Prima pagină » Local » Vasile Astărăstoae va renunţa la a mai comunica despre COVID-19. Ce stă la baza deciziei
Vasile Astărăstoae va renunţa la a mai comunica despre COVID-19. Ce stă la baza deciziei

Vasile Astărăstoae va renunţa la a mai comunica despre COVID-19. Ce stă la baza deciziei

26 nov. 2020, 11:44,
în Local

Reputatul medic Vasile Astărăstoae a anunţat, printr-un mesaj publicat pe o reţea de socializare faptul că va renunţa a mai comunica despre COVID-19. Decizia a fost explicată de acesta pe propriul blog.

Vasile Astărăstoae este unul dintre liderii de opinie din timpul pandemiei de COVID-19, medicul a vorbit ori de câte ori a simţit ca autorităţile iau decizii greşite. Opiniile lui au fost intens criticate de autorităţile române.

Vasile Astărăstoae nu va mai vorbi despre COVID-19

Într-un anunţ la miez de noapte, fostul rector al Universităţii de Medicină și Farmacie Iași (UMF Iași), Vasile Astărăstoae a anunţat că va renunţa la a-şi spune punctele de vedere referitoare la pandemia de COVID-19.

” Decizia mea de a nu mai interveni în pseudo-dezbaterea privind COVID-19 a trezit numeroase reacții. Am primit numai într-o noapte sute de mesaje (și ele continuă să vină) prin care sunt rugat să mă răzgândesc. Prin urmare, mă simt obligat față de cei care au avut și, poate, mai au încredere în mine să le ofer o scurtă explicație.

Când, în februarie 2020, am intrat în această dezbatere, am fost motivat de faptul că întreaga societate era cuprinsă de panică și emoții negative. Nu am intrat din dorința de notorietate, nici din interese politice sau financiare. Mesajele autorităților din toată lumea (naționale și internaționale) întrețineau o isterie colectivă, iar măsurile recomandate erau dictate de panică și nu de rațiune. Postările mele au dorit să aducă speranță, liniște și rațiune. Am apărat deci drepturile cetățenilor, libertatea religioasă, axându-mă în special pe o analiză etică. Am analizat critic unele măsuri, insistând asupra faptului că sănătatea nu înseamnă numai lipsa bolii sau a unui handicap, ci este un concept mult mai vast, care implică starea de bine fizică, psihică, social-economică și religioasă. Am insistat asupra unei analize cost/beneficiu a măsurilor luate în așa fel încât să fie proporționale cu gravitatea pandemiei. Intenția mea a fost să declanșez o dezbatere, care să conducă la conferințe de consens în concordanță cu adevărul. Într-o criză medicală și social-economică, realizarea solidarității societății (să facem împreună ceea ce nu putem să facem singuri) este esențială. Am crezut că voi contribui, printr-o poziție temperată, la apropierea celor două curente, care se manifestă în societatea românească, apropiere bazată pe adevăr și toleranță.

Știu două lucruri:

1. Știința nu este o religie, ea este un mijloc prin care ne putem apropia de adevăr. Dar în știință, adesea, ce a fost adevăr științific în trecut, nu mai este și în prezent, iar cel care este în prezent, s-ar putea să fie contrazis în viitor.

2. Adevărul la care aspirăm este un adevăr limitat. Nu putem trece niciodată de faptul că gândurile și credințele, ne determină să considerăm că acestea sunt adevărul. Mulți oameni nici măcar nu se deranjează să analizeze rațional ceea ce cred și ajung să-și construiască toată viața pe credințe care pur și simplu s-ar putea să nu fie adevărate. Orice spune mass-media, o celebritate sau un grup de prieteni, pentru aceste persoane devine brusc „adevăr”. Pentru mine, care mărturisesc credința creștină, adevărul absolut este simplu, și anume, ce a spus: Iisus – Eu sunt Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14:6).

M-am înșelat profund. Calea pe care am ales-o a fost greșită. Grupurile fundamentaliste din toate domeniile sunt opace la orice argument. Nu mă consider infailibil și ceea ce-am afirmat poate să fie uneori eronat. Argumentele mele pot fi contestate și am puterea să recunosc când am greșit. Dar în loc de argumente se folosesc atacuri la persoană, injurii, calomnii, amenințări. Societatea românească este divizată din punct de vedere religios (de exemplu, acele comentarii în care creștini, care ar trebui să urmeze calea iubirii și a toleranței, declară că alți creștini sunt eretici și nefrecventabili), politic, social și cultural. Se respinge orice dezbatere reală și se adâncește prăpastia dintre diferite grupuri ale societății.

