Ieșenii și nu numai sunt pățiți cu firmele de taximetrie sau alți transportatori clandestini ce preiau pasageri de la aeroport și impun tarife după bunul lor plac. Acum însă, directorul general al Aeroportului din Iași, Romeo Vatră, anunță prin intermediul rețelelor de socializare o serie de controale afectuate asupra acestor persoane ce își bat joc de buzunarul românilor.
„În mod continuu, luăm măsuri pentru a asigura transport civilizat pasagerilor care aterizează pe aeroportul nostru, fie că sunt din Iaşi, din judeţele vecine sau din Republica Moldova. Lipsa de civilizaţie şi atitudinea nesimţită a unor transportatori mai mult sau mai puţin legali din Republica Moldova şi a unor taximetrişti sau şoferi de la firme de râde sharing pot fi sancţionate doar de către Poliţie.
Sâmbăta şi duminică, SRPT a efectuat o acţiune de control amplă pe raza Aeroportului Iaşi a celor care efectuează servicii de transport în Republica Moldova, dar şi a celor care fac servicii de taximetrie, în urma căreia au fost legitimate 67 persoane şi verificate 31 maşini, au fost aplicate 55 de sancțiuni în valoare de 35.000 lei, au fost reţinute 9 certificate de înmatriculare şi 4 plăcuțe de înmatriculare”, a precizat Romeo Vatră.