Prima pagină » Actualitate » Val de poluare deasupra Sibiului. Oamenii sunt sfătuiți să își acopere gura cu o mască sau un fular
Val de poluare deasupra Sibiului. Oamenii sunt sfătuiți să își acopere gura cu o mască sau un fular

Val de poluare deasupra Sibiului. Oamenii sunt sfătuiți să își acopere gura cu o mască sau un fular

09 feb. 2023, 22:20,
în Actualitate

Val de poluare deasupra Sibiului. În ultimele două zile, senzorii unei platforme de monitorizare a aerului au înregistrat valori mult peste limita maximă admisă în majoritatea cartierelor orașului.

De vină, spun specialiștii, sunt sistemele de încălzire folosite la capacitate maximă ca urmare a gerului, scrie Turnul Sfatului. Cele mai însemnate depășiri ale indicelor de poluare PM (particule in suspensie), chiar și de 116 µg/m3 față de maximul admis de 50 µg/m3, s-au înregistrat în zona centrală, dar și în câteva cartiere din oraș.

Val de poluare deasupra Sibiulu

Principala cauză a poluării din atmosferă o reprezintă sistemele de încălzire din oraș, care funcționează la capacitate maximă în această perioadă geroasă, spun reprezentanții platformei de monitorizare a aerului.

„Nu putem spune că se înregistrează o creștere masivă într-un anumit cartier, în comparație cu alte zone ale Sibiului. Dimpotrivă, situația este destul de omogenă. Practic, fiind ger afară, oamenii ard ce apucă și se încălzesc cu ce pot. Centralele de apartament, sobele, coșurile de fum, toate funcționează din plin. Nu este tocmai o premieră, am mai întâlnit astfel de episoade și în anii anteriori. Noi urmărim și evoluția curenților de aer, situația presiunii atmosferice, și putem spune că persistă un fel de smog deasupra orașului din cauza sistemelor de încălzire. Ar fi indicat ca oamenii să se protejeze puțin zilele acestea când ies afară, acoperindu-și gura cu un fular, ori o mască, dar asta ține de fiecare persoană în parte”, a precizat Tiberiu Mitrea, fondatorul platformei, citat de Turnul Sfatului.

Cel mai probabil, depășiri ale valorilor limită se vor înregistra și în următoarele zile, întreg județul Sibiu fiind sub avertizare cod galben de ger până sîmbătă dimineața.

Cisternă cu 26 de tone de motorină, răsturnată. Incidentul a produs o poluare în zonă

O cisternă cu motorină s-a răsturnat, miercuri seară, pe DN 24 B, în afara localităţii Valea Grecului, judeţul Vaslui. Zona a fost poluată cu carburantul scurs pe la una dintre gurile cisternei.

„Secţia de pompieri Huşi intervine cu cinci autospeciale, o ambulanţă SMURD tip B2 şi echipaje specializate, pentru asigurare măsuri PSI, asigurarea zonei, evaluare şi acordare prim-ajutor în urma producerii unui accident rutier pe DE 581 (DN 24B), în localitatea Valea Grecului, comuna Duda Epureni. În accident este implicată o autocisternă încărcată cu 26 tone motorină. În autovehicul se afla doar conducătorul auto”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui.

Autocisterna (înmatriculată în Republica Moldova) este răsturnată pe o parte, în afara carosabilului şi nu prezintă fisuri, însă există scurgeri de combustibil pe la capacul de alimentare al primului compartiment.

„Până la sosirea echipajelor de intervenţie, conducătorul auto s-a autoevacuat. Şoferul a fost evaluat medical, a primit sprijin medical în ambulanţa SMURD, iar în acest moment este transportat la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi”, au mai adăugat reprezentanții ISU Vaslui.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 august 2026
19 august 2026