3, însoţite adesea de burtiere cu mesaje precum „În direct” sau „Breaking news”, pentru a le da un aspect mai autentic, au fost folosite frecvent în imagini video false care au pretins că ilustrează momente ale invaziei ruse în Ucraina.

Un joc video stârnește îngrijorare

Uşurinţa cu care ele păcălesc publicul, şi uneori chiar posturile de televiziune, îngrijorează cercetătorii.

„Odată cu îmbunătăţirea secvenţelor vizuale ale jocurilor video, imaginile de sinteză pot, la prima vedere, să pară adevărate”, explică Claire Wardle, co-directoare a Information Futures Lab la Universitatea Brown.

Jocul Arma 3, al studioului ceh Bohemia Interactive, permite generarea de diverse scenarii de luptă cu avioane, tancuri şi diferite alte arme. Numeroşi jucători distribuie apoi pe internet imagini cu aventurile lor, care sunt adesea deturnate sau folosite în scopuri propagandistice de membrii unei tabere.

O secvenţă pretinde că arată cum tancuri ruseşti sunt lovite de rachete Javelin

De pildă, o secvenţă pretinde că arată cum tancuri ruseşti sunt lovite de rachete Javelin, iar sub imagini Arma 3 intitulate „Contraofensiva Ucrainei!” un internaut indus în eroare şi impresionat de reuşita armatei ucrainene sugerată de aceste imagini a comentat: „Ar trebui să cerem Ucrainei, după acest război, să antreneze forţele NATO”.

„Deşi este flatant că Arma 3 simulează conflictele moderne într-un mod atât de realist, suntem nemulţumiţi că jocul poate fi confundat cu imagini de luptă reală sau folosit drept propagandă de război”, a reacţionat un reprezentant al studioului.

„Noi încercăm să combatem aceste conţinuturi semnalându-le platformelor, dar nu este deloc eficient. Pentru fiecare video retras, alte zece sunt încărcate online în fiecare zi”, spune acelaşi reprezentant al Bohemia Interactive.

Arma 3 a fost folosit şi pentru a ilustra în mod fals conflictele din Siria, Afganistan sau Palestina, dar utilizarea sa în scop de dezinformare a căpătat amploare odată cu războiul din Ucraina, descris uneori şi drept ”primul război TikTok”.

Unele mass-media au fost de asemenea păcălite

Unele mass-media au fost de asemenea păcălite, notează France Presse, care scrie că postul România TV a prezentat în noiembrie un vechi video din Arma 3 ca arătând lupte din Ucraina, iar un fost ministru al apărării şi un fost şef al serviciilor de informaţii au comentat amândoi atunci imaginile ca şi când ar fi fost autentice.

Mai devreme, în februarie, un alt post românesc, Antena 3, continuă AFP, difuza din greşeală un vechi video din Arma 3 şi îl invita pe purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării să-l analizeze; acesta s-a limitat la afirmaţii generale despre conflict.

Totuşi, unii cercetători nu cred că astfel de imagini sunt difuzate iniţial de actori statali, dat fiind caracterul puţin sofisticat al dezinformării bazate de secvenţe extrase din Arma 3. Pe de altă parte, sunt multe persoane care le vizionează şi nu observă dezinformarea.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Sorin Grindeanu lansează primele nume din PNL pentru funcția de premier după căderea Guvernului Bolojan
Sorin Grindeanu vorbește despre posibili premieri din PNL după demiterea Guvernului Bolojan și afirmă că Ilie Bolojan nu mai poate fi nominalizat conform Constituției. Liderul PSD a evitat să nominalizeze direct un favorit din PNL, însă a menționat câteva nume pe care le consideră credibile pentru funcția de prim-ministru. În același timp, social-democratul a susținut […]
Sorin Grindeanu lansează primele nume din PNL pentru funcția de premier după căderea Guvernului Bolojan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 mai 2026
11 mai 2026