Un român a murit înecat în fluviul Rin, Düsseldorf. Autoritățile din Germania au încercat să îl salveze, dar nu au reușit. Trupul bărbatului de 26 de ani nu a fost găsit, iar apropiații se tem că nu va fi vreodată
Alin Lupașcu, un tânăr în vârstă de 26 de ani, a murit înghițit de apele Rinului, la Düsseldorf, în Germania. Zilele trecute, bărbatul a mers pe malul Rinului, însoțit de mai mulți prieteni. La un moment dat, a intrat în apă, iar curenții puternici l-au înghițit. Cei care îl însoțeau au cerut ajutor, iar autoritățile din Germania au încercat să-i găsească trupul. Nu au avut însă succes. Alin Lupașcu a murit, iar trupul este încă sub ape. Vestea morții sale a circulat rapid și a ajuns în comuna ieșeană Comarna, acolo unde a locuit până să plece în Germania, la muncă.
Un român de 26 de ani a murit înecat în fluviul Rin
Localnicii au fost șocați la auzul veștii.
„El era plecat la muncă acolo. Aici, la Comarna, nu avea condiții prea bune. Mama lui are ceva probleme, nu se putea descurca aici. Din ce știu, lucra în construcții. El era un băiat liniștit, își vedea de treaba lui, nu a făcut probleme niciodată”, a spus un localnic.
Ultimele momente din viața tânărului au fost dubioase. Primarul comunei Comarna a făcut câteva precizări legate de tragedie.
„Nu știu foarte multe, dar din ce am înțeles, ar fi intrat în Rin. Mai era cu niște băieți, ei i-ar fi spus să nu intre, dar nu a ascultat. Nu fusese găsit trupul, am înțeles că sunt curenți puternici. Cine știe dacă o să-l mai găsească”, a spus Constantin Grădinaru, primarul comunei Comarna.
Gest de neînțeles în ultimele clipe din viață
Alin Lupașcu trăia la Comarna într-o casă sărăcăcioasă, alături de mama lui și de tatăl vitreg. Acum, localnicii se întreabă dacă trupul său va mai fi găsit și dacă va fi înhumat creștinește.
„Cine știe dacă îl mai găsește. Oricum, dacă va fi găsit, n-au cu ce să-l aducă în țară. Nu au ei bani de așa ceva, sunt vai de ei. Păcat, s-a dus și el să muncească, să aibă un viitor, dar s-a întâmplat nenorocirea. Dumnezeu să îl ierte”, a spus un vecin de-al tânărului luat de ape.
Nimeni nu înțelege de ce Alin Lupașcu a ales să facă acest gest. În ultimele sale clipe de viață a intrat în apele periculoase ale Rinului și nu a ținut cont de atenționările celor din jur. Rămâne de văzut, acum, cum vor acționa autoritățile din Germania și dacă trupul lui Alin Lupașcu va fi găsit. Românul de 26 de ani a murit înecat în apele fluviului Rin, în Germania.
Tipic tradițional românesc !, după ci o băut cu pretinii vro șăpti, zăci beri șun rachiu so bagat în apă sî facî bai șî so necat prostanul !, pentru cine nu știe Rhinul este cam la fel ca Dunărea de mare
Domle, Rhinu ala are niste curenti care trage la fund numai baetii buni si linistiti experti constructii care a venit acolo pentru viitor. Zau, Dunarea noastra (si a lor) nu e asa suparacioasa. In rest, nasol ca nu l-a gasit. Poate o fi plecat in Italia, sau chiar in Spania, la plaja.
Arata de 46 de ani in poza, cand am citit 26 am avut un soc. Indiferent, o tragedie absolut stupida.