Prima pagină » Sport » Veste uriașă pentru Dinamo! FRF a solicitat UEFA amânarea termenului pentru achitarea datoriilor
Veste uriașă pentru Dinamo! FRF a solicitat UEFA amânarea termenului pentru achitarea datoriilor

Veste uriașă pentru Dinamo! FRF a solicitat UEFA amânarea termenului pentru achitarea datoriilor

23 apr. 2020, 04:00,
în Sport

Federația Română de Fotbal sare în ajutorul cluburilor puse în dificultate de pandemie, printre care se numără și Dinamo, club care se chinuie să strângă banii necesari pentru obținerea licenței. FRF a solicitat UEFA modificarea regulamentului.
Federația așteaptă „undă verde” din partea forului european pentru amânarea termenului de achitare a datoriilor până pe 29 mai, în loc de 30 aprilie. Asta ar fi a doua amânare, după ce data limită era stabilită inițial în luna martie.

„Având în vedere Decretul prezidențial privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României și pentru a veni în sprijinul cluburilor, Federația Română de Fotbal a solicitat UEFA modificarea Regulamentului de Licențiere.
Astfel, FRF propune:

Amânarea termenului de achitare a datoriilor restante până la data de 29 mai în loc de 30 aprilie 2020 (exclusiv pentru cluburile solicitante de licență pentru Liga 1);

Suspendarea analizării criteriului privind datoriile financiare restante către bugetul statului (art. 47 bis) (exclusiv pentru cluburile solicitante de licență pentru Liga 1);

Ca urmare a punctului 2, suspendarea criteriului similar prevăzut de art. 61 bis pentru monitorizarea financiară (nu se vor evalua datoriile către stat nici în procesul de licențiere în desfășurare și nici în procesul de fair-play financiar desfășurat în cursul actualului an calendaristic – 2020);

Modificarea termenului privind prezentarea de către cluburi a informațiilor referitoare la pragul de rentabilitate financiară (art. 58 alin. 1 și art. 59 alin. 3 din RNLC și FPF) de la 31 mai la 31 august.

De asemenea, odată cu acordul UEFA, FRF va opera modificarea similară și în ceea ce privește suspendarea criteriului privind evaluarea datoriilor către stat/autorități fiscale din Regulamentul de certificare pentru Liga 2.
Propunerile de modificare ale Regulamentului de Licențiere au fost trimise către UEFA și, în cazul unui răspuns pozitiv, vor fi reglementate printr-o decizie de Comitet de Urgență”, se arată pe site-ul oficial al FRF.

Printre cluburile avantajate de o eventuală aprobare din partea UEFA se mai numără și Politehnica Iași, care mai are nevoie de 80.000 de euro pentru a obține licența pentru sezonul următor. La Dinamo, situația e mai complicată. Suma este mai mare cu 100.000 de euro și clubul are și niște datorii de peste două milioane de euro.

Mobilizarea fanilor

Fanii lui Dinamo s-au mobilizat în această perioadă pentru a ajuta clubul și au strâns peste 100.000 de euro prin programul „Doar Dinamo București”. În aceste zile se așteaptă vânzarea pachetului majoritar de acțiuni al clubului. Asociația „Dinamoviști Pentru Dinamo”, din care face parte și Cornel Dinu, a avut deja o întâlnire cu reprezentanții clubului și se așteaptă un răspuns de la Ionuț Negoiță

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Un adolescent de 16 ani din Buzău a fost arestat preventiv după ce a încercat să își violeze verișorul de 9 ani. Tânărul este recidivist, fiind cercetat penal pentru abuzuri similare comise în trecut asupra aceleiași victime. Comunitatea locală este în stare de șoc în urma dezvăluirilor dramatice care scot la iveală un calvar prelungit, […]
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iulie 2026
08 iulie 2026