Prima pagină » Eveniment-Social » Vești bune pentru iubitorii de cultură: Palatul Culturii își extinde programul de vizitare
Vești bune pentru iubitorii de cultură: Palatul Culturii își extinde programul de vizitare

Vești bune pentru iubitorii de cultură: Palatul Culturii își extinde programul de vizitare

09 oct. 2025, 15:10,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Palatul Culturii din Iași continuă să fie una dintre cele mai impresionante destinații culturale din România, oferind vizitatorilor o incursiune captivantă în istorie, artă, etnografie, știință și tehnică.

Vești bune pentru iubitorii de cultură: Palatul Culturii își extinde programul de vizitare

În 2025, un motiv în plus să vizitați acest obiectiv îl constituie expozițiile și evenimentele speciale, organizate cu ocazia aniversării a 100 de ani de la inaugurarea Palatului, precum și extinderea programului de vizitare, pentru a oferi publicului cât mai multe ocazii de a se bucura de patrimoniul cultural al celor patru muzee aflate în edificiul simbol al orașului Iași.

Începând cu data de 14 octombrie 2025, muzeele din Palatul Culturii vor fi deschise de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00. Programul extins de vizitare a Sălilor reprezentative ale Palatului, de luni până duminică, între orele 09.00 – 22.00, rămâne neschimbat. O noutate binevenită este introducerea vizitelor ghidate în aceste săli emblematice (orele 11.00, 13.00 și 15.00), o ocazie excelentă de a afla detalii despre legendele și simbolurile Palatului.

Având în vedere interesul tot mai mare pentru Turnul cu Ceas, acesta va putea fi vizitat în fiecare zi a săptămânii, de luni până duminică. Pentru a veni în întâmpinarea pelerinilor aflați în Iași, accesul în Turnul cu Ceas este posibil începând cu ziua de luni, 13 octombrie 2025. Detaliile privind orele de vizitare și modalitatea de achiziționare a biletelor sunt disponibile pe site-ul instituției, www.palatulculturii.ro.

„Ascultăm dorințele vizitatorilor noștri și ne adaptăm programul pentru a le oferi cât mai multe ocazii de a se bucura de patrimoniul cultural. Prin extinderea programului de vizitare, ne dorim ca muzeele să devină mai accesibile comunității și să ofere fiecărui vizitator o experiență memorabilă, răspunzând nevoilor tuturor categoriilor de public, care doresc să se bucure de istoria și unicitatea Palatului, fie că vorbim de Sărbătorile Iașului, de Școala Altfel sau de oricare altă ocazie!”, declară Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii din Iași – Complexul Muzeal Național „Moldova”.

Vizitarea muzeelor din municipiul Iași care fac parte din structura Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Unirii, Muzeul „Mihail Kogălniceanu” și Muzeul „Poni-Cernătescu” – rămâne în continuare posibilă cu programare, cu minim 48 ore înainte, la adresa info@palatulculturii.ro sau telefonic, la 0232 275979 (int. 114 sau 142).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2025
25 decembrie 2025