Prima pagină » National » Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor

Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor

31 mart. 2026, 21:20,
Redacția BZI în National

Guvernul României a aprobat, marți, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, actul normativ pentru modificarea și completarea OUG nr. 67/2023, prin care se prelungește aplicarea măsurii de limitare a adaosului comercial la produsele alimentare de bază.

Măsura se menține în aceleași condiții ca și până în prezent, având ca obiectiv protejarea puterii de cumpărare a populației și asigurarea accesului la alimente esențiale, la prețuri corecte.

OUG nr. 67/2023 a instituit o măsură temporară de combatere a creșterii excesive a prețurilor la produse agricole și alimentare, prin plafonarea adaosurilor comerciale pe întreg lanțul alimentar.

„Prelungim această măsură pentru că statul are obligația să intervină atunci când apar dezechilibre în piață care afectează direct românii. Nu putem accepta ca produsele de bază să devină inaccesibile din cauza unor practici comerciale care nu reflectă realitatea costurilor din lanțul agroalimentar. Plafonarea adaosului comercial rămâne un instrument necesar pentru a corecta aceste derapaje și pentru a asigura un echilibru corect între fermieri, procesatori și retail. În același timp, este un semnal clar că susținem producția românească și protejăm consumatorii, nu specula”, a declarat ministrul Florin Barbu, conform Mediafax.

Lista completă a produselor

Măsura se aplică pentru o listă de produse alimentare de bază, respectiv:
* pâine albă simplă (300–500 g)
* lapte de consum 1 l (1,5% grăsime, fără UHT)
* brânză telemea de vacă vrac
* iaurt simplu de vacă (3,5% grăsime, max. 200 g)
* făină albă de grâu „000” (până la 1 kg)
* mălai (până la 1 kg)
* ouă de găină calibrul M
* ulei de floarea-soarelui (până la 2 l)
* carne proaspătă de pui
* carne proaspătă de porc
* legume proaspete vrac (ex: roșii, ceapă, castraveți, morcovi, ardei etc.)
* fructe proaspete vrac (ex: mere, pere, prune, struguri)
* cartofi proaspeți albi vrac
* zahăr alb tos (până la 1 kg)
* smântână (12% grăsime)
* unt (până la 250 g)
* magiun (până la 350 g)

Lista rămâne nemodificată față de aplicările anterioare ale măsurii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 noiembrie 2026
07 noiembrie 2026