Prima pagină » Eveniment-Social » Un tânăr din Iași a reușit să-și împlinească cel mai mare vis, după ani de muncă: „E un volum despre familie, iubire, un erotism al anxietății”

Un tânăr din Iași a reușit să-și împlinească cel mai mare vis, după ani de muncă: „E un volum despre familie, iubire, un erotism al anxietății”

31 oct. 2025, 02:00, 1 ,
Andreea ONOFREI în Eveniment-Social

Un tânăr din Iași a reușit să-și împlinească unul dintre cele mai mari visuri. Ștefan Tudor Baciu și-a publicat primul volum de poezie, la care a muncit încă din liceu.

Un ieșean de 21 de ani, student la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, și-a publicat prima carte – un volum de poezie intitulat „periferii fragile”. Tânărul a publicat pentru mai multe reviste literare în ultimii ani.

La 21 de ani, un ieșean a publicat primul volum de poezie

Ștefan-Tudor Baciu are 21 de ani, este student la Facultatea de Litere și, în vara anului 2025, și-a publicat prima carte, un volum de poezie la care, spune acesta, a muncit încă din liceu.

Tânărul și-a dat seama de pasiunea sa încă din copilărie, când începuse să scrie compuneri școlare.

„Mă consider unul din oamenii norocoși care au reușit să-și descopere vocația încă din copilărie. Mi s-a povestit că, atunci când am împlinit un an, de pe tavă am ales pixul și cred că asta se vede din ce a urmat. Îmi plăcea foarte mult să scriu compuneri de prin clasa întâi. Apoi, pe la 12-13 ani, am început să scriu mai mult și să frecventez cercul Junimea”, a povestit Ștefan pentru reporterii BZI.

În vara acestui an, Ștefan și-a publicat primul volum de poezie, la care a muncit mai mulți ani. Deși a fost un proces lung și a simțit de mai multe ori să facă modificări asupra textului, tânărul mărturisește că a fost extrem de fericit când și-a văzut cartea concretizată într-o variantă finală.

„E o carte personală. Am fost foarte fericit când s-a concretizat material. E un volum despre familie, iubire, dar nu de un erotism clasic, ci mai mult un erotism al anxietății. Iubirea este un sentiment puternic. Eu am gândit cartea ca pe ceva circular”, a continuat tânărul.

Cum a luat naștere volumul de poezii publicat de tânărul ieșean

Ca orice tânăr din generația sa, Ștefan folosește, de asemenea, tehnologia în viața de zi cu zi, aceasta făcându-i procesul creativ mult mai ușor, deoarece îi permite să revină asupra ideilor sale când simte nevoia unor modificări.

„Scriu poemele de pe telefon, imediat ce îmi vin în minte. Seara, pentru că atunci am timp, mă pun în fața calculatorului și le transcriu. Îmi place să fiu ordonat, să îmi grupez poemele. Mi-e greu să-mi dau seama când un poem e finalizat. E un proces continuu: după ce îl trec în calculator, îl las la «maturat» și revin asupra lui altădată”, a declarat Ștefan.

Pe lângă pasiunea pentru scris, Ștefan este atras și de alte forme de artă, cum ar fi muzica. Tânărul este solist al unei trupe locale de blues și spune că, în viitor, își dorește să devină profesor universitar.

Ștefan-Tudor Baciu a publicat, de-a lungul timpului, mai multe texte pentru reviste importante și are propria sa rubrică de critică în „Convorbiri literare”.

Astfel că, în urma mai multor ani – în care a lucrat la textele sale și a făcut mai multe modificări, atât la conținut, cât și la titlu –, tânărul de 21 de ani a publicat primul volum de poezie în vara anului 2025.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 martie 2026
02 martie 2026