Prima pagină » Eveniment-Social » Una dintre cele mai importante companii producătoare de trenuri și tramvaie din Polonia – PESA – vrea să deschidă o filială la Iași cu sprijinul Universității Tehnice

Una dintre cele mai importante companii producătoare de trenuri și tramvaie din Polonia – PESA – vrea să deschidă o filială la Iași cu sprijinul Universității Tehnice

10 sept. 2021, 11:44,
în Eveniment-Social

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va fi elementul central într-o colaborare între municipiul Iași și una dintre cele mai importante companii din Polonia – PESA, care produce trenuri, locomotive și tramvaie electrice și diesel. Colaborarea se va materializa prin deschiderea în Iași a unei filiale a companiei, care să lucreze în strictă colaborare cu specialiștii de la TUIASI și care să angajeze, în viitor, absolvenți ai universității.

Conducerea companiei PESA, în frunte cu președintele acesteia, Krzysztof Zdziarski, prezentă la Iași pentru inaugurarea primelor tramvaie noi achiziționate de către primărie, au efectuat o vizită în Corpul A al TUIASI, care găzduiește Aula Magna „Carmen Sylva” și Biblioteca TUIASI, considerată a fi una dintre cele mai frumoase din lume.

Alături de delegația care a vizitat corpul din Copou al Politehnicii ieșene a participat la întâlnire și ambasadorul Poloniei în România, Excelența Sa Maciej Lang, dar și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica. Din partea universității au fost întâmpinați de către rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, președintele Senatului, prof. univ. dr. ing. Aurelian Ciocoiu, prorectorul responsabil cu relațiile internaționale, prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, și directorul general administrativ, Sorin Iacoban.

„Punctul principal pe agenda întâlnirii de astăzi l-a reprezentat propunerea din partea Ambasadorului Poloniei și a CEO PESA ca Politehnica ieșeană să devină pilonul central al unei colaborări între municipiul Iași și compania PESA pentru deschiderea în Iași a unei filiale a acestei companii. În acest sens, în perioada imediat următoare, conducerea PESA va contacta conducerea TUIASI pentru demararea formalităților necesare”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

În cadrul vizitei, delegația din Polonia a admirat arhitectura Aulei Magna „Carmen Sylva” și a Bibliotecii TUIASI, membrii acesteia declarându-se impresionați de gradul de conservare și de felul în care acestea se prezintă. La discuțiile de după vizita oficială, conducerea PESA și-a exprimat un interes major de colaborare pe zona tehnică și a rămas în discuție pregătirea unei vizite în viitorul apropiat în campusul didactic al TUIASI de pe Bulevardul Profesor Dimitrie Mangeron Iași.

„În timpul vizitării celor două obiective, am prezentat pe scurt momentele semnificative din istoria acestora, respectiv găzduirea lucrărilor Senatului României, în timpul refugiului de la Iași, din Primul Război Mondial, și distrugerea bibliotecii de către armatele sovietice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Apoi am continuat cu prezentarea colaborărilor cu universitățile din Polonia, atât prin intermediul mobilităților de cadre didactice, studenți sau cercetători, cât și prin derularea unor granturi comune de cercetare și educaționale”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

De altfel, Polonia reprezintă una dintre țările din Uniunea Europeană cu care TUIASI are stabilite cele mai numeroase parteneriate academice. În contextul vizitei de la Iași, Excelența Sa Maciej Lang, ambasadorul Poloniei în România, a asigurat conducerea universității de întreg sprijinul pentru dezvoltarea parteneriatelor existente și în stabilirea unora noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`