Prima pagină » Local » Un șofer a fost oprit de polițiști, în trafic, după un apel la 112. Era atât de beat, încât mergea haotic cu mașina
Un șofer a fost oprit de polițiști, în trafic, după un apel la 112. Era atât de beat, încât mergea haotic cu mașina

Un șofer a fost oprit de polițiști, în trafic, după un apel la 112. Era atât de beat, încât mergea haotic cu mașina

25 dec. 2025, 02:00,
Lucian SAVA în Local

Un șofer din Iași s-a urcat băut la volan, iar acum are dosar penal. Polițiștii l-au oprit în trafic după ce un trecător a sunat la 112. Individul conducea haotic și punea în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic

În prag de sărbători, un ieșean s-a ales cu un dosar penal. Acesta s-a urcat beat la volan, iar trecătorii au sunat la 112.

„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Podu Iloaiei au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DE583, este un conducător auto ce pare a fi sub influența băuturilor alcoolice, deplasându-se într-un mod sinuos. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar la volan a fost identificat un bărbat de 56 de ani. Ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor, s-a constatat faptul că inspecția tehnică periodică este expirată. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Un șofer a fost oprit de polițiști, în trafic, după un apel la 112

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. Au fost efectuate 89 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 82 pentru alte abateri, în valoare de 49.296 de lei.  Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 15 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Nu vă urcați băuți la volan

Zilele trecute, reprezentanții IPJ Iași au transmis câteva recomandări.

„Consumul de alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulație, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depășiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. Legea pedepsește aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce șoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentrația de alcool în sânge depășește limita legală”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

În zilele ce urmează, polițiștii ieșeni vor continua controalele pe raza județului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 februarie 2026
26 februarie 2026