Prima pagină » National » Universitatea din Craiova lansează trei proiecte majore în AI medical, realitate augmentată și siguranță auto. Valoarea investițiilor depășește 7 milioane de euro
Universitatea din Craiova lansează trei proiecte majore în AI medical, realitate augmentată și siguranță auto. Valoarea investițiilor depășește 7 milioane de euro

Universitatea din Craiova lansează trei proiecte majore în AI medical, realitate augmentată și siguranță auto. Valoarea investițiilor depășește 7 milioane de euro

03 mart. 2026, 09:23,
Redacția BZI în National

Universitatea din Craiova a lansat luni, 2 martie, trei proiecte de cercetare de amploare, finanțate prin Programul Regiunea Sud-Vest Oltenia 2021–2027. Valoarea totală a investițiilor depășește 7 milioane de euro, iar domeniile vizate sunt inteligența artificială medicală, realitatea augmentată și siguranța funcțională în industria auto.

Rectorul universității, Cezar Ionuț Spînu, a explicat că aceste proiecte reprezintă un pas important pentru dezvoltarea digitală și tehnologică a regiunii.

„Lansăm astăzi trei instrumente strategice. Fiecare dintre acestea, situat într-un domeniu esențial al transformării digitale, vizează: inteligența artificială medicală, realitatea augmentată și sistemele inteligente colaborative, precum și siguranța funcțională și validarea avansată pentru industria auto”, a menționat rectorul universității, Cezar Ionuț Spînu.

El a subliniat că miza nu este doar cercetarea teoretică, ci aplicarea concretă a rezultatelor în economie:

„Încercăm să trecem la acest nivel: realizarea transferului tehnologic real, trecerea de la testele de laborator (TRL 3-4) la TRL 5-6, care înseamnă testare în condiții reale, în ecosisteme economice”.

Inteligența artificială pentru diagnostic mai corect, oriunde în țară

Unul dintre proiecte, în valoare de 2,7 milioane de euro, este dedicat domeniului medical. Acesta presupune crearea unui hub de inteligență artificială dotat cu 37 de stații de lucru performante. Scopul este dezvoltarea unor soluții de tip Explainable AI, care să sprijine medicii în stabilirea unui diagnostic corect.

Managerul de proiect, Smaranda Belciug, a explicat problema pe care încearcă să o rezolve această inițiativă:

„În România, șansa de a avea un diagnostic corect depinde de locația pacientului. În centrele universitare avem aparatură și expertiză, dar în comunitățile mici, acest lucru lipsește. Aceasta nu este o inegalitate statistică, ci una personală. Nu vrem să facem doar un demo AI, ci să creăm o infrastructură pentru a ajuta medicii să vadă diagnosticul corect în orice condiții. Nu vom oferi doar un scor, ci vom explica procesul din spate”.

Realitate augmentată și publicitate 3D, prin proiectul SIMIRA

Un al doilea proiect, SIMIRA, are o valoare de peste 2,6 milioane de euro și este axat pe utilizarea realității augmentate și a ochelarilor inteligenți pentru a eficientiza activități profesionale. Proiectul prevede și dezvoltarea unor modele 3D pentru publicitate stradală, similare celor utilizate în marile metropole.

Leonardo-Geo Mănescu, președintele Senatului universității, a declarat:

„Este un produs realizat 100% de echipa noastră de 29 de membri. În România nu mai face nimeni acest lucru, iar în Europa se produce destul de puțin. Teleportarea rămâne un vis, dar a fi prezent acolo unde nu ești fizic este posibil printr-un flux audio-video bidirecțional și realitate augmentată”.

Tehnologie pentru siguranța vehiculelor

Al treilea grant, în valoare de 1,8 milioane de euro, este dedicat industriei auto. Cercetătorii vor dezvolta soluții bazate pe inteligență artificială pentru a identifica erori de proiectare în calculatoarele de bord ale vehiculelor, contribuind astfel la creșterea siguranței rutiere.

Reprezentanții universității au subliniat că peste jumătate din bugetul total este alocat cercetătorilor, inclusiv studenților și masteranzilor implicați în proiecte. Prin aceste investiții, Craiova își consolidează poziția ca centru regional de cercetare, inovare și dezvoltare tehnologică.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 august 2026
04 august 2026
Articole similare
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
02:00
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
02:00
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
I-a trebuit să se posteze pe rețele
02:00
I-a trebuit să se posteze pe rețele
„Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
02:00
FOTO „Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
02:00
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
02:00
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
02:00
FOTO Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
02:00
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
02:00
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”
02:00
FOTO Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”