Vânătoarea fantomei Călin Georgescu. Sau cum aleargă „sistemul” după Fata Morgana?

Românilor le este servită, într-un moment de profundă criză pe toate planurile, o poveste științifico-fantastică. A fost declanșată operațiunea „vânătoarea fantomei”. Fantoma în cauză fiind Călin Georgescu. Un personaj care, în realitate, este atât de difuz încât nu se lasă prins. O Fata Morgana.

În această săptămână, în România au fost bătute toate recordurile în materie de diversiune. În vreme ce milioanele de victime ale unui regim profund defect, ale unei coaliții care se exprimă exclusiv cacofonic, stau cu ochii ațintiți și măriți de groază asupra zilei de mâine, acestora li se oferă o mega țintă falsă, menită să confiște atenția și îngrijorarea opiniei publice. Din această perspectivă, și nu numai, voi explica în cele ce urmează de ce Călin Georgescu, vânat la greu de autorități, nu reprezintă în realitate altceva decât o simplă fantomă. O Fata Morgana care ne este astfel prezentată, încât, ambalată sub cele mai fanteziste istorii, să ne capteze întreaga atenție, obligându-ne să privim în altă parte decât în direcția unui guvern care ne duce pe toți cu capul în zid.

Să încep cu sfârșitul. Călin Georgescu este un personaj politic de prim rang, care a câștigat alegerile prezidențiale cu o carte de vizită, o biografie și un comportament cu totul și cu totul atipic. Aparent venit din neant, acest personaj, cu conexiuni discrete și nu prea concludente la vârful societății românești în perioada anterioară anului trecut, este singurul caz din întreaga istorie a României în care cineva care nu a fost și nu este, sub nicio formă, afiliat vreunui partid politic învinge în cea mai importantă campanie electorală, pulverizându-i literalmente pe candidații susținuți de cele mai importante partide politice ale „sistemului”, trei dintre aceștia fiind președinți ai respectivelor partide.

Este regretabil dacă mai există persoane în această țară care nici azi nu au înțeles că Georgescu a refuzat și refuză cu obstinație să participe la competiția politică înregimentat sau atașat vreunui partid politic de la putere sau din opoziție. Acesta este adevăratul motiv pentru care el se manifestă cu totul și cu totul independent, refuzând orice susținere oficială, inclusiv a partidului AUR. Acesta este adevăratul motiv pentru care George Simion, derutat el însuși de decizia lui Călin Georgescu, acționează haotic și indecis, dincolo de ceea ce face și spune în Parlament, atunci când este așteptat inutil să conducă și să coaguleze marile demonstrații de protest.

Derutat la rândul său, „sistemul” a pornit la vânătoare pe urmele acestuia, dar constată pe zi ce trece că aleargă pur și simplu după o fantomă.

Ieri, timp de o oră, pe un canal al televiziunii de știri consacrat susținerii în forță a partidelor aflate la putere și a sistemului de forță subordonat acestora, am avut prilejul de a-l asculta – și am făcut-o cu toată răbdarea și cu atenția cuvenită – pe procurorul general al României, Alex Florența. Acesta a fost invitat să prezinte voluminosul dosar penal întocmit împotriva lui Călin Georgescu, în baza căruia acesta a devenit inculpat pentru o mega infracțiune imposibil de înțeles pentru publicul larg: „complicitate la instigarea răsturnării ordinii constituționale”.

Ce înțelegem din această sintagmă? Că un grup criminal organizat, alcătuit din câteva persoane și condus de Horațiu Potra, ar fi pus la cale răsturnarea, printr-o lovitură de stat, a ordinii constituționale, pe sub nasul serviciilor secrete și al celorlalte vigilente instituții de forță, puternic finanțate și dotate de către statul român. O acțiune de forță în care participanții au pornit într-un autoturism către Capitală, urmând să întoarcă întregul sistem al statului cu ajutorul câtorva păcănele cu roțile în sus și să-l instaleze la putere pe Călin Georgescu, taxat astăzi drept „complice la instigare”.

Până și curcile râd când aud de o asemenea acuzație. Dar ce să vezi, însuși procurorul general iese la rampă pentru a prezenta „probele” constituite într-un voluminos dosar penal. Și am avut bucuria de a auzi, în detaliu, despre ce e vorba.

Cel care a instrumentat teribilul dosar, procurorul Marius Iacob, faimosul vânător al Elodiei, a construit literalmente o poveste științifico-fantastică. Inspirată, probabil, din manualul utilizat de generalul Anton Rog, șeful Cybersecurity, pentru instruirea noilor recruți transformați în colaboratori ai serviciului secret.

Sunt, în acest rechizitoriu, puse cap la cap fel de fel de scenarii, teoretic posibile, despre modul în care, prin cele mai sofisticate mijloace, recurgându-se la subliminalul colectiv, ar putea fi influențate alegerile într-un ipotetic stat al lui Orwell. Probe, ca atare, nu există. Ele lipsesc cu desăvârșire. În schimb, avem de-a face cu un întreg scenariu pe care – de ce oare, nu mă mir – numai Marius Iacob ar fi putut să-l instrumenteze.

Din păcate pentru autorul colectiv, nu există, în tot acest rechizitoriu, absolut nicio dovadă privind ingerințele Federației Ruse în mecanismul alegerilor prezidențiale din România, așa cum s-a tot afirmat. Întreaga poveste nu ar fi altceva decât o simplă comedie, o farsă, în capcana căreia autorii își imaginează că urmează să cadă opinia publică internă și externă, dacă, cu acest prilej, nu ar fi fost încălcate flagrant câteva reguli elementare ale statului de drept.

Procurorul general, aplaudat la scenă deschisă nu numai de jurnaliști care pretind că sunt și de marcă, și imparțiali, ci și de însuși președintele numit al României, Nicușor Dan, a încălcat una dintre cele mai importante reguli de deontologie. S-a transformat el însuși în acuzator, refuzând să păstreze distanța cuvenită față de dosarul instrumentat, așa cum a fost instrumentat, de un subordonat de-al său.

Mai mult, cetățenii României au avut parte, în acest spectaculos show regizat ieri seară, doar de exprimarea unor acuzații împotriva lui Călin Georgescu, dar nimeni nu le-a acordat șansa de a asculta, pe același canal de televiziune, și opinia apărătorilor săi. Iar Consiliul Superior al Magistraturii, care s-a solidarizat zilele trecute cu greva ilegală a judecătorilor și procurorilor – grevă declanșată doar din rațiuni legate de uriașele venituri ale acestora, înainte și după pensionare – nu a avut nicio reacție. Nu a schițat niciun gest pentru a analiza și a sancționa gravul derapaj al procurorului general. „Procurorul Jules Verne”, cum ar putea fi el supranumit de acum încolo.

CSM nici măcar nu a luat în discuție faptul că o judecătoare din Timișoara a fost, o lungă perioadă de timp, supravegheată electronic și prin alte mijloace de către Serviciul Român de Informații, din simplul motiv că, fiind cândva contactată de Călin Georgescu, a refuzat pretinsa ofertă a acestuia de a prelua, în viitor, după o eventuală victorie în alegeri, portofoliul Ministerului Justiției.

Pentru moment, pun punct acestei analize, exprimându-mi convingerea că modul în care autoritățile aservite sistemului politic aflat la putere aleargă după fantoma Călin Georgescu, fără să aibă vreodată de unde să-l apuce, transformă acest mega dosar penal într-un fel de vânătoare a unei ținte care se îndepărtează pe măsură ce domniile lor se apropie de ea. O Fata Morgana!