Am constatat că efectul luărilor mele de poziții adâncește prăpastia din cadrul societății, în loc să arunce punți către solidarizare. De aceea am luat hotărârea să mă retrag și nu din frică, lehamete, interese sau dezamăgire.

În concluzie, vă îndemn să medidați și să raționați în așa fel încât să găsiți adevărul, pentru că ”Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi / vă va face liberi.” (Ioan 8:32).

P.S.1 Pentru cei care nu au înțeles una dintre postările mele, o precizare. Există foarte multe firme care fabrică vaccinuri și care nu le produc. A produce un vaccin înseamnă a-l crea, a-l fabrica și a-l pune pe piață. A fabrica un vaccin implică doar utilizarea actului de creație a altuia și punerea pe piață a acestor produse (sub licență sau produse generice).

P.S.2. Sunt conservator (nu folosesc termenul de dreapta pentru că a fost confiscat în România de oportuniști) și, de aceea, în concepția unor progresiști neomarxiști, sunt depășit, ramolit și nefrecventabil. Poate așa este, dar sunt mulți care gândesc la fel ca mine și deci existăm.” a menţionat Vasile Astărăstoae pe blogul său.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 martie 2026
20 martie 2026
Articole similare
Primăria Miroslava extinde rețeaua de gaze naturale cu peste 7 kilometri! Banii sunt asigurați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”
02:00
Primăria Miroslava extinde rețeaua de gaze naturale cu peste 7 kilometri! Banii sunt asigurați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”
Polițiștii rutieri au stat cu ochii pe șoferii care nu respectă indicatoarele rutiere la trecerea la nivel cu calea ferată
02:00
Polițiștii rutieri au stat cu ochii pe șoferii care nu respectă indicatoarele rutiere la trecerea la nivel cu calea ferată
Primăria Iași a stabilit data când vor începe șantierele de la Palat și în Copou! Lucrările vor fi efectuate în același timp
02:00
FOTO Primăria Iași a stabilit data când vor începe șantierele de la Palat și în Copou! Lucrările vor fi efectuate în același timp
Acesta este afaceristul PNL tolerat de Primăria Iași să folosească un teren gratuit, ani la rând, fără contract de concesiune! Acum vrea să-l cumpere „liber de construcții”, deși pe amplasament există clădiri
02:00
FOTOEXCLUSIV Acesta este afaceristul PNL tolerat de Primăria Iași să folosească un teren gratuit, ani la rând, fără contract de concesiune! Acum vrea să-l cumpere „liber de construcții”, deși pe amplasament există clădiri
Un bărbat de 45 de ani a fost prins de polițiștii din Iași după ce a agresat mai multe eleve în tramvai! Bărbatul le-a atins pe fete și făcea gesturi obscene
02:00
Un bărbat de 45 de ani a fost prins de polițiștii din Iași după ce a agresat mai multe eleve în tramvai! Bărbatul le-a atins pe fete și făcea gesturi obscene
Mai multe familii din Iași, blocate în locuințe după ce un bărbat a lăsat liberi cei doi câini Amstaff pe care îi deține. „De la 4 dimineața au stat jandarmii și poliția și i-au păzit”
02:00
FOTOVIDEO Mai multe familii din Iași, blocate în locuințe după ce un bărbat a lăsat liberi cei doi câini Amstaff pe care îi deține. „De la 4 dimineața au stat jandarmii și poliția și i-au păzit”
Scandal monstru între două familii din Aroneanu! Ultima bătaie s-a lăsat cu o baltă de sânge și internare în spital!
02:00
FOTOVIDEO Scandal monstru între două familii din Aroneanu! Ultima bătaie s-a lăsat cu o baltă de sânge și internare în spital!
ITM a amendat cu 8.000 de lei conducerea Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, după neregulile descoperite în unitatea medicală
02:00
FOTO ITM a amendat cu 8.000 de lei conducerea Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, după neregulile descoperite în unitatea medicală
Păruială între femei pe stradă, la Iași. Iată de la ce a plecat conflictul terminat la spital
02:00
Păruială între femei pe stradă, la Iași. Iată de la ce a plecat conflictul terminat la spital
Oare e adevărat?
02:00
Oare e adevărat?