În urmă cu puţin timp s-a produs un accident rutier în localitatea Schitu Duca, pe drumul naţional DN 24, judeţul Iaşi.
UPDATE: Deși din primele informații se menționa faptul că autoturismul ar fi răsturnat, reporterii BZI care au ajuns la fața locului au constatat că mașina se afla în șanț, dar nu răsturnată.
La volanul autoturismului Volkswagen Passat se afla un tânăr. Acesta a fost rănit, dar a refuzat transportul la spital.
Tânărul a intrat cu viteză într-o curbă la dreapta, a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens şi a intrat în şanţ. Din fericire, conducătorul auto a avut noroc că șoseaua era liberă la acel moment.
Știre inițială
Un autoturism s-a răsturnat, iar în urma incidentului a rezultat o singură victimă conștientă, neincarcerată.
La faţa locului intervine o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD EPA (Echipaj de Prim Ajutor) din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.
Revenim cu detalii!
Alt marlete cu folvaginu facut praf singur pe o sosea goala, cum a luat carnetu ?
Cat de pro s t poti sa fii !!!!…. si cand auzi ca tot e de vina infrastructura !!!… pai da bre, de ce faceti drumurile cu viraje, mai trebuie sa trecem si peste poduri…etc….da de educatie rutiera, scoala ….se mai aude ???!!!???
Trist ca a supravietuit… Mai scapam de un tembel in trafic. Eiii… Caligula… La faza asta ce ai de comentat????
Infrastructura? Cauciucurile………………………………………………………..
Pacat ca in articol nu se mentioneaza ca anvelopele sunt pentru iarna si daca se poate observa cel putin anvelopa dreapta fata este montata cu sensul de rotatie gresit(forma bradut este directionata spre spate in loc sa fie invers). Aceasta e cauza parasirii partii carosabile+viteza
Șoferul fiind începător, a intrat in curba cu 140 km/h și a pierdut controlul volanului, intrând 70% pe sensul opus. In acel moment din sensul opus venea un autovehicul in care se afla șoferul, un copil și o femeie gravidă. Șoferul a evitat coliziunea frontală, dar a fost acroșat pe partea stângă. Cealaltă mașină în care se afla șoferul vinovat, s-a învârtit în urma impactului avut cu cealaltă mașina, astfel ajungând in șanț.