Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie – Secția Pașcanu va intra în proces de consolidare și reabilitare. Plenul Consiliului Județean a votat favorabil proiectul de hotărâre ieri, 24 mai 2023
Consilierii județeni au supus votului un număr de 30 de proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante se numără și cel cu privire la aprobarea realizării obiectivului de investiții „Consolidare, modernizare și refuncționalizare clădire Spital Clinic de Pneumoftiziologie – Secția Pașcanu”. Valoarea proiectului este de 58,606 milioane de lei, iar durata de implementare a obiectivului de investiții este de 41 de luni.
Un spital din Iași va intra în proces de consolidare și modernizare
Proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat.
„Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat este un program multianual, finanțat de la bugetul de stat, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții la clădirile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acțiuni seismice, în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității acestora, conform tuturor cerințelor fundamentale, și a creșterii eficienței energetice a acestora.
Programul cuprinde următoarele subprograme: subprogramul proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă; subprogramul proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică, aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale”, se arată în documentul publicat.
Proiectul de hotărâre a primit votul favorabil din partea consilierilor județeni, astfel că Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie – Secția Pașcanu va intra în proces de consolidare și modernizare. Este important de precizat faptul că suprafața desfășurată a obiectivului de investiții este de 2.560 de metri pătrați.
„Cheltuieli ce se pot finanţa prin program (eligibile): 47.428.607 de lei la care se adaugă TVA, în sumă de 9.011.435 de lei; cheltuieli ce nu se pot finanța prin program (neeligibile): 2.166.244 de lei, inclusiv TVA. Contribuția judeţului Iaşi-Consiliului Judeţean Iaşi, în sumă de 2.166.244 de lei, inclusiv TVA”, se mai arată în proiectul de hotărâre.
Lucrări de eficientizare energetică la Spitalul Clinic de Recuperare Iași
Continuă proiectul de eficientizare energetică cu finanțare europeană, început la Spitalul Clinic de Recuperare. În valoare totală de 18.973.744,24 lei (circa 3,9 milioane de euro), proiectul cuprinde termoizolarea anvelopei, eficientizarea sistemului actual de producere a energiei pentru încălzire/răcire și sisteme energie regenerabilă, îmbunătățirea randamentului aferent instalației de încălzire și răcire, înlocuirea instalației de distribuție între punctul termic și tronsonul B și a distribuției principale din subsol și a coloanelor, modernizarea sistemului de acționare și ghidaj al lifturilor, realizarea de rampe de acces pentru persoane cu dizabilități locomotorii, înlocuirea corpurilor de iluminat cu lămpi cu led, repararea trotuarelor etc.
„Este vorba, așadar, de investiții foarte utile în condițiile în care pandemia ne-a arătat tuturor cât de importantă este susținerea sistemului de sănătate. În plus, utilitățile s-au scumpit masiv în ultimul an, iar una dintre prioritățile Europei, deci și ale noastre, este tocmai eficientizarea consumului de energie. Aceasta este doar una dintre investițiile cu fonduri europene, dar și locale, de care va beneficia sistemul medical ieșean în viitorul apropiat”, a transmis primarul Mihai Chirica la finalul lunii martie 2023.
Plenul Consiliului Județean Iași s-a reunit în cursul zilei de ieri, în cadrul unei ședințe ordinare, pentru a supune votului 30 de proiecte de hotărâre. Printre acestea a fost aprobat și cel cu privire la începerea lucrărilor de consolidare și modernizare a Spitalului Clinic Pneumoftiziologie – Secția Pașcanu.
Cretini ! Cladirile alea sunt total improprii pentru un spital !