Un tânăr din cartierul Cherces, din Brăila, a încercat să facă o petrecere şi să îşi impresioneze veciini cu boxele sale, însă oamenii au sunat la 112. Tânărul a vrut să îi omoare pe jandarmi, apoi a simulat că leşină şi a terminat cu o amendă de 3.000 de lei şi un dosar penal.
„Echipajul de jandarmerie a fost direcționat, sâmbătă, 10 martie, de către dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, în urma unui apel, la un imobil din cartierul Chercea, unde se ascultă muzică la intensitate mare, deranjând ordinea și liniștea publică.
Ajunși la locul indicat, jandarmii au vrut să ia legătura cu cineva din interiorul casei, pentru a reduce volumul muzicii. Din curte a ieșit un bărbat, aflat în stare vădită de ebrietate, a început să adreseze injurii echipajului, a lovit cu poartă un jandarm, apoi a aruncat cu o lopată și cărămizi spre membrii echipajului, amenințându-i totodată cu moartea. Din fericire, niciun jandarm nu a fost rănit.
Bărbatul violent, în vârstă de 33 de ani, a fost imobilizat prin încătușare și condus către autospecială. Persoanele aflate în curtea imobilului au sărit în ajutorul bărbatului, încercând să împiedice acțiunea jandarmilor.
La fața locului a fost solicitat și un echipaj medical, deoarece brăileanul a simulat o stare de leșin. Nu a necesitat îngrijiri medicale. Individul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Brăila, pentru întocmirea actului de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
De asemenea, jandarmii au mai aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 lei, pentru adresarea de expresii jignitoare și pentru deranjarea ordinii și liniștii publice, bărbatului de 33 de ani, precum și unui alt brăilean în vârstă de 39 de ani, aflat în curtea imobilului și participant la scandal”, se arată într-un comunicat emis de Jandarmeria Brăila.
Mai oameni buni… măi polițiști, jandarmi… pentru ce mama dracului sunteți dotați cu armament??? Sau aveți pistoale cu apă ??? De ce nu trageți în dobitocii ăștia